Categories
Luca

Luca 21

Văduva săracă și dărnicia ei

1 Când Și‑a ridicat privirea, i‑a văzut pe cei bogați punându‑și darurile în vistieriaTemplului.

2 A văzut și o văduvă săracă, punând acolo doi leptoni.

3 Isusa zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toți,

4 pentru că toți aceștia au pus din belșugul lor, dar ea, din sărăcia ei, a pus întreaga sursă de trai pe care o avea.“

Semne ale sfârșitului

5 În timp ce unii vorbeau despre Templu, că este împodobitcu pietre frumoaseși cu daruri, El a zis:

6 –Cât despreaceste lucruri pe care le vedeți, vor veni zile când nu va fi lăsată piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată.

7 Ei L‑au întrebat:

– Învățătorule, când se vor întâmpla aceste lucruri și care va fi semnul când urmează să se întâmple acestea?

8 El le‑a zis:

– Vedeți să nu fiți duși în rătăcire! Căci vor veni mulți în Numele Meu, zicând: „Eu suntAcela!“ și „Vremea se apropie!“ Să nu vă duceți după ei!

9 Când veți auzi de războaie și răscoale, să nu vă îngroziți, căci întâi trebuie să se întâmple aceste lucruri. Dar sfârșitul nu va fi imediat.

10 Apoi le‑a zis:

– Un neam se va ridica împotriva altui neam, și o împărăție împotriva altei împărății.

11 Vor fi cutremure mari, în diverse locuri, și foamete și molime. Vor fi manifestări înspăimântătoare și semne mari din cer.

12 Dar, înainte de toate acestea, vor pune mâinile pe voi și vă vor persecuta. Vă vor da pe mâna sinagogilor și a închisorilor și vă vor duce înaintea regilor și înaintea guvernatorilor din cauza Numelui Meu.

13 Veți avea astfel ocazia să fiți mărturie.

14 Hotărâți‑vă deci în inimile voastre să nu vă pregătiți mai dinainte ce veți vorbi în apărarea voastră!

15 Căci Eu vă voi da cuvinteși o înțelepciune căreia niciunul din oponenții voștri nu i se va putea împotrivi și n‑o va putea contrazice!

16 Veți fi trădați chiar și de părinți, de frați, de rude și de prieteni, iar pe unii dintre voi vă vor omorî.

17 Și veți fi urâți de toți din cauza Numelui Meu.

18 Dar niciun fir de păr din cap nu vi se va pierde.

19 Prin răbdareavoastră vă veți câștiga sufletele.

20 Când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oștiri, atunci să știți că pustiirea lui este aproape.

21 Atunci cei din Iudeea să fugă în munți, cei din mijloculIerusalimuluisă iasă afară, iar cei de pe câmpii să nu intre în el,

22 căci acestea sunt zile de răzbunare, ca să se împlinească toate lucrurile care au fost scrise.

23 Vai de cele ce vor fi însărcinate și de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Căci va fi necaz mare pe pământ și mânie împotriva poporului acestuia!

24 Vor cădeaucișide ascuțișul sabiei și vor fi luați captivi printre toate neamurile, iar Ierusalimul va fi călcat în picioare de către neamuri, până când se vor fi împlinit vremurile neamurilor.

Isus vorbește despre revenirea Sa

25 Vor fi semne în soare, lună și stele,iar pe pământ va fi groază printre neamuri, încremenite de urletul mării și al valurilor.

26 Oamenii vor leșina de frică în așteptarea lucrurilor care urmează să vină asupra omenirii, căci puterile cerurilor vor fi clătinate.

27 Și atunci Îl vor vedea pe Fiul Omului venind într‑un nor,cu putere și mare slavă.

28 Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, îndreptați‑vă și ridicați‑vă capetele, pentru că răscumpărarea voastră se apropie!

29 Le‑a spus apoi o pildă:

– Uitați‑vă la smochin și la toți pomii.

30 Când deja înfrunzesc, voi înșivă vedeți și știți că, de acum, vara este aproape.

31 Tot așa și voi, când vedeți că se întâmplă aceste lucruri, să știți că Împărăția lui Dumnezeu este aproape.

32 Adevărat vă spun că nu va trece această generație până când nu se vor întâmpla toate aceste lucruri.

33 Cerul și pământul vor trece, însă cuvintele Mele nicidecum nu vor trece!

Îndemn la veghere

34 Fiți atenți la voi înșivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare, cu beții și cu îngrijorările vieții, și astfel ziua aceea să vină asupra voastră pe neașteptate,

35 ca o capcană! Căci ea va veni peste toți locuitorii de pe toată fața pământului.

36 Fiți treji deci în orice vreme, rugându‑vă fierbinte să puteți scăpa de toate aceste lucruri care urmează să se întâmple și să stați în picioare înaintea Fiului Omului!

37 În fiecare zi Isus dădea învățătură în Templu, iar în fiecare seară ieșea și‑Și petrecea noaptea pe muntele numit „al Măslinilor“.

38 Și tot poporul venea dis‑de‑dimineață la El, în Templu, ca să‑L asculte.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/LUK/21-9a57998e36871a46d5626085d5c2931d.mp3?version_id=126—

Categories
Luca

Luca 22

Uneltire împotriva lui Isus

1 Se apropia Sărbătoarea Azimelor, căreia i se spune „Paștele“.

2 Conducătorii preoților și cărturarii căutau cum să‑L omoare pe Isus, dar se temeau de popor.

3 Atunci Satana intrat în Iuda, numit „Iscarioteanul“, care era din numărul celor doisprezece.

4 Acesta s‑a dus la conducătorii preoților și la comandanțiigărzii Templuluiși au discutat despre cum să‑L dea pe mâna lor.

5 Ei s‑au bucurat și s‑au înțeles cu el să‑i dea argint.

6 El a încuviințat și căuta un prilej potrivit ca să‑L dea pe mâna lor, în lipsa mulțimii.

Masa pascală

7 Apoi a venit ziuaSărbătoriiAzimelor,ziîn care trebuia jertfitmielul dePaște.

8 Isusi‑a trimis înainte pe Petru și pe Ioan, zicând:

– Duceți‑vă și pregătiți‑nejertfa dePaște, ca s‑omâncăm!

9 Ei L‑au întrebat:

– Unde vrei s‑opregătim?

10 El le‑a răspuns:

– Iată, când veți intra în cetate, vă va întâmpina un om care duce un vas cu apă.Urmați‑l până la casa în care va intra

11 și spuneți‑i stăpânului casei astfel: „Învățătorul te întreabă: «Unde este camera de oaspeți în care urmează să mănânc Paștele împreună cu ucenicii Mei?»“

12 El vă va arăta sus o cameră mare și aranjată. Acolo să faceți pregătirile!

13 Ei s‑au dus și au găsittotulașa cum le spuseseIsus. Și au pregătit Paștele.

Cina Domnului

14 Când a sosit ceasul,IsusS‑a așezat să mănânce împreună cu apostolii.

15 El le‑a zis: „Am dorit cu ardoare să mănânc împreună cu voi acest Paște, înainte de suferința Mea!

16 Căci vă spun că nu voi mai mânca din el până când nu își va găsi împlinirea în Împărăția lui Dumnezeu!“

17 Și luând un pahar, a mulțumitși a zis: „Luați‑l și împărțiți‑l între voi!

18 Căci vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din rodul viței până când va veni Împărăția lui Dumnezeu.“

19 Apoi a luat o pâine și, după ce a mulțumit, a frânt‑o și le‑a dat‑o, zicând: „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi. Să faceți lucrul acesta spre amintireaMea!“

20 În același fel, după ce au mâncat, a luat paharul și a zis: „Acest pahar este Legământul cel Nou în sângele Meu, care este vărsat pentru voi.

21 Dar iată că mâna trădătorului Meu este cu Mine la masă!

22 Căci într-adevăr, Fiul Omului Se duce după cum a fost hotărât, dar vai de omul acela prin care El este trădat!“

23 Ei au început să se întrebe unii pe alții cine să fie oare acela dintre ei care urmează să facă lucrul acesta.

Cine este cel mai mare

24 Între ei a avut loc și o ceartă cu privire la cine să fie considerat cel mai mare dintre ei.

25 AtunciIsusle‑a zis:

– Regii neamurilor stăpânesc peste ele, iar cei ce au autoritate asupra lor sunt numiți „binefăcători“.

26 Dar voisănufițiașa! Dimpotrivă, cel mai mare dintre voi să fie precum cel mai mic, iar cel care conducesă fieprecum cel care slujește.

27 Căci cine este mai mare, cel care șade la masă sau cel care slujește? Oare nu cel care șade la masă? Eu însă sunt între voi precum Cel Care slujește!

28 Voi sunteți cei care ați rămas cu Mine în încercărileMele.

29 De aceeași Eu vă ofer o împărăție, așa cum și Tatăl Meu Mi‑a oferit‑o Mie,

30 ca să mâncați și să beți la masa Mea, în Împărăția Mea, și să stați pe tronuri, judecând cele douăsprezece seminții ale lui Israel.

Isus prezice lepădarea lui Petru

31 Simone, Simone, iată, Satan a cerut să vă cearnă așa cumse cernegrâul,

32 dar Eu M‑am rugat fierbinte pentru tine, ca să nu ți se piardă credința. Iar când te vei întoarce, întărește‑i pe frații tăi!

33 PetruI‑a răspuns:

– Doamne, sunt gata să merg cu Tine chiar și la închisoare, și la moarte!

34 Isusi‑a zis:

– Îți spun, Petru, că nu va cânta cocoșulastăzi până nu te vei lepăda de trei ori că nu Mă cunoști.

Îndemnuri pentru vremea încercării

35 Apoi le‑a zis:

– Când v‑am trimis fără săculeți cu bani, fără traistă și fără sandale, ați dus voi lipsă de ceva?

Ei au zis:

– De nimic.

36 El le‑a zis:

– Acum, dimpotrivă, cel ce are un săculeț cu bani, să‑l ia! La fel și traista! Iar cel ce nu are sabie, să‑și vândă haina și să‑și cumpere una!

37 Căci vă spun că ceea ce este scris trebuie să se împlinească în Mine, și anume: „El a fost numărat alături de cei fără de Lege.“Da, ce estescrisdespre Mine ajunge la împlinire.

38 Ei au zis:

– Doamne, iată aici două săbii!

El le‑a zis:

– De‑ajuns!

Isus Se roagă pe Muntele Măslinilor

39 Și ieșind afară, S‑a dus, ca de obicei, spre Muntele Măslinilor. Ucenicii L‑au urmat și ei.

40 Când a ajuns în locul acela, le‑a zis:

– Rugați‑vă să nu cădețiîn ispită!

41 Apoi S‑a retras de lângă ei, cam la o aruncătură de piatră, și, punându‑Se în genunchi, Se ruga,

42 zicând: „Tată, dacă vrei, îndepărtează de la Mine paharulacesta! Totuși, facă‑se nu voia Mea, ci a Ta!“

43 Atunci I s‑a arătat un înger din cer, ca să‑L întărească.

44 Fiind în agonie, El Se ruga cu și mai multă ardoare, iar sudoarea Lui devenise ca niște picături de sânge, care cădeau pe pământ.

45 Când S‑a ridicat de la rugăciune și a venit la ucenici, i‑a găsit adormiți de întristare.

46 El le‑a zis:

– De ce dormiți? Sculați‑vă și rugați‑vă, ca să nu cădeți în ispită!

Arestarea lui Isus

47 În timp ce El încă vorbea, iată căa venito mulțimede oameni, iar cel numit Iuda, unul dintre cei doisprezece, mergea înaintea lor. El s‑a apropiat de Isus ca să‑L sărute,

48 dar Isus i‑a zis: „Iuda, cu un sărut Îl trădezitu pe Fiul Omului?“

49 Când cei din jurul lui Isus au văzut ce urma să se întâmple, au zis:

– Doamne, să lovim cu sabia?

50 Și unul dintre ei l‑a lovitcu sabiape sclavul marelui preot, tăindu‑i urechea dreaptă.

51 Însă Isus, răspunzând, a zis:

– Lăsați‑i! Până aici!

Și atingându‑Se de urecheaacelui om, l‑a vindecat.

52 Apoi Isus le‑a zis conducătorilor preoților, comandanțilorgărziiTemplului și bătrânilor, care veniseră împotriva Lui: „Ați ieșit cu săbii și ciomege, ca după un răsculat?

53 În fiecare zi când eram cu voi în Templu, n‑ați întins mâinile împotriva Mea! Însă acesta este ceasul vostru și autoritatea întunericului.“

Lepădarea lui Petru

54 Atunci, arestându‑L, L‑au dus și L‑au băgat în casa marelui preot. Petru Îl urma de departe.

55 După ce au aprins un foc în mijlocul curții și au stat jos, Petru s‑a așezat în mijlocul lor.

56 O slujnică, văzându‑l șezând lângă foc, s‑a uitat atent la el și a zis:

– Și acesta era cu El!

57 Dar el a negat, zicând:

– Nu‑L cunosc, femeie!

58 După puțin timp, l‑a văzut altcineva, care a zis:

– Și tu eștiunuldintre ei!

Dar Petru a zis:

– Nu sunt, omule!

59 Cam o oră mai târziu, un altul a susținut cu tărie, zicând:

– Cu siguranță și acesta era cu El, căci este galileean.

60 Dar Petru a zis:

– Omule, nu știudesprece vorbești!

Și deodată, în timp ce el încă vorbea, a cântat cocoșul.

61 Domnul S‑a întors și S‑a uitat la Petru. Atunci Petru și‑a adus aminte de cuvântul pe care i‑l spusese Domnul: „Astăzi, înainte de cântatul cocoșului, te vei lepăda de Mine de trei ori!“

62 Și ieșind afară, a plâns cu amar.

Isus, batjocorit de cei din garda Templului

63 Oamenii, cei care‑L păzeau pe Isus, Îl batjocoreau și‑L băteau.

64 Și legându‑L la ochi, Îl întrebau, zicând: „Profețește, cine este cel ce Te‑a lovit?“

65 Și rosteau multe alte blasfemii împotriva Lui.

Isus înaintea Sinedriului

66 Când s‑a făcut ziuă, Sfatul bătrânilor poporului, conducătorii preoților și cărturarii s‑au adunat și L‑au dus pe Isus în sinedriullor.

67 Ei au zis:

– Dacă Tu ești Cristosul, spune‑ne!

Isusle‑a răspuns:

– Dacă vă voi spune, nicidecum nu veți crede,

68 iar dacăvăvoi întreba, nicidecum nu‑Mi veți răspunde, nici nu‑Miveți da drumul.

69 Dar, de acum încolo, Fiul Omului va fi așezat la dreapta puterii lui Dumnezeu.

70 Toți au întrebat:

– Ești Tu deci Fiul lui Dumnezeu?

El le‑a răspuns:

–Chiarvoi înșivă spuneți că Eu sunt.

71 Atunci ei au zis:

– Ce nevoie mai avem de mărturie?! Căci noi înșine am auzit‑odin gura Lui!

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/LUK/22-37bff9977252f89616e642ad19bfbabf.mp3?version_id=126—

Categories
Luca

Luca 23

Isus înaintea lui Pilat

1 Toată adunarea lor s‑a ridicat și L‑au dus pe Isus la Pilat.

2 Ei au început să‑L acuze, zicând: „Pe Acesta L‑am găsit ducându‑ne în rătăcire neamul, interzicând tributul care se dă Cezaruluiși zicând despre Sine că este Cristos, un Împărat!“

3 Pilat L‑a întrebat, zicând:

– Ești Tu Împăratul iudeilor?

Isus, răspunzându‑i, a zis:

– Tuospui!

4 Pilat le‑a zis conducătorilor preoților și mulțimilor:

– Eu nu găsesc în Omul Acesta niciun motiv ca să‑L acuz!

5 Dar ei au insistat și au zis:

– Incită poporul, dând învățătură prin toată Iudeea, din Galileea, de unde a început, și până aici!

Isus înaintea lui Irod

6 Când a auzit acest lucru, Pilat a întrebat dacă Omul este galileean

7 și, aflând că este sub autoritatea lui Irod, L‑a trimis la Irod, care se afla și el în Ierusalim în acele zile.

8 Irod s‑a bucurat foarte mult când L‑a văzut pe Isus, fiindcă de mult timp dorea să‑L vadă, pentru că auzise despre El și spera să‑L vadă înfăptuind vreun semn.

9 I‑a pus multe întrebări, dar Isus nu i‑a răspuns nimic.

10 Conducătorii preoților și cărturarii stăteauacolo, acuzându‑L cu vehemență.

11 Atunci Irod împreună cu soldații lui s‑au purtat cu El cu dispreț și, după ce și‑au bătut joc de El, L‑au îmbrăcat într‑o haină strălucitoareși L‑au trimis înapoi la Pilat.

12 În aceeași zi, Irod și Pilat s‑au împrietenit unul cu altul, căci înainte fuseseră în dușmănie unul față de celălalt.

Condamnarea lui Isus

13 Pilat a chemat laolaltă conducătorii preoților, conducătorii și poporul

14 și le‑a zis:

– Mi L‑ați adus pe Omul Acesta, ca pe Unul Care duce în rătăcire poporul. Și iată că eu, după ce L‑am cercetat înaintea voastră, n‑am găsit în Omul Acesta niciunul din motivele pentru care Îl acuzați voi.

15 Și nici Irodnu L‑a găsit vinovat, pentru că ni L‑a trimis înapoi. Iată deci că n‑a săvârșit nimic vrednic de moarte.

16 Așadar, după ce‑L voi pedepsi, Îl voi elibera!

17 El trebuia să le elibereze pe cineva cu ocazia sărbătorii.

18 Însă ei au strigat cu toții, zicând:

– La moarte cu Acesta! Eliberează‑ni‑l pe Barabba!

19 Barabbafusese aruncat în închisoare pentru o răscoală care avusese loc în cetate și pentru crimă.

20 Pilat le‑a vorbit din nou, dorind să‑L elibereze pe Isus,

21 însă ei strigau:

– Răstignește‑L!Răstignește‑L!

22 El le‑a zis a treia oară:

– Dar ce rău a făcut Acesta? Eu n‑am găsit în El niciun motivcare să‑L facă vrednicde moarte! Așadar, după ce‑L voi pedepsi, Îl voi elibera!

23 Dar ei insistau, cerându‑i cu strigăte puternice să fie răstignit. Și strigătele lor și ale conducătorilor preoților au biruit.

24 Pilat a decis să li se îndeplinească cererea.

25 L‑a eliberat, așa cum cereau ei, pe cel care fusese aruncat în închisoare pentru răscoală și crimă, iar pe Isus L‑a dat pe mâna lor, ca să‑I facă după cum doresc.

Răstignirea

26 În timp ce‑L duceau de‑acolo, l‑au apucat pe Simon, unomdin Cirena, care venea de la câmp, și i‑au pus cruceaîn spinare, ca s‑o ducă în urma lui Isus.

27 Pe IsusÎl urma o mare mulțime de oameni, printre care și niște femei care se băteaupe pieptși‑L jeleau.

28 Dar Isus S‑a întors spre ele și le‑a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeți pe Mine, ci plângeți‑vă pe voi și pe copiii voștri!

29 Căci iată, vin zile în care se va spune: «Fericite sunt cele sterpe și pântecele care n‑au născut șifericiți suntsânii care n‑au alăptat!»

30 Atunci vor începe să zică munților: «Cădeți peste noi!»

și dealurilor: «Acoperiți‑ne!»

31 Căci dacă i se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va întâmpla cu cel uscat?!“

32 Au fost aduși și doi răufăcători, ca să fie omorâți împreună cu El.

33 Când au ajuns în locul numit „Craniul“, i‑au răstignit acolo peIsusși pe răufăcători, unul la dreapta și unul la stângaLui.

34 Isus zicea: „Tată, iartă‑i, căci nu știu ce fac!“

Apoi au aruncat sorții, ca să‑și împartă hainele Lui între ei.

35 Poporul stăteaacoloși se uita. Conducătorii își băteau joc de El, zicând: „Pe alții i‑a salvat! Să Se salveze și pe Sine dacă este Cristosul lui Dumnezeu, Alesul!“

36 Soldații, de asemenea, își băteau joc de El. Ei se apropiau, Îi ofereau oțet de vin

37 și ziceau: „Dacă Tu ești Împăratul iudeilor, salvează‑Te pe Tine Însuți!“

38 Deasupra Lui era și o inscripție cu litere grecești, latinești și ebraice: „Acesta este Împăratul iudeilor.“

39 Unul dintre răufăcătorii care fuseseră răstigniți, blasfemia împotriva Lui, zicând: „Nu ești Tu Cristosul? Salvează‑Te pe Tineși salvează‑neși pe noi!“

40 Celălalt însă l‑a mustrat, zicând: „Nu te temi de Dumnezeu, tu, care ești sub aceeași sentință?

41 Pentru noi, într-adevăr,estedrept, căci noi primim ceea ce merităm pentru ce‑am săvârșit, dar Acesta n‑a săvârșit nimic rău!“

42 Apoi a zis:

– Isuse, amintește‑Ți de mine când vii în Împărăția Ta!

43 Isus i‑a răspuns:

– Adevărat îți spun, astăzi vei fi cu Mine în Rai!

Moartea lui Isus

44 Era deja cam pe la ceasul al șaselea. Și s‑a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea.

45 Soarele s‑a întunecat, iar draperiaTemplului s‑a rupt prin mijloc.

46 Isus a strigat cu glas tare și a zis: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!“Și zicând aceasta, Și‑a dat suflarea.

47 Când centurionula văzut ce se întâmplase, L‑a slăvit pe Dumnezeu și a zis: „Într-adevăr Omul Acesta era drept!“

48 Toate mulțimile care se adunaseră înaintea acestei priveliști, văzând ce se întâmplă, s‑au întors, bătându‑se pe piept.

49 Toți cunoscuții Lui, inclusiv femeile care‑L însoțiseră din Galileea, stăteau la distanță și se uitau la aceste lucruri.

Înmormântarea lui Isus

50 Și iată că era un om pe nume Iosif, un sfetnic în Sinedriu, om bun și drept,

51 care nu fusese de acord cu planul și acțiunea lor. Era din Arimateea, o cetate a iudeilor, și aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu.

52 Acesta a venit la Pilat și i‑a cerut trupul lui Isus.

53 După ce a dat jostrupul, L‑a înfășurat într‑o pânză de in și L‑a pus într‑un mormânt săpat în stâncă, în care nu mai fusese pus nimeni.

54 Era Ziua Pregătirii și începea Sabatul.

55 Femeile, cele care veniseră împreună cuIsusdin Galileea, au mers dupăIosifși au văzut mormântul și cum a fost pus trupul luiIsus în el.

56 Ele s‑au întors și au pregătit miresme și parfumuri. Apoi, în ziua de Sabat, s‑au odihnit, potrivit poruncii.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/LUK/23-e7861548cf445178c736cef50c3a6589.mp3?version_id=126—

Categories
Luca

Luca 24

Învierea lui Isus

1 Dar în prima zi a săptămânii, dimineața, foarte devreme, ele au venit la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră.

2 Au găsit rostogolită piatra de laintrareamormântului,

3 iar când au intrat, n‑au găsit trupul Domnului Isus.

4 În timp ce erau nedumerite de acest lucru, iată că doi bărbați în haine strălucitoare au stat lângă ele.

5 Îngrozite, ele și‑au plecat fețele la pământ. Dar ei le‑au zis: „De ce‑L căutați pe Cel Viu între cei morți?

6 Nu este aici, ci a fost înviat! Amintiți‑vă ce v‑a spus pe când era încă în Galileea,

7 când zicea că Fiul Omului trebuie să fie predat în mâinile păcătoșilor și să fie răstignit, iar a treia zi să învie.“

8 Și ele și‑au amintit cuvintele Lui.

9 Când s‑au întors de la mormânt, i‑au anunțat toate aceste lucruri pe cei unsprezece și pe toți ceilalți.

10 Cele care le‑au spus apostolilor aceste lucruri erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria –mamalui Iacov – și celelalte care erau împreună cu ele.

11 Însă cuvintele acestea li s‑au părut basme, și nu le‑au crezutpe femei.

12 Petru însă s‑a ridicat și a alergat la mormânt. Când s‑a aplecat să se uiteînăuntru, a văzut doar fâșiile de pânză. Apoi a plecat acasă, uimit de ce s‑a întâmplat.

Pe drumul spre Emaus

13 În aceeași zi, iată că doi dintre ei se duceau spre un sat numit Emmaus, care era la o distanță de șaizeci de stadiide Ierusalim.

14 Aceștia discutau unul cu altul despre toate lucrurile care se întâmplaseră.

15 În timp ce ei discutau și se întrebau, Isus Însuși S‑a apropiat și mergea alături de ei.

16 Dar ochii lor erau împiedicați să‑L recunoască.

17 El i‑a întrebat:

– Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați între voi, mergând?

Ei s‑au oprit, mohorâți,

18 iar unul dintre ei, pe nume Cleopa, răspunzând, I‑a zis:

– Tu ești singurul străin în Ierusalim, de nu știi ce s‑a întâmplat în el în zilele acestea?!

19 El i‑a întrebat:

– Ce anume?

Ei I‑au răspuns:

– Cele privitoare la Isus din Nazaret, Care era un profet puternic în faptă și în cuvânt înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor.

20 Și cum conducătorii preoților și conducătorii noștri L‑au dat să fie condamnat la moarte și L‑au răstignit.

21 Noi însă speram că El este Cel Ce urma să‑l răscumpere pe Israel. Da, și pe lângă toate acestea,iată căaceasta este a treia zi de când s‑au întâmplat aceste lucruri!

22 Mai mult, niște femei de‑ale noastre ne‑au lăsat înmărmuriți. Ele au fost dis‑de‑dimineață la mormânt

23 și nu I‑au mai găsit trupul. Când au venit, ne‑au spus că au avut o viziunecuîngeri care le‑au spus că El trăiește.

24 Unii din cei ce erau cu noi s‑au dus la mormânt și au găsit exact așa cum au spus femeile, dar pe El nu L‑au văzut.

25 El le‑a zis:

– O, nesăbuiți și înceți la inimă maisuntețicând este vorba să credeți tot ce au spus profeții!

26 Nu trebuia oare să sufere Cristosul aceste lucruri și să intre în slava Lui?

27 Și, începând de la Moise și de la toți profeții, le‑a interpretat ceera scriscu privire la El în toate Scripturile.

28 Când s‑au apropiat de satul în care mergeau, El S‑a făcut că vrea să meargă mai departe.

29 Dar ei au stăruit de El, zicând:

– Rămâi cu noi, pentru că este spre seară și ziua este deja pe sfârșite!

Astfel, El a intrat să rămână cu ei.

30 În timp ce ședea la masă cu ei, a luat pâinea și, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt‑oși le‑a dat‑o.

31 Atunci li s‑au deschis ochii și L‑au recunoscut, dar El S‑a făcut nevăzut dinaintea lor.

32 Ei și‑au zis unul altuia: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum, când ne deschidea Scripturile?“

33 Și s‑au ridicat chiar în ceasulacelași s‑au întors la Ierusalim. Ei i‑au găsit pe cei unsprezece și pe cei care erau împreună cu ei, adunați laolaltă

34 șizicând că într-adevăr Domnul a înviat și i S‑a arătat lui Simon.

35 Și le‑au istorisit ce s‑a întâmplat pe drum și cum li S‑a făcut cunoscut la frângerea pâinii.

Isus li Se arată ucenicilor

36 În timp ce spuneau ei aceste lucruri, El Însuși a stat în mijlocul lor și le‑a zis: „Pace vouă!“

37 Îngroziți și înspăimântați, ei credeau că văd un duh.

38 El le‑a zis: „De ce sunteți tulburați și de ce vi se ridică îndoieli în inima voastră?

39 Uitați‑vă la mâinile și la picioarele Mele: Eu Însumi sunt! Atingeți‑Mă și vedeți: un duh n‑are carne și oase, așa cum vedeți că am Eu!“

40 Și zicând aceasta, le‑a arătat mâinile și picioareleSale.

41 Dar pentru că ei, de bucurie, tot nu credeau și erau uimiți, le‑a zis: „Aveți aici ceva de mâncare?“

42 I‑au dat o bucată de pește fript și un fagure de miere,

43 iar El le‑a luat și le‑a mâncat înaintea lor.

44 Apoi le‑a zis: „Acestea sunt lucrurile pe care vi le spuneam când încă eram cu voi, și anume că trebuie să se împlinească tot ceea ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Profeți și în Psalmi.“

45 Atunci le‑a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile,

46 și le‑a zis: „Așa este scris, și anume Cristosultrebuiasă sufereși să învie dintre cei morți a treia zi,

47 iar pocăința spre iertarea păcatelor să fie proclamată, în Numele Lui, tuturor neamurilor, începând din Ierusalim.

48 Voi sunteți martori ai acestor lucruri.

49 Iată, trimit peste voi promisiunea Tatălui Meu. Voi însă rămâneți în cetate până când veți fi îmbrăcați cu putere de sus!“

Înălțarea la cer

50 Apoi i‑a condus afară, până spre Betania, și, ridicându‑Și mâinile, i‑a binecuvântat.

51 În timp ce‑i binecuvânta,IsusS‑a depărtat de ei și a fost luat în cer.

52 Ei I s‑au închinat și apoi s‑au întors la Ierusalim cu mare bucurie.

53 Și tot timpul erau în Templu, lăudându-L și binecuvântându‑L pe Dumnezeu.

Amin.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/LUK/24-f919d4114c061fe8ee07a9f47aa2e9f5.mp3?version_id=126—