Categories
Ieremia

Ieremia 11

Legământul este încălcat

1 Cuvântul spus lui Ieremia din parteaDomnului:

2 – Ascultă cuvintele acestui legământ și vorbește‑le oamenilor lui Iuda și locuitorilor Ierusalimului.

3 Spune‑le: „Așa vorbeșteDomnul, Dumnezeul lui Israel: «Blestemat este omul care nu ascultă de cuvintele acestui legământ,

4 pe care l‑am poruncit părinților voștri în ziua când i‑am scos din țara Egiptului, din cuptorul de fier. Eu le‑am zis: ‘Ascultați de glasul Meu și faceți tot ce v‑am poruncit și astfel veți fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul vostru.

5 Atunci Îmi voi împlini jurământul pe care l‑am rostit față de părinții voștri, potrivit căruia le voi da o țară în care curge lapte și miere, cum vedeți astăzi.’»“

Eu am răspuns:

– Amin,Doamne!

6 Domnulmi‑a zis:

– Vestește toate aceste cuvinte în cetățile lui Iuda și pe străzile Ierusalimului, zicând: „Ascultați de cuvintele acestui legământ și împliniți‑le!

7 Căci pe părinții voștri i‑am avertizat stăruitor, din ziua când i‑am scos din țara Egiptului și până în ziua aceasta; i‑am avertizat dis‑de‑dimineață, zicând: «Ascultați de glasul Meu!»

8 Dar ei nu M‑au ascultat și nu și‑au plecat urechea, ci au umblat fiecare în încăpățânarea inimii lor rele. De aceea am adus asupra lor toate cuvintele acestui legământ, pe care li le poruncisem să le împlinească și nu le‑au împlinit.“

9 ApoiDomnulmi‑a zis:

– Este o uneltire între bărbații lui Iuda și locuitorii Ierusalimului.

10 Ei s‑au întors la nelegiuirile celor dintâi părinți ai lor, care au refuzat să asculte cuvintele Mele, și s‑au dus după alți dumnezei ca să le slujească. Casa lui Israel și Casa lui Iuda au rupt legământul Meu, pe care‑l încheiasem cu părinții lor.

11 De aceea, așa vorbeșteDomnul: „Iată, voi aduce peste ei o mare nenorocire de care nu vor putea scăpa. Vor striga la Mine, dar nu‑i voi asculta!

12 Cetățile lui Iuda și locuitorii Ierusalimului se vor duce să‑i cheme pe dumnezeii cărora le aduc tămâie, dar aceștia nu‑i vor izbăvi în timpul nenorocirii.

13 «Iuda, ai tot atâția dumnezei, câte cetăți ai! Și câte străzi are Ierusalimul, tot atâtea altare ați înălțat și voi rușinii, altare de tămâiere în cinstea luiBaal!»

14 Tu însă, nu mijloci pentru poporul acesta, nu înălța nici cereri, nici rugăciuni pentru el, căci nu‑i voi asculta când Mă vor chema în ziua nenorocirii lor.“

15 „Ce face preaiubitul Meu în Casa Mea,

în timp ce faceo mulțime de planurirele?

Ar putea oare carnea sfântă

să îndepărteze de la tinepedeapsa?

Căci atunci când faci răul, tu te bucuri!“

16 „Domnulți‑a pus numele: «Măslin verde, înfloritor

și cu fructe frumoase.»

Dar, prin vuietul unei mari trosnituri,

El îi va da foc,

și ramurile lui vor fi zdrobite.

17 DomnulOștirilor, Care te‑a plantat, a decretat nenorocirea împotriva ta, din cauza răutății Casei lui Israel și a Casei lui Iuda, care M‑au provocat la mânie, arzând tămâie pentruBaal.“

Complot împotriva lui Ieremia

18 Domnulm‑a înștiințat și eu am știut. Tu mi‑ai arătat atunci faptele lor.

19 Dar eu eram ca un miel blând, dus la măcelărie și nu știam planurile rele pe care ei le făceau împotriva mea, zicând:

„Să distrugem pomul cu rodul lui,

să‑l ștergem de pe pământul celor vii,

ca să nu i se mai amintească numele.“

20 Doamneal Oștirilor,

Care judeci cu dreptate,

Care cercetezi rărunchii și inima,

lasă‑mă să văd răzbunarea Ta asupra lor,

căci Ție Ți‑am încredințat cauza mea!

21 „De aceea, așa vorbeșteDomnulîmpotriva oamenilor din Anatot, care caută să‑ți ia viața, zicând: «Nu profeți în NumeleDomnului, căci vei muri ucis de mâna noastră!»

22 De aceea, așa vorbeșteDomnulOștirilor: «Iată, îi voi pedepsi – tineriilorvor muri uciși de sabie, iar fiii și fiicele lor vor muri de foame.

23 Nici măcar o rămășiță nu le va fi lăsată, căci voi aduce nenorocirea peste oamenii din Anatot, în anul când vor fi pedepsiți.»“

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/JER/11-dbb4fed6317bfdf4f919476498dac288.mp3?version_id=126—

Categories
Ieremia

Ieremia 12

Plângerea lui Ieremia

1 Tu eștiîntotdeaunadrept,Doamne,

când mă cert cu Tine.

Îți voi vorbi totuși cu privire la judecățile Tale.

De ce prosperă calea celor răi?

De ce toți trădătorii au parte de bine?

2 Tu i‑ai plantat, iar ei au prins rădăcină.

Cresc și aduc rod.

Tu ești întotdeauna pe buzele lor,

dar departe de inimilelor.

3 Totuși, Tu,Doamne, mă cunoști;

Tu mă vezi și îmi cercetezi inima cu privire la Tine.

Înhață‑i ca pe niște oi care trebuie înjunghiate!

Pune‑i deopartepentru ziua măcelului!

4 Până când se va usca țara

și se va veșteji iarba de pe orice câmpie?

Din cauza răutății celor ce locuiesc în ea,

animalele și păsările sunt spulberate.

Căci ei zic:

„Elnu ne va vedea sfârșitul!“

Răspunsul Domnului

5 „Dacă ai alergat cu pedestrașii

iar ei te‑au obosit,

cum vei putea să te iei la întrecere cu niște cai?

Într‑o țară liniștită te crezi în siguranță,

dar cevei face la desișul Iordanului?

6 Chiar și frații tăi,

propria ta familie, te trădează;

ei înșiși strigă în gura mare după tine.

Nu te încrede în ei

chiar dacă te vorbesc de bine.

7 Mi‑am părăsit Casa,

Mi‑am abandonat moștenirea,

am dat‑o pe iubita sufletului Meu

în mâna dușmanilor ei.

8 Moștenirea Mea a ajuns pentru Mine

ca un leu în pădure:

și‑a ridicat glasul împotriva Mea,

de aceea o urăsc.

9 N‑a ajuns oare moștenirea Mea pentru Mine

o pasăre de pradă pestriță,

înconjurată de păsări de pradă?

Duceți‑vă și strângeți toate vietățile câmpului!

Aduceți‑le ca s‑o devoreze!

10 Mulți păstori Mi‑au distrus via

și Mi‑au călcat ogorul în picioare.

Mi‑au prefăcut ogorul Meu cel plăcut

într‑un deșert pustiit.

11 L‑au transformat într‑un pustiu.

Pustiit, el bocește înaintea Mea.

Toată țara a fost devastată,

dar nu este nimeni care să pună la inimă.

12 Distrugătorii au sosit

pe toate înălțimile pleșuve din pustie,

căci sabiaDomnuluidevorează țara

de la un capăt la celălalt

și nimeni nu va avea pace.

13 Au semănat grâu, dar au cules spini;

s‑au ostenit, dar nu au obținut nimic.

Să vă fie rușine de recoltele voastre

în urma mâniei aprige aDomnului!“

14 Așa vorbeșteDomnul: „Cât despre toți vecinii Mei cei răi, care se ating de moștenirea pe care am dat‑o poporului Meu, Israel, îi voi smulge din țara lor și voi smulge Casa lui Iuda din mijlocul lor.

15 Dar, după ce‑i voi smulge, voi avea iarăși milă de ei și‑i voi aduce pe fiecare la moștenirea lui și în țara lui.

16 Dacă vor învăța bine căile poporului Meu și vor jura pe Numele Meu, zicând: «Viu esteDomnul!», așa cum Mi‑au învățat și ei poporul să jure peBaal, atunci vor fi repuși în drepturi în mijlocul poporului Meu.

17 Dar, dacă vreun neam nu va asculta, îl voi smulge cu desăvârșire și îl voi distruge, ziceDomnul.“

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/JER/12-d319e4d27959cd65b166e614965928d7.mp3?version_id=126—

Categories
Ieremia

Ieremia 13

Brâul de in

1 Așa mi‑a vorbitDomnul: „Du‑te și cumpără‑ți un brâu de in și pune‑l pe coapsele tale, dar să nu‑l înmoi în apă.“

2 Am cumpărat brâul, după CuvântulDomnului, și l‑am pus pe coapsele mele.

3 CuvântulDomnuluimi‑a vorbit a doua oară, zicând:

4 „Ia brâul pe care l‑ai cumpărat și care este pe coapsele tale, du‑te de îndată la Peratși ascunde‑l acolo în crăpătura unei stânci.“

5 M‑am dus și l‑am ascuns la Perat, după porunca pe care mi‑o dăduseDomnul.

6 După mai multe zile,Domnulmi‑a zis: „Ridică‑te, du‑te la Perat și ia din acel loc brâul pe care ți‑am poruncit să‑l ascunzi acolo.“

7 M‑am dus la Perat, am săpat și am luat brâul din locul în care‑l ascunsesem. Dar iată că brâul era distrus și nu mai era bun de nimic.

8 CuvântulDomnuluimi‑a vorbit, zicând:

9 „Așa vorbeșteDomnul: «Tot așa voi distruge mândria lui Iuda și mândria cea foarte mare a Ierusalimului.

10 Poporul acesta rău refuză să asculte de cuvintele Mele. Ei umblă în încăpățânarea inimii lor și merg după alți dumnezei ca să le slujească și să li se închine. De aceea, el va ajunge ca brâul acesta, care nu mai este bun de nimic.

11 După cum se lipește brâul de coapsele unui om, așa Îmi lipisem și Eu întreaga Casă a lui Israel și întreaga Casă a lui Iuda, ziceDomnul, ca să fie poporul Meu, Numele Meu, lauda Mea și onoarea Mea. Dar ei n‑au ascultat.»

Imaginea burdufurilor de vin

12 Spune‑le cuvintele acestea: «Așa vorbeșteDomnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Toate burdufurile de vin trebuie umplute!’» Și dacă ei îți vor zice: «Nu știm noi oare că toate burdufurile de vin trebuie umplute?»,

13 să le spui: «Așa vorbeșteDomnul: ‘Iată, pe toți locuitorii țării acesteia, pe regii care stau pe tronul lui David, pe preoți, pe profeți și pe toți cei ce locuiesc în Ierusalim, îi voi umple de beție.

14 Îi voi izbi unul de altul, pe părinți și pe fii laolaltă, ziceDomnul. Nu‑i voi cruța, nu voi avea milă de ei și nu Mă voi îndura de ei, ci îi voi distruge.’»“

15 Ascultați și luați aminte!

Nu fiți mândri,

căciDomnulvorbește.

16 Dați slavăDomnului, Dumnezeul vostru,

înainte ca El să aducă întunericul,

înainte să vi se clatine picioarele

pe munții întunecați.

Voi așteptați lumina,

dar El o va schimba într‑o umbră a morții,

o va preface într‑o negură deasă.

17 Dacă nu‑L veți asculta,

sufletul meu va plânge în ascuns

pentru mândriavoastră;

ochii mei vor plânge

și vor vărsa lacrimi

pentru că turmaDomnuluiva fi capturată.

18 „Spune regelui și reginei-mamă:

«Smeriți‑vă! Plecați‑vă,

căci v‑a căzut de pe cap

coroana voastră frumoasă!»

19 Cetățile din Neghevsunt închise

și nu este nimeni să le deschidă.

Întreg Iuda este dus în captivitate,

este exilat în întregime.“

20 Ridicați‑vă ochii și priviți‑i

pe cei care vin din nord!

Unde este turma care‑ți fusese încredințată,

oile tale frumoase?

21 Ce vei spune când El îi va pune conducători peste tine

pe cei pe care i‑ai obișnuit să‑ți fie prieteni apropiați?

Nu te vor cuprinde durerile,

ca pe o femeie la naștere?

22 Tu te întrebi în inima ta:

„De ce mi se întâmplă toate acestea?“

Din cauza mulțimii nelegiuirilor tale

ți s‑a ridicat poala hainei

și ți‑a fost dezgolit trupul.

23 Poate cușitulsă‑și schimbe pielea

sau leopardul – petele?

Tot așa nici voi nu puteți înfăptui binele,

voi care sunteți deprinși să înfăptuiți răul.

24 „Îi voi risipi ca pleava

luată de vântul pustiei.

25 Aceasta îți este soarta,

partea ta de la Mine, ziceDomnul,

pentru că M‑ai uitat

și te‑ai încrezut în minciuni.

26 Totodată îți voi ridica poalele peste față,

ca să ți se vadă rușinea,

27 adulterele și nechezăturile tale,

desfrânările tale nerușinate!

Am văzut spurcăciunile tale

de pe dealuri și din câmpii.

Vai de tine, Ierusalime!

Cât timp vei mai sta în necurăție?“

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/JER/13-332667f154a81f37cd7a30e09e023173.mp3?version_id=126—

Categories
Ieremia

Ieremia 14

Secetă, foamete și sabie

1 CuvântulDomnuluispus lui Ieremia cu prilejul secetei:

2 „Iuda bocește,

iar porțile îi sunt slăbite.

Ele sunt posomorâte din cauza țării.

Strigătul Ierusalimului se înalță.

3 Cei măreți ai lor îi trimit după apă pe cei neînsemnați.

Ei se duc la fântâni,

dar nu găsesc apă.

Se întorc cu vasele goale.

Rușinați și dezamăgiți

își acoperă capul.

4 Din cauza pământului este spaimă,

pentru că nu este ploaie în țară.

Plugarii sunt dezamăgiți

și își acoperă capul.

5 Chiar și cerboaica de pe câmp

naște și își părăsește puii,

pentru că nu găsește iarbă.

6 Măgarii sălbatici stau pe înălțimi pleșuve

și gâfâie ca șacalii.

Li se topesc ochii

căci nu este iarbă.“

7 Chiar dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră,

lucrează,Doamne, pentru Numele Tău!

Căci necredincioșiile noastre sunt multe;

am păcătuit împotriva Ta.

8 O, Speranță a lui Israel,

Salvatorul lui în vreme de necaz,

de ce ești ca un străin în țară

și ca un trecător care se oprește să înnopteze?

9 De ce ești ca un om înmărmurit,

ca un viteaz care nu poate izbăvi?

Tu ești în mijlocul nostru,Doamne,

și Numele Tău este chemat peste noi!

Nu ne părăsi!

10 Iată ce spuneDomnuldespre poporul acesta:

„Pentru că le place să hoinărească

și nu își țin în frâu picioarele,

Domnulnu‑Și găsește plăcerea în ei;

acum El Își aduce aminte de nelegiuirea lor

și îi pedepsește pentru păcatele lor.“

11 Domnulmi‑a zis:

– Nu mijloci pentru binele acestui popor,

12 căci, chiar dacă vor posti, tot nu le voi asculta strigătul. Chiar dacă vor aduce arderi‑de‑tot și daruri de mâncare, nu le voi primi. În schimb, îi voi mistui prin sabie, prin foamete și prin molimă.

13 Eu am răspuns:

– Ah, StăpâneDoamne! Iată, profeții lor le zic: „Nu veți vedea sabie și nu veți avea parte de foamete, ciDomnulvă va da în locul acesta o pace trainică.“

14 DarDomnulmi‑a zis:

– Profeții lor profețesc minciuni în Numele Meu. Nu Eu i‑am trimis, nu Eu i‑am împuternicit și nu Eu le‑am vorbit. Ei vă profețesc viziuni mincinoase, divinații, lucruri de nimicși înșelăciunea inimii lor.

15 De aceea, așa vorbeșteDomnuldespre profeții care profețesc în Numele Meu: „Nu Eu i‑am trimis să vă spună că sabia și foametea nu vor fi în țara aceasta. Profeții aceștia vor pieri uciși de sabie și de foamete,

16 iar oamenii cărora ei le profețesc vor fi scoși afară și întinși pe străzile Ierusalimului din cauza foametei și a sabiei. Nu va fi nimeni să‑i înmormânteze, nici pe ei, nici pe soțiile lor, nici pe fiii lor, nici pe fiicele lor. Voi turna astfel răutatea lor asupracapetelorlor.

17 Spune‑le cuvântul acesta:

«Ochii mei să verse lacrimi zi și noapte

și să nu se oprească,

căci fecioara – fiica poporului meu –

a suferit o rană cumplită,

o lovitură dureroasă.

18 Dacă ies pe câmp,

iată‑i pe cei străpunși de sabie.

Dacă intru în cetate,

iată‑i pe cei bolnavi de foamete.

Chiar și profetul și preotul cutreieră țara

fără să știeîncotro merg.»“

19 – Ai lepădat Tu de tot pe Iuda

și a detestat sufletul Tău atât de mult Sionul?

De ce ne‑ai lovit în așa fel

încât nu mai avem vindecare?

Noi așteptam pacea,

dar n‑a venit nimic bun;

așteptam un timp de vindecare,

dar iată că vine numai teroare!

20 Doamne, recunoaștem atât răutatea noastră,

cât și nelegiuirea părinților noștri,

căci am păcătuit împotriva Ta.

21 Pentru Numele Tău, nu disprețui

și nu necinsti tronul slavei Tale!

Amintește‑Ți de legământul pe care l‑ai făcut cu noi

și nu‑l rupe!

22 Este oare printre idolii deșerți ai neamurilor vreunul care să aducă ploaie?

Sau poate cerul să dea averse?

Nu, ci Tu dai ploaie,Doamne, Dumnezeul nostru!

De aceea, noi nădăjduim în Tine,

căci Tu ești Cel Ce faci toate aceste lucruri.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/JER/14-ea1881db8c43cb919fc40229584ad727.mp3?version_id=126—

Categories
Ieremia

Ieremia 15

1 ApoiDomnulmi‑a zis:

– Chiar dacă Moise și Samuel s‑ar înfățișa înaintea Mea, Eu tot n‑aș fi binevoitor cu poporul acesta. Izgonește‑i dinaintea Mea! Să plece!

2 Dacă te vor întreba: „Unde să ne ducem?“, să le răspunzi: „Așa vorbeșteDomnul:

«Cei ce sunt pentru moarte – la moarte;

cei ce sunt pentru sabie – la sabie;

cei ce sunt pentru foamete – la foamete;

și cei ce sunt pentru captivitate – în captivitate.»

3 Voi trimite împotriva lor patru feluride nenorociri, ziceDomnul: sabia, ca să‑i ucidă; câinii, ca să‑i sfâșie; păsările cerului și fiarele pământului – ca să‑i devoreze și să‑i distrugă.

4 Îi voi face o pricină de groază pentru toate regatele pământului, din cauza faptelor lui Manase, fiul lui Ezechia, regele lui Iuda, pe care le‑a săvârșit în Ierusalim.

5 Cui îi va fi milă de tine, Ierusalime?

Cine va plânge pentru tine?

Cine va veni să te întrebe de sănătate?

6 M‑ai respins, ziceDomnul,

continui să‑Mi întorci spatele.

De aceea Îmi întind mâna împotriva ta și te distrug.

M‑am săturat să mai am milă de tine.

7 Îi voi vântura cu furca

la porțile țării;

îi voi lipsi de copii și voi distruge poporul Meu,

căci nu și‑au schimbat căile.

8 Văduvele lor vor fi mai numeroase

decât nisipul mării.

În miezul zilei voi aduce nimicitorul

peste mama celui tânăr;

voi face să cadă deodată peste ea

chinul și groaza.

9 Cea care născuse șapte fii va fi slăbită,

își va da duhul.

Soarele ei va apune când este încă ziuă;

va fi rușinată și umilită.

Pe cei rămași în viață îi voi da pradă sabiei,

înaintea dușmanilor lor,

ziceDomnul.“

10 – Vai de mine, mamă, pentru că m‑ai născut!

Pe mine, om de ceartă și de neînțelegere pentru toată țara.

Nu dau împrumut, nici nu iau împrumut

și totuși toți mă blestemă!

11 Domnula zis:

– Cu siguranță te voi elibera, ca să fii fericit.

Cu siguranță îi voi face pe dușmanii tăi

să te implore în vremurile de nenorocire și de necaz.

12 Poate cinevasă frângă fierul –

fierul din nord – sau bronzul?

13 Averile și comorile tale

le voi da ca pradă, fără preț,

din cauza tuturor păcatelor tale

săvârșite pe întreg teritoriul tău.

14 Te voi face să slujești dușmanilor tăi,

într‑o țară pe care nu o cunoști,

căci focul mâniei Mele s‑a aprins

și arde peste voi.

15 – Tu știitotul,Doamne!

Adu‑Ți aminte de mine și ai grijă de mine!

Răzbună‑mă împotriva celor ce mă persecută!

Tu ești îndelung răbdător – nu mă înlătura!

Tu știi cât dispreț sufăr pentru Tine!

16 Când am găsit cuvintele Tale, le‑am mâncat.

Cuvintele Tale au fost bucuria și desfătarea inimii mele,

căci Numele Tău este chemat peste mine,

Doamne, Dumnezeul Oștirilor!

17 N‑am șezutniciodatăîn compania petrecăreților,

ca să mă înveselesccu ei.

Am stat singur, pentru că mâna Ta era peste mine

și mă umpluseși de indignare.

18 De ce durerea mea este fără sfârșit?

De ce rana mea este incurabilă și refuză să se vindece?

Vei fi Tu pentru mine ca un izvor înșelător,

ca niște ape care nu dăinuiesc?

19 – Așa vorbeșteDomnul:

„Dacă te vei întoarcela Mine, te voi aduce din nou

să stai înaintea Mea.

Dacă vei rosticuvintede valoare, și nucuvintede nimic,

vei fi ca gura Mea.

Ei să se întoarcă la tine,

și nu tu să te întorci la ei!

20 Te voi face un zid pentru poporul acesta,

un zid tare din bronz.

Ei vor lupta împotriva ta,

însă nu te vor învinge,

căci Eu sunt cu tine

ca să te izbăvesc și să te scap,

ziceDomnul.

21 Te voi scăpa din mâna celor răi

și te voi răscumpăra din palma celor groaznici.“

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/JER/15-0b3a98e5edf62a97ec9f62e61795a745.mp3?version_id=126—

Categories
Ieremia

Ieremia 16

Nenorociri și binecuvântări

1 CuvântulDomnuluimi‑a vorbit, zicând:

2 „Să nu‑ți iei soție și să nu ai în locul acesta nici fii, nici fiice!

3 Așa vorbeșteDomnuldespre fiii și fiicele care se vor naște în locul acesta, despre mamele care‑i vor naște și despre tații care‑i vor concepe în țara aceasta:

4 «Ei vor muri de boli ucigătoare. Nimeni nu‑i va jeli, nici nu‑i va îngropa, ci vor deveni un gunoi pe fața pământului. Vor pieri de sabie și de foamete, iar cadavrele lor vor deveni hrană pentru păsările cerului și pentru fiarele pământului.»

5 Căci așa vorbeșteDomnul: «Să nu intri în nicio casă de jale, să nu mergi să plângi și să jelești cu ei, fiindcă Eu Mi‑am retras de la poporul acesta pacea, îndurarea și mila, ziceDomnul.

6 Cei mari și cei mici vor muri în țara aceasta și nu vor fi îngropați. Nimeni nu‑i va jeli, nimeni nu‑și va face tăieturi din cauza lor și nimeni nu‑și va radecapulpentru ei.

7 Nimeni nu va frânge pâine pentru ei în timpul bocetului, ca să‑i mângâie pentru cel mort, și nimeni nu le va da să bea din paharul mângâierilor pentru tatăl sau pentru mama lor.

8 Să nu intri în nicio casă de petrecere ca să te așezi cu ei, să mănânci sau să bei.»

9 Căci așa vorbeșteDomnulOștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iată, înaintea ochilor voștri și în zilele voastre, voi face să înceteze în locul acesta strigătele de bucurie și de veselie, glasul mirelui și al miresei.»

10 Când îi vei spune acestui popor toate aceste cuvinte, ei te vor întreba: «De ce a hotărâtDomnulîmpotriva noastră toate aceste mari nenorociri? Care este nelegiuirea noastră? Ce păcat am săvârșit împotrivaDomnului, Dumnezeul nostru?»

11 Atunci să le răspunzi astfel: «Pentru că părinții voștri M‑au părăsit, ziceDomnul, s‑au dus după alți dumnezei, le‑au slujit și li s‑au închinat. Ei M‑au uitat și nu au păzit Legea Mea.

12 Iar voi ați făcut și mai rău decât părinții voștri. Iată, fiecare dintre voi umblă după încăpățânarea inimii lui rele și nu Mă ascultați.

13 De aceea, vă voi arunca din țara aceasta într‑o țară pe care n‑ați cunoscut‑o, nici voi și nici părinții voștri. Acolo veți sluji altor dumnezei zi și noapte, căci nu vă voi arăta îndurare.»

14 Iată, cu adevărat vin zile, ziceDomnul, când nu se va mai zice: «Viu esteDomnul, Care i‑a scos pe fiii lui Israel din țara Egiptului!»,

15 ci se va zice: «Viu esteDomnul, Care i‑a scos pe fiii lui Israel din țara de nord și din toate țările unde îi izgonise!», căci îi voi aduce înapoi în țara lor, pe care le‑am dat‑o părinților lor.

16 Iată, trimit o mulțime de pescari, ziceDomnul, care îi vor pescui. După aceea, voi trimite o mulțime de vânători, care îi vor vâna pe toți munții, pe toate dealurile și în crăpăturile stâncilor,

17 căci ochii Mei sunt asupra tuturor căilor lor; ele nu sunt ascunse dinaintea feței Mele, iar nelegiuirea lor nu este ascunsă de ochii Mei.

18 Mai întâi le voi răsplăti dublu pentru nelegiuirea și păcatul lor, fiindcă Mi‑au întinat țara cu cadavrele spurcăciunilor lorși mi‑au umplut moștenirea cu urâciunile lor.“

19 Doamne, Tăria mea, Cetățuia mea

și Refugiul meu în ziua necazului!

Neamurile vor veni la Tine

de la marginile pământului și vor zice:

„Părinții noștri n‑au moștenit decât minciună,

lucruri fără valoare, care nu le‑au fost de niciun folos!

20 Poate oare omul să‑și facă proprii lui dumnezei?

Poate, dar aceștia nu sunt Dumnezeu!“

21 „De aceea, iată, îi voi învăța,

de data aceasta îi voi face

să cunoască mâna Mea și puterea Mea.

Atunci vor ști

că Numele Meu esteDomnul!

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/JER/16-5a112abdf4ba2f80f24b5b181e28ecfe.mp3?version_id=126—

Categories
Ieremia

Ieremia 17

Păcatul lui Iuda

1 Păcatul lui Iuda este scris cu o daltă de fier,

cu un vârf de diamant;

este gravat pe tăblița inimii lor

și pe coarnele altarelor lor.

2 Chiar șicopiii lor își amintesc

de altarele lor și deașerele,

de lângă copacii verzi

și de pe dealurile înalte.

3 Muntele Meu din țară,

bogăția ta,toate comorile tale

le voi da ca pradă, împreună cu înălțimile tale,

din cauza păcatelor din întreg teritoriul tău.

4 Din vina ta vei pierde moștenirea

pe care ți‑o dădusem.

Te voi face să slujești dușmanilor tăi

într‑o țară pe care nu o cunoști,

căci ai aprins focul mâniei Mele,

care va arde pentru totdeauna.“

5 Așa vorbeșteDomnul:

„Blestemat este omul care se încrede în om,

care face din muritor tăria lui

și a cărui inimă se îndepărtează deDomnul.

6 El este ca un arbust în deșert,

care nu vede venind fericirea.

El sălășluiește în locurile arse ale pustiei,

într‑un pământ sărat, unde nu locuiește nimeni.

7 Binecuvântat este omul care se încrede înDomnul

și a cărui încredere esteDomnul.

8 El este ca un pom sădit lângă ape,

care își întinde rădăcinile spre râu.

El nu se teme de căldură

și frunzișul lui este întotdeauna verde.

În anul secetei nu se îngrijorează

și nu încetează să aducă rod.

9 Inima este mai înșelătoare decât toate lucrurile

și este fără vindecare.

Cine poate să o cunoască?

10 Eu,Domnul, cercetez inima

și încerc rărunchii,

ca să dau fiecăruia după căile lui,

după rodul faptelor lui.

11 Ca o potârniche, care clocește niște ouă pe care nu ea le‑a ouat,

așa este omul care câștigă bogății pe nedrept.

Ele îl vor părăsi la jumătatea vieții lui,

iar la urmă nu va fi decât un nebun.“

12 Tron glorios, înălțat de la început,

loc al Sfântului nostru Lăcaș!

13 Doamne, Speranța lui Israel!

Toți cei ce Te părăsesc vor fi făcuți de rușine!

Cei ce se îndepărtează de Mine vor fi scriși pe pământ,

căci L‑au părăsit peDomnul,

Izvorul apelor vii!

14 Vindecă‑mă,Doamne, și voi fi vindecat!

Mântuiește‑mă, și voi fi mântuit,

căci Tu ești lauda mea!

15 Iată, ei îmi zic:

„Unde este CuvântulDomnului?

Să se împlinească dar!“

16 Iar eu, ca să Te urmez,

nu m‑am grăbit să nu mai fiu păstor

și n‑am dorit o zi incurabilă, Tu știi.

Rostirea buzelor mele este chiar înaintea feței Tale.

17 De aceea, nu fi o pricină de groază pentru mine,

căci Tu ești adăpostul meu în ziua nenorocirii.

18 Fie ca persecutorii mei să fie rușinați,

iar eu să nu fiu dat de rușine!

Fie ca ei să se înspăimânte!

iar eu să nu mă înspăimânt!

Adu peste ei ziua cea rea!

Zdrobește‑i de două ori mai mult.

Imperativul sfințirii Sabatului

19 Domnulmi‑a zis astfel: „Du‑te și stai la Poarta Fiilor Poporului, prin care intră și ies regii lui Iuda, și la toate celelalte porți ale Ierusalimului

20 și spune‑le: «Ascultați CuvântulDomnului, regi ai lui Iuda, voi, toți cei din Iuda și toți locuitorii Ierusalimului, care intrați pe aceste porți!

21 Așa vorbeșteDomnul: ‘Luați seama în sufletele voastre să nu cumva să purtați vreo povară în ziua de Sabat și să nu intrați cu ea pe porțile Ierusalimului.

22 Să nu scoateți din casele voastre vreo povară în ziua de Sabat și să nu faceți nicio lucrare, ci să sfințițiziua de Sabat, așa cum am poruncit părinților voștri.

23 Ei n‑au ascultat și n‑au luat aminte, ci și‑au înțepenit ceafa, ca să nu asculte și să nu primească îndrumarea.

24 Voi însă, dacă Mă veți asculta cu atenție, ziceDomnul, și nu veți aduce nicio povară pe porțile acestei cetăți în ziua de Sabat, dacă veți sfinți ziua de Sabat și nu veți face nicio lucrare în timpul ei,

25 atunci, pe porțile acestei cetăți vor intra regi și prinți care stau pe tronul lui David. Ei și prinții lor, oamenii lui Iuda și locuitorii Ierusalimului vor veni în care și călare pe cai, iar cetatea aceasta va fi locuită pentru totdeauna.

26 Vor veni din cetățile lui Iuda și din împrejurimile Ierusalimului, din teritoriul lui Beniamin, din zona deluroasă, de la munte și din Neghev, cei ce aduc la CasaDomnuluiarderi‑de‑tot și jertfe, daruri de mâncare și tămâie și cei ce aduc jertfe de mulțumire.

27 Dar dacă nu veți ascultacând vă poruncescsă sfințiți ziua de Sabat, să nu purtați nicio povară și să nu intrați cu ea pe porțile Ierusalimului în ziua de Sabat, atunci voi aprinde un foc la porțile cetății, care va mistui palatele Ierusalimului și care nu va fi stins.’»“

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/JER/17-6cc12bfe0d4ce6bb22c8a5c1ecb70f75.mp3?version_id=126—

Categories
Ieremia

Ieremia 18

În casa olarului

1 Cuvântul spus lui Ieremia din parteaDomnului:

2 „Scoală‑te și coboară‑te spre casa olarului! Acolo te voi face să auzi cuvintele Mele!“

3 Am coborât spre casa olarului și iată că el făcea o lucrare pe roată.

4 Însă vasul de lut pe care îl făcea olarul s‑a stricat în mâna lui. Atunci el a făcut un alt vas, așa cum i‑a plăcut lui să‑l facă.

5 CuvântulDomnuluimi‑a vorbit, zicând:

6 „Oare Eu nu pot face cu voi ca olarul acesta, Casă a lui Israel, ziceDomnul? Iată, ca lutul în mâna olarului, așa sunteți voi în mâna Mea, Casă a lui Israel.

7 Dacă la un moment dat zic despre un neam sau despre un regat că‑l voi smulge, că‑l voi dărâma și că‑l voi distruge,

8 însă neamul acela, despre care am vorbit, se întoarce de la răutatea lui, atunci și Mie Îmi va părea rău de răul pe care plănuisem să i‑l fac.

9 Tot așa, dacă la un moment dat zic despre un neam sau despre un regat că‑l voi zidi și că‑l voi planta,

10 însăpoporul acelaface ce este rău în ochii Mei și nu ascultă de glasul Meu, atunci și Mie Îmi va părea rău de binele pe care plănuisem să i‑l fac.

11 Prin urmare, vorbește acum oamenilor lui Iuda și locuitorilor Ierusalimului și zi‑le că așa vorbeșteDomnul: «Iată, pregătesc o nenorocire împotriva voastră și fac un plan împotriva voastră. De aceea, întoarceți‑vă fiecare de la calea voastră cea rea și îndreptați‑vă căile și faptele!»

12 Ei însă zic: «În zadar! Noi ne vom urmaîn continuaregândurile și fiecare va lucra după încăpățânarea inimii lui rele.»

13 De aceea, așa vorbeșteDomnul:

«Întrebați printre neamuri:

‘Cine a mai auzit asemenea lucruri?

Fecioara Israel a făcut cel mai dezgustător lucru.

14 Oare zăpada Libanului părăsește vreodată

stâncile versanților lui?

Oare seacă apele reci care vin de departe?’

15 Căci poporul Meu M‑a uitat

și aduce tămâie idolilor de nimic.

Aceștia i‑au făcut să se împiedice pe căile lor,

pe vechile cărări,

pentru a umbla pe poteci

și pe drumuri nebătătorite,

16 făcând astfel din țara lor o pustietate

și o pricină de fluierat pentru totdeauna.

Toți cei ce trec prin ea sunt uimiți

și dau din cap.

17 Ca vântul din răsărit,

așa îi voi împrăștia înaintea dușmanului.

În ziua necazului lor

le voi arăta ceafa și nu fața.»“

18 Ei zic: „Veniți! Să urzim planuri împotriva lui Ieremia! Căci doar nu va pieri Legea din lipsă de preoți, nici sfatul – din lipsă de înțelepți și nici Cuvântul – din lipsă de profeți. Haideți să‑l lovim cu vorba și să nu luăm seama la toate cuvintele lui!“

19 Ascultă‑mă,Doamne!

Auzi glasul împotrivitorilor mei.

20 Se răsplătește oare binele cu rău?

Și totuși ei au săpat o groapă sufletului meu.

Adu‑Ți aminte că eu am stat în fața Ta

ca să vorbesc în favoarea lor

și să abat mânia Ta de la ei.

21 De aceea, dă‑le copiii pradă foametei

și lasă‑i pe mâna sabiei!

Soțiile să le fie lipsite de copii și să rămână văduve,

oamenii lor să fie dați la moarte,

iar tinerii lor să fie uciși cu sabia în luptă!

22 Un strigăt să fie auzit din casele lor,

atunci când vei aduce deodată cete peste ei,

căci au săpat o groapă să mă prindă

și au ascuns lațuri pentru picioarele mele.

23 Dar Tu,Doamne,

cunoști toate planurile lor de a mă ucide.

Nu le ierta nelegiuirea

și nu le șterge păcatul dinaintea Ta.

Să fie doborâți înaintea Ta!

Lucrează împotriva lor la vremea mâniei Tale!

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/JER/18-854fdc6f15256bf9c1f179d1e6a300ae.mp3?version_id=126—

Categories
Ieremia

Ieremia 19

Distrugerea Ierusalimului

1 Așa vorbeșteDomnul: „Du‑te și cumpără de la un olar un vas de lut, iar apoi ia cu tine pe câțiva din bătrâniipoporului și din bătrânii preoților

2 și du‑te în valea Ben‑Hinom, care este la intrarea Porții Ciobului. Să vestești acolo cuvintele pe care ți le spun.

3 Să spui astfel: «Ascultați CuvântulDomnului, regi ai lui Iuda și locuitori ai Ierusalimului! Așa vorbeșteDomnulOștirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Iată, voi aduce peste locul acesta o nenorocire care va răsuna în urechile oricui o va auzi.’»

4 Căci M‑au părăsit, au înstrăinat locul acesta, au adus în el jertfe altor dumnezei, pe care nu‑i cunoșteau nici ei, nici părinții lor și nici regii lui Iuda și au umplut locul acesta cu sânge nevinovat.

5 Au zidit înălțimi luiBaal, ca să‑și ardă copiii în foc ca arderi‑de‑tot pentruBaal, lucru pe care nu l‑am poruncit, nici nu l‑am menționat și care nici nu Mi‑a trecut prin minte.

6 De aceea, iată vin zile, ziceDomnul, când locul acesta nu se va mai numi Tofet, nici valea Ben‑Hinom, ci se va numi Valea Măcelului.

7 În locul acesta voi distrugeplanurile lui Iuda și ale Ierusalimului. Îi voi face să cadălovițide sabie înaintea dușmanilor lor,ucișide mâna celor ce caută să le ia viața. Cadavrele lor le voi da ca hrană păsărilor cerului și fiarelor pământului.

8 Voi face din cetatea aceasta o pricină de groază și de fluierat. Toți cei ce vor trece pe lângă ea se vor îngrozi și vor fluiera din cauza tuturor rănilor ei.

9 Îi voi face să mănânce carnea fiilor lor și carnea fiicelor lor. Își vor mânca unii altora carnea în timpul asediului și al strâmtorării impuse asupra lor de dușmanii care caută să le ia viața.

10 Să spargi apoi vasul înaintea ochilor oamenilor care vor merge cu tine

11 și să le spui că așa vorbeșteDomnulOștirilor: «Voi zdrobi poporul acesta și cetatea aceasta, întocmai cum se sparge vasul unui olar și nu mai poate fi refăcut! Vor fi îngropați în Tofet, din lipsă de loc pentru îngropare.

12 Așa voi face locului acestuia, ziceDomnul, precum și celor ce locuiesc aici. Voi face cetății acesteia ca și Tofetului.

13 Casele Ierusalimului și casele regilor lui Iuda vor deveni necurate ca acest loc, Tofet, și anume toate casele pe acoperișul cărora se ardea tămâie întregii oștiri a cerurilor și se turnau jertfe de băutură altor dumnezei.»“

14 Ieremia s‑a întors din Tofet, unde‑l trimiseseDomnulsă profețească. Apoi a stat în curtea CaseiDomnuluiși a zis întregului popor:

15 „Așa vorbeșteDomnulOștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iată, voi aduce peste cetatea aceasta și peste toate cetățile din jurul ei toate nenorocirile pe care le‑am vestit împotriva lor, pentru că și‑au înțepenit ceafa, ca să nu asculte cuvintele Mele!»“

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/JER/19-9addfa909391b6158e09f10e5ac8ec02.mp3?version_id=126—

Categories
Ieremia

Ieremia 20

Ieremia și Pașhur

1 Preotul Pașhur, fiul lui Imer, conducător peste CasaDomnului, l‑a auzit pe Ieremia profețind aceste lucruri.

2 Și Pașhur l‑a lovit pe profetul Ieremia și l‑a pus în butucii care se aflau la Poarta de Sus a lui Beniamin, în CasaDomnului.

3 Totuși, a doua zi, Pașhur l‑a scos pe Ieremia din butuci. Ieremia i‑a zis atunci: „Domnulnu te mai numește Pașhur, ciMagor-Misabib,

4 căci așa vorbeșteDomnul: «Iată, te voi face să fii o teroare atât pentru tine, cât și pentru toți prietenii tăi. Aceștia vor cădea uciși de sabia dușmanilor lor și ochii tăi vor vedea lucrul acesta. Îi voi da, de asemenea, pe toți cei din Iuda în mâinile împăratului Babilonului, care‑i va duce captivi în Babilon și‑i va ucide cu sabia.

5 Toate bogățiile cetății acesteia, tot rodul muncii ei, tot ce are ea mai scump și toate bogățiile regilor lui Iuda le voi da în mâna dușmanilor lor. Aceștia le vor jefui, le vor lua și le vor duce în Babilon.

6 Chiar și tu, Pașhur, și toți cei ce locuiesc în casa ta veți merge în captivitate în Babilon. Acolo vei muri și acolo vei fi îngropat, tu și toți prietenii tăi, cărora le‑ai profețit minciuni.»“

Plângerea lui Ieremia

7 M‑ai amăgit,Doamne, iar eu m‑am lăsat amăgit.

Ai fost mai tare decât mine și m‑ai învins.

Sunt o pricină de râs toată ziua;

fiecare își bate joc de mine.

8 Căci, ori de câte ori vorbesc, trebuie să strig,

să proclam: „Violență și distrugere!“

Căci CuvântulDomnuluiîmi aduce

dispreț și batjocură toată ziua.

9 Dacă mă gândesc să nu mai amintesc de El

și să nu mai vorbesc în Numele Lui,

iată că în inima mea este ceva ca un foc mistuitor,

un foc închis în oasele mele.

Mă obosesc să‑l țin, dar nu pot.

10 Căci aud șușoteala multora,

„Teroare din toate părțile!

Învinuiți‑l! Haideți să‑l învinuim!“

Toți cei ce trăiau în pace cu mine

pândesc acum să vadă dacă mă clatin:

„Poate că se va lăsa amăgit;

îl vom învinge

și ne vom răzbuna pe el!“

11 DarDomnuleste cu mine ca un viteaz groaznic!

De aceea, cei ce mă urmăresc

se vor poticni și nu vor învinge.

Vor fi plini de rușine, căci nu vor reuși,

plinide o rușine veșnică,

care nu va fi uitată.

12 Doamneal Oștirilor,

Care cercetezi pe cel drept,

Care vezi rărunchii și inima,

lasă‑mă să văd răzbunarea Ta asupra lor!

Căci Ție mi‑am încredințat cauza.

13 CântațiDomnului!

Lăudați‑L peDomnul,

căci El a scăpat sufletul celui nevoiaș

din mâna răufăcătorilor.

14 Blestemată să fie ziua în care m‑am născut!

Ziua în care m‑a născut mama mea

să nu fie binecuvântată!

15 Blestemat să fie omul care i‑a dat de veste tatălui meu,

zicând: „Ți s‑a născut un copil, un fiu!“,

umplându‑l de bucurie cu ea!

16 Omul acela să fie ca și cetățile

pe careDomnulle‑a distrus fără milă!

Să audă strigăt dimineața

și strigăte de război la amiază!

17 Căci nu m‑a omorât în pântecul mamei,

ca să‑mi fi fost ea mormântul

și pântecul ei să mă fi păstrat pe vecie.

18 De ce am ieșit din pântec,

ca să văd necaz și durere

și să‑mi sfârșesc zilele în rușine?

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/JER/20-4f3e66ad5e4bf767a910e8edf309e7e5.mp3?version_id=126—