Categories
Ezechiel

Ezechiel 11

Judecată asupra conducătorilor lui Israel

1 Apoi Duhul m‑a ridicat și m‑a dus la poarta de est a CaseiDomnului, care era înspre răsărit. Și iată că la intrarea porții erau douăzeci și cinci de bărbați; printre ei i‑am văzut pe Iaazania, fiul lui Azur, și pe Pelatia, fiul lui Benaia, conducătorii poporului.

2 Domnulmi‑a zis: „Fiul omului, aceștia sunt oamenii care plănuiesc nelegiuirea și dau sfaturi rele în cetatea aceasta.

3 Ei zic: «Nu va fi oare în curând vremea potrivită pentru a zidi case?Cetatea este cazanul, iar noi suntem carnea!»

4 De aceea profețește‑le, profețește, fiul omului!“

5 DuhulDomnuluia venit peste mine și mi‑a zis: „Spune: «Așa vorbeșteDomnul: ‘Voi, cei din Casa lui Israel, ziceți astfel, dar Eu vă cunosc gândurile.

6 V‑ați înmulțit crimele în cetatea aceasta și i‑ați umplut străzile cu cei înjunghiați!’

7 De aceea, așa vorbește StăpânulDomn: ‘Morții pe care i‑ați întins în mijlocul cetății acesteia sunt carnea, iar cetatea este cazanul. Cât despre voi, vă voi scoate din mijlocul cetății.

8 Vă temeți de sabie, dar sabie voi aduce peste voi, zice StăpânulDomn.

9 Vă voi scoate din mijlocul cetății, vă voi da pe mâna străinilor și Îmi voi împlini judecățile împotriva voastră.

10 Veți cădeaucișide sabie, vă voi judeca la hotarul lui Israel și veți ști atunci că Eu suntDomnul.

11 Cetatea aceasta nu va fi cazanul vostru, iar voi nu veți fi carnea în mijlocul lui, ci vă voi judeca la hotarul lui Israel.

12 Veți ști astfel că Eu suntDomnul, ale Cărui hotărâri nu le‑ați urmat și ale Cărui judecăți nu le‑ați împlinit, ci ați făcut după judecățile neamurilor care vă înconjoară.’»“

13 În timp ce profețeam, Pelatia, fiul lui Benaia, a murit.

Atunci m‑am aruncat cu fațala pământși am strigat cu glas tare, zicând:

– Ah, StăpâneDoamne, vei face Tu să piară de tot chiar și rămășița lui Israel?

Promisiunea restaurării rămășiței

14 CuvântulDomnuluimi‑a vorbit, zicând:

15 – Fiul omului, frații tăi, frații tăi dintre rudele tale și toată Casa lui Israeldin exil, toți aceștia sunt cei despre care locuitorii Ierusalimului zic: „S‑au îndepărtat deDomnul! Nouă ne‑a fost dată țara aceasta în stăpânire!“

16 De aceea spune: „Așa vorbește StăpânulDomn: «Deși i‑am dus departe printre neamuri și i‑am împrăștiat în țări străine, totuși le‑am fost prea puțin un Lăcaș Sfânt în țările în care au mers.»“

17 De aceea să le spui: „Așa vorbește StăpânulDomn: «Vă voi strânge dintre popoare, vă voi aduna din țările în care ați fost împrăștiați și vă voi da țara lui Israel.»

18 Când vor sosi în ea, vor îndepărta de acolo toate spurcăciunile și toate urâciunile.

19 Le voi da o inimă neîmpărțită și voi pune în ei un duh nou. Voi lua inima de piatră din trupul lor și le voi da o inimă de carne,

20 ca astfel să urmeze hotărârile Mele, și totodată să păzească și să împlinească rânduielile Mele. Vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor.

21 Cât despre aceia a căror inimă umblă după spurcăciunile și urâciunile lor, le voi răsplăti după căile lor, zice StăpânulDomn.“

22 După aceea, heruvimii și‑au ridicat aripile, însoțiți fiind de roțile care erau în apropierea lor; slava Dumnezeului lui Israel era deasupra lor.

23 SlavaDomnuluis‑a ridicat din mijlocul cetății și s‑a oprit pe muntele de la răsăritul cetății.

24 Duhul m‑a luat și m‑a dus într‑o vedenie, prin Duhul lui Dumnezeu, la exilații din Caldeea.

După ce a plecat de la mine vedenia pe care o văzusem,

25 am istorisit exilaților toate cuvinteleDomnului, pe care El mi le arătase.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/EZK/11-5ecb155e1959a93765b50b12816d1ee2.mp3?version_id=126—

Categories
Ezechiel

Ezechiel 12

Prefigurarea exilului

1 CuvântulDomnuluimi‑a vorbit, zicând:

2 „Fiul omului, tu locuiești în mijlocul unei Case răzvrătite. Ei au ochi să vadă, dar nu văd și au urechi să audă, dar nu aud, căci sunt o Casă răzvrătită.

3 De aceea, fiul omului, fă‑ți bagajul ca pentru exil și, în timpul zilei, de față cu ei, fă‑te că pleci în captivitate. Pleacă înaintea ochilor lor din locuința ta spre un alt loc! Poate vor înțelege că sunt o Casă răzvrătită.

4 Să‑ți scoți afară bagajul ca pentru exil, în timpul zilei, ca să te vadă! Apoi să pleci seara, înaintea ochilor lor, cum pleacă exilații.

5 Să faci o gaură în zid de față cu ei și să scoțibagajulpe acolo.

6 Să‑l pui pe umăr, înaintea ochilor lor, și să pleci în amurg. Să‑ți acoperi fața, ca astfel să nu vezi pământul, căci te fac un semn pentru cei din Casa lui Israel.“

7 Am făcut cum mi se poruncise. Mi‑am scos afară bagajul în timpul zilei, ca pentru exil, iar seara am făcut o gaură în zid cu propriile mele mâini. Am ieșit în amurg și mi‑am pus pe umăr bagajul, înaintea ochilor lor.

8 Dimineața, CuvântulDomnuluimi‑a vorbit, zicând:

9 „Fiul omului, nu te‑a întrebat această Casă a lui Israel, această Casă răzvrătită: «Ce faci?»

10 Să le spui: «Așa vorbește StăpânulDomn: ‘Rostirea aceasta se referă la prințul din Ierusalim și la toți cei din Casa lui Israel care locuiesc acolo.’»

11 Spune‑le astfel: «Eu sunt un semn pentru voi! Cum am făcut eu, așa li se va face și lor. Vor merge captivi în exil.

12 În amurg, prințul lor își va pune pe umăr bagajul ca să plece. El va face o gaură în zid ca să iasă, după care își va acoperi fața ca să nu vadă pământul.

13 Eu însă Îmi voi arunca năvodul peste el și el va fi prins în lațul Meu. Îl voi aduce în Babilon, în țara caldeenilor, fără însă s‑o poată vedea; și va muri acolo.

14 Pe toți cei din jurul lui – ajutoarele și toate trupele lui – îi voi împrăștia în toate vânturile și voi da drumul la o sabie după ei.

15 Când îi voi împrăștia printre neamuri și‑i voi risipi în țări străine, vor ști că Eu suntDomnul.

16 Voi scăpa însă de sabie, de foamete și de molimă un anumit număr de bărbați, ca să istorisească despre toate urâciunile lor printre neamurile unde vor ajunge. Și vor ști atunci că Eu suntDomnul.»“

17 CuvântulDomnuluimi‑a vorbit, zicând:

18 „Fiul omului, mănâncă‑ți pâinea tremurând și bea‑ți apa cu teamă și neliniște!

19 Spune poporului țării: «Așa vorbește StăpânulDomndespre locuitorii Ierusalimului și despre țara lui Israel: ‘Își vor mânca pâinea cu neliniște și își vor bea apa cu groază, căci țara va fi jefuită de toate bunurile ei, din cauza violenței tuturor celor ce locuiesc în ea.

20 Cetățile locuite vor fi devastate, iar țara va deveni o paragină. Și vor ști atunci că Eu suntDomnul.’»“

Judecata este aproape

21 CuvântulDomnuluimi‑a vorbit, zicând:

22 „Fiul omului, ce este cu zicala aceasta pe care o spuneți în țara lui Israel: «Se lungesc zilele și fiecare viziune rămâne neîmplinită!»?

23 De aceea spune‑le: «Așa vorbește StăpânulDomn: ‘Voi face să înceteze această zicală și n‑o vor mai folosi în Israel!’» În schimb, spune‑le astfel: «Se apropie zilele și împlinirea fiecărei viziuni.

24 Căci nu va mai fi vreo viziune falsă sau vreo prezicere lingușitoare în mijlocul Casei lui Israel.

25 Eu,Domnul, vorbesc, iar cuvântul pe care‑l spun se va împlini și nu va mai întârzia, deoarece chiar în zilele tale, Casă răzvrătită, voi împlini ceea ce am spus! zice StăpânulDomn.»“

26 CuvântulDomnuluimi‑a vorbit, zicând:

27 „Fiul omului, iată, Casa lui Israel spune: «Viziunea pe care o are el se va împlini peste multe zile. El profețește cu privire la niște vremuri îndepărtate.»

28 De aceea spune‑le: «Așa vorbește StăpânulDomn: ‘Nu va mai întârzia niciun cuvânt de‑al Meu! Ceea ce am spus se va împlini! zice StăpânulDomn.’»“

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/EZK/12-b8a6c2bda3b869339573a5064e8b720b.mp3?version_id=126—

Categories
Ezechiel

Ezechiel 13

Judecată împotriva profeților falși

1 CuvântulDomnuluimi‑a vorbit, zicând:

2 „Fiul omului, profețește împotriva profeților lui Israel, cei care profețesc acum, și spune‑le profeților care profețesc din mintea lor: «Ascultați CuvântulDomnului!

3 Așa vorbește StăpânulDomn: vai de profeții nebuni care‑și urmează propriul duh, nevăzând, de fapt, nimic!

4 Ca șacalii printre ruine, așa au ajuns profeții tăi, Israel!

5 Nu v‑ați urcat în spărturi să refaceți zidul Casei lui Israel, ca să reziste în lupta din ziuaDomnului!

6 Ceea ce văd ei este deșertăciune, iar prezicerea lor este o minciună. Ei zic: ‘O rostire aDomnului!’, dar nuDomnuli‑a trimis. Și totuși, ei speră să li se împlinească cuvântul.

7 Oare nu sunt viziuni deșarte ceea ce vedeți voi și preziceri mincinoase ceea ce ziceți voi? Voi spuneți: ‘O rostire aDomnului!’, dar Eu nu v‑am vorbit.»

8 De aceea, așa vorbește StăpânulDomn: «Pentru că vorbiți deșertăciuni și aveți viziuni mincinoase, iată că sunt împotriva voastră, zice StăpânulDomn.

9 Mâna Mea va fi împotriva profeților care au viziuni deșarte și preziceri mincinoase. Nu vor mai fi în adunarea poporului Meu, nu vor fi scriși în cartea Casei lui Israel și nici nu vor veni în țara lui Israel. Și veți ști astfel că Eu sunt StăpânulDomn.

10 Pentru că l‑au rătăcit pe poporul Meu, zicând: ‘Pace!’, când de fapt nu este pace și pentru că atunci când se zidește un zid, ei doar îl tencuiesc cu ipsos,

11 spune‑le celor ce tencuiesc cu ipsos că zidul va cădea. Ploaia va curge, pietrele de grindină vor cădea și o furtună puternică se va dezlănțui.

12 Zidul va cădea și atunci veți fi întrebați: ‘Unde este ipsosul cu care l‑ați tencuit?’»

13 De aceea, așa vorbește StăpânulDomn: «În furia Mea voi dezlănțui o furtună puternică, în mânia Meavoi facesă plouă torențial și în furia Mea nimicitoarevoi aruncapietre de grindină.

14 Voi dărâma zidul pe care l‑ați tencuit cu ipsos, îl voi doborî la pământ și i se va descoperi temelia. Când zidul va cădea, veți pieri printredărâmăturilelui. Și veți ști astfel că Eu suntDomnul.

15 După ce Îmi voi dezlănțui mânia împotriva zidului și împotriva celor ce l‑au tencuit cu ipsos, vă voi zice: ‘Nu mai există zidul și nu mai există cei ce‑l tencuiau,

16 acei profeți ai lui Israel, care au profețit despre Ierusalim și au avut viziuni de pace cu privire la cetate, deși nu era pace, zice StăpânulDomn.’»

17 Tu, fiul omului, îndreaptă‑ți acum fața spre fiicele poporului tău, care profețesc din propria lor imaginație, și profețește împotriva lor.

18 Spune: «Așa vorbește StăpânulDomn: ‘Vai de cele care‑și cos ciucuri pe marginea mânecilor, care fac voaluri pentru cap de diferite mărimi, ca să vâneze suflete! Voi, care vânați sufletele poporului Meu, să rămâneți în viață?!

19 M‑ați necinstit înaintea poporului Meu pentru câțiva pumni de orz și pentru câteva bucăți de pâine. Înșelându‑Mi poporul prin minciunile pe care le‑a auzit, ați omorât niște suflete care n‑ar fi trebuit să moară și ați lăsat în viață niște suflete care n‑ar fi trebuit să trăiască!’»

20 De aceea, așa vorbește StăpânulDomn: «Iată, sunt împotriva ciucurilor voștri, cu care ați vânat sufletele ca pe păsări, îi voi smulge de pe mânecile voastre și voi da drumul sufletelor, adică sufletelor pe care le‑ați vânat ca pe păsări.

21 Vă voi smulge voalurile și‑Mi voi elibera poporul din mâna voastră. Nu va mai fi prada voastră și veți ști atunci că Eu suntDomnul.

22 Pentru că ați întristat inima celui drept cu o minciună, deși Eu nu am îndurerat‑o, pentru că ați întărit mâinile celui rău ca să nu se întoarcă de la calea lui cea rea și să trăiască,

23 de aceea nu veți mai avea viziuni deșarte și nici nu veți mai rosti preziceri.Îmi voi elibera poporul din mâna voastră și veți ști astfel că Eu suntDomnul.»“

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/EZK/13-288967ea97a0aa83b213aa9f551c1702.mp3?version_id=126—

Categories
Ezechiel

Ezechiel 14

Judecățile lui Dumnezeu sunt îndreptățite

1 Au venit la mine câțiva din bătrânii lui Israelși s‑au așezat înaintea mea.

2 Atunci CuvântulDomnuluimi‑a vorbit, zicând:

3 „Fiul omului, oamenii aceștia și‑au înălțat idolii în inimă și și‑au așezat înainte nelegiuirea ca pricină de cădere. Să Mă las Eu oare întrebat de ei?

4 De aceea să le vorbești și să le spui: «Așa vorbește StăpânulDomn: ‘Fiecărui bărbat din Casa lui Israel, care își înalță idolii în inimă și își așază înainte propria nelegiuire ca o pricină de cădere și care se duce totuși la profet, îi voi răspunde Eu Însumi,Domnul, în pofida mulțimii idolilorlui.

5 Voi face astfel pentru a‑i prinde în chiar inima lor pe cei din Casa lui Israel care s‑au înstrăinat de Mine prin idolii lor.’»

6 De aceea spune Casei lui Israel: «Așa vorbește StăpânulDomn: ‘Pocăiți‑vă și întoarceți‑vă de la idolii voștri! Întoarceți‑vă privirile de la toate urâciunile voastre!

7 Eu,Domnul, îi voi răspunde fiecărui bărbat din Casa lui Israel și fiecărui străin care locuiește în Israel, care s‑au despărțit de Mine, și‑au înălțat idolii în inimă și și‑au așezat înainte propria lor nelegiuire ca pricină de cădere, iar apoi au venit la profet ca să‑l întrebe despre Mine.

8 Îmi voi întoarce fața împotriva acelui om și‑l voi face un semn și o pildă. Îl voi tăia din poporul Meu și veți ști astfel că Eu suntDomnul.

9 Dacă un profet este amăgit să spună un cuvânt, Eu,Domnul, l‑am amăgit pe profetul acela. Îmi voi întinde mâna împotriva lui și îl voi nimici din poporul Meu, Israel.

10 Își vor purta astfelpedeapsa pentrunelegiuirea lor: nelegiuirea celui ce‑l întreabă pe profet va fi la fel cu nelegiuirea profetului însuși.

11 În felul acesta Casa lui Israel nu va mai pleca de la Mine ca să rătăcească și nu se va mai întina prin toate fărădelegile ei, ci va fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul ei, zice StăpânulDomn.’»“

12 CuvântulDomnuluimi‑a vorbit, zicând:

13 „Fiul omului, când va păcătui o țară împotriva Mea, fiind necredincioasă, Îmi voi întinde mâna împotriva ei, îi voi zdrobi toiagul pâinii, voi trimite foametea împotriva ei și voi nimici din ea atât oamenii, cât și animalele.

14 Chiar dacă ar fi în mijlocul ei acești trei bărbați – Noe, Daniel și Iov – prin dreptatea lor și‑ar putea scăpa numai sufletele lor, zice StăpânulDomn.

15 Sau dacă voi lăsa să treacă prin țară fiare sălbatice care o vor lăsa fără popor, ajungând astfel o pustie prin care nimeni nu va mai putea trece din cauza acestor fiare,

16 chiar dacă acești trei bărbați ar fi în mijlocul ei, viu sunt Eu, zice StăpânulDomn, că ei nu i‑ar putea scăpa nici pe fii, nici pe fiice, ci s‑ar putea scăpa numai pe ei înșiși, iar țara ar rămâne pustiită.

17 Sau dacă voi aduce sabia împotriva acestei țări, dacă voi spune sabiei să străbată țara și voi nimici astfel atât oamenii cât și animalele,

18 chiar dacă ar fi în țară acești trei bărbați, viu sunt Eu, zice StăpânulDomn, că ei nu i‑ar putea scăpa nici pe fii, nici pe fiice, ci s‑ar putea scăpa numai pe ei înșiși.

19 Sau dacă voi trimite molima în țara aceasta și‑Mi voi revărsa furia peste ea prin vărsare de sânge, ca să‑i nimicesc oamenii și animalele,

20 chiar dacă Noe, Daniel și Iov ar fi în mijlocul ei, viu sunt Eu, zice StăpânulDomn, că ei nu i‑ar putea scăpa nici pe fiu, nici pe fiică, ci, prin dreptatea lor, și‑ar putea scăpa numai sufletele lor.

21 Căci așa vorbește StăpânulDomn: într-adevăr, voi trimite împotriva Ierusalimului cele patru judecăți aspre ale Mele – sabia, foametea, fiarele sălbatice și molima – ca să nimicesc din el atât oamenii, cât și animalele.

22 Dar, iată, o rămășiță va fi lăsată în el, fii și fiice care vă vor fi aduse înapoi. Vor veni la voi, iar când le veți vedea calea și faptele, veți fi mângâiați de nenorocirea pe care am adus‑o asupra Ierusalimului, de tot ce am adus asupra lui.

23 Când le veți vedea felul de viață și faptele, vă veți consola și veți ști că nu fără motiv am făcut tot ceea ce am făcut împotriva lui, zice StăpânulDomn.“

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/EZK/14-3acc2e0d1df0b3b21eb6fbfaf8dab540.mp3?version_id=126—

Categories
Ezechiel

Ezechiel 15

Ierusalimul, nefolositor asemenea lemnului de viță

1 CuvântulDomnuluimi‑a vorbit, zicând:

2 „Fiul omului, prin ce se deosebește lemnul de viță de orice altă ramură a vreunui copac din pădure?

3 Se ia lemn de viță pentru a se face vreo lucrare anume? Se ia cumva lemn de viță pentru a se face din el măcar un țăruș, de care să se atârne tot felul de vase?

4 Iată că este aruncat în foc să ardă. Iar după ce focul îi arde cele două capete și îi mistuie mijlocul, mai poate fi el bun pentru vreo lucrare?

5 Deci, dacă atunci când era întreg nu s‑a putut face nimic din el, cu cât mai puțin acum după ce l‑a ars focul și l‑a mistuit!?“

6 De aceea, așa vorbește StăpânulDomn: „Așa cum deosebesc lemnul de viță de lemnul oricărui copac din pădure, ca să‑l pun pe foc să fie ars, tot așa voi face și cu locuitorii Ierusalimului.

7 Îmi voi îndrepta fața împotriva lor. Din foc au scăpat, dar tot focul îi va mistui! Când Îmi voi îndrepta privirea împotriva lor, veți ști că Eu suntDomnul.

8 Voi preface țara într‑un pustiu, pentru că au fost necredincioși, zice StăpânulDomn.“

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/EZK/15-48b739121a0cc25a014b595c32424ccf.mp3?version_id=126—

Categories
Ezechiel

Ezechiel 16

Ierusalimul, mireasa necredincioasă a lui Dumnezeu

1 CuvântulDomnuluimi‑a vorbit, zicând:

2 „Fiul omului, fă‑i cunoscute Ierusalimului urâciunile

3 și spune‑i: «Așa vorbește StăpânulDomncătre Ierusalim: prin origine și naștere ești din țara canaaniților: tatăl tău era amorit, iar mama ta – hitită.

4 La nașterea ta, în ziua în care te‑ai născut, ombilicul tău nu a fost tăiat, nu ai fost scăldată în apă, ca să fii curățată, nu ai fost frecată cu sare și nici înfășurată în scutece.

5 Nimănui nu i‑a fost milă și nu s‑a îndurat de tine ca să‑ți facă unul din aceste lucruri. Ai fost aruncată pe câmp, pentru că ai fost disprețuită chiar din ziua în care te‑ai născut.

6 Atunci Eu am trecut pe lângă tine și te‑am văzut zbătându‑te în propriul tău sânge. Și, în timp ce tu erai în sângele tău, ți‑am zis: ‘Trăiește!’Da, în timp ce tu erai în sângele tău, Eu ți‑am zis: ‘Trăiește!’

7 Te‑am făcut să te înmulțești ca florile câmpului; ai crescut, te‑ai făcut mare și te‑ai gătit cu podoabe. Sânii ți s‑au rotunjit și ți‑a crescut părul. Dar erai tot goală și neacoperită.

8 Când am trecut pe lângă tine, M‑am uitat la tine și iată că îți venise vremea, vremea dragostei. Atunci Mi‑am întins peste tine poala haineiMele, ți‑am acoperit goliciunea, am făcut jurământ față de tine și am intrat în legământ cu tine, zice StăpânulDomn. Și ai devenit a Mea.

9 Te‑am scăldat în apă, te‑am spălat de sângele de pe tine și te‑am uns cu ulei.

10 Te‑am îmbrăcat cu haine brodate, te‑am încălțat cu sandale din piele trainică, te‑am îmbrăcat cu in subțire și te‑am gătit cu mătase.

11 Te‑am împodobit cu podoabe, ți‑am pus brățări la mâini și lănțișor la gât.

12 Ți‑am dat inel pentru nas, ți‑am pus cercei la urechi și coroană frumoasă pe cap.

13 Astfel, ai fost împodobită cu aur, cu argint și cu veșminte scumpe din in subțire și din mătase. Ai mâncat făină aleasă, miere și ulei. Te‑ai făcut tot mai frumoasă și ai ajuns chiar regină.

14 Ți‑ai făcut un nume printre neamuri datorită frumuseții tale, căci aceasta era deplină datorită măreției Mele pe care o pusesem peste tine, zice StăpânulDomn.

15 Dar te‑ai încrezut în frumusețea ta și te‑ai prostituat pe măsura renumelui tău. Ți‑ai revărsat desfrânările asupra tuturor trecătorilor șifrumusețea taa devenit a fiecăruia.

16 Ai luat din hainele tale, ți‑ai făcut înălțimi viu colorate și te‑ai prostituat pe haine. Așa ceva nu s‑a mai întâmplat și nu se va mai întâmpla vreodată.

17 Ți‑ai luat podoabele tale frumoase din aur și din argint, pe care Eu ți‑l dădusem, ți‑ai făcut chipuri de bărbați și te‑ai prostituat cu ele.

18 Ți‑ai luat apoi hainele brodate, ca să le acoperi, iar untdelemnul și tămâia Mea le‑ai pus înaintea lor.

19 Hrana Mea pe care ți‑o dădusem – făina aleasă, untdelemnul și mierea pe care ți le dădusem să le mănânci – tu le‑ai închinat lor, ca să le fie o aromă plăcută. Așa s‑a întâmplat, zice StăpânulDomn.

20 Ai luat fiii și fiicele pe care Mi‑i născuseși și i‑ai sacrificat pentru ei ca dar de mâncare. Și acestea sunt numai o parte din desfrânările tale.

21 Mi‑ai sacrificat fiii și i‑ai dat lor, trecându‑iprin foc în cinsteaacestora.

22 În mijlocul tuturor urâciunilor și desfrânărilor tale nu ți‑ai amintit de zilele tinereții, când erai goală și te zbăteai în propriul tău sânge.

23 Vai! Vai de tine, zice StăpânulDomn. După toate relele pe care le‑ai săvârșit,

24 ți‑ai mai construit și un sanctuar înalt și ți‑ai făcut câte o înălțime în fiecare piață.

25 La capătul fiecărei străzi ți‑ai construit o înălțime și ți‑ai făcut disprețuită frumusețea, desfăcându‑ți picioarele înaintea fiecărui trecător și înmulțindu‑ți desfrânările.

26 Te‑ai prostituat cu egiptenii, vecinii tăi cu trupul plin de vlagă, și ți‑ai înmulțit desfrânările, ca să Mă mânii.

27 De aceea, iată, Mi‑am întins mâna împotriva ta și ți‑am redus partea hotărâtă ție. Te‑am dat pe mâna celor ce te urau, adică a filistencelor, care până și ele s‑au rușinat de calea ta desfrânată.

28 Apoi te‑ai prostituat și cu asirienii, pentru că erai nesătulă. Te‑ai prostituat, dar tot nu te‑ai săturat.

29 Ți‑ai înmulțit desfrânările cu Caldeea, țara negustorilor, dar nici cu aceasta nu te‑ai săturat.

30 Cât de decăzută trebuie să‑ți fie inima, zice StăpânulDomn, de ai făcut toate aceste lucruri, întocmai ca o prostituată nerușinată!

31 Totuși, când ți‑ai construit sanctuare înalte la fiecare capăt de stradă și ți‑ai făcut înălțimi în fiecare piață, nu ai fost ca o prostituată, căci ai luat în derâdere plata,

32 ci ca o soție adulteră care‑i preferă pe străini în locul soțului ei.

33 Tuturor prostituatelor li se dau daruri, dar în cazul tău tu ai fost cea care ai dat cadouri tuturor amanților tăi. Le‑ai dat mită ca să vină la tine din toate părțile, pentru desfrânare.

34 În ce privește desfrânările tale, ai fost diferită de celelalte femei, pentru că tu nu ai avut căutare ca prostituată, căci, în loc să primești plată, ai dat plată. De aceea ai fost diferită.

35 Prin urmare, prostituato, ascultă CuvântulDomnului!

36 Așa vorbește StăpânulDomn: pentru că ți‑ai risipit avuțiași ți‑ai expus goliciunea prin desfrânările tale cu amanții și cu toți idolii urâciunilor tale, cărora le‑ai dat sângele fiilor tăi,

37 de aceea, iată, îi voi strânge laolaltă pe toți amanții cu care te‑ai desfătat, pe toți aceia pe care i‑ai iubit și pe toți aceia pe care i‑ai urât. Îi voi strânge împotriva ta din toate părțile și îți voi expune goliciunea înaintea lor. Și astfel ei îți vor vedea întreaga goliciune.

38 Te voi judeca sub acuzația de adulter și vărsare de sânge și vei gusta cât de sângeroasă este furia și geloziaMea.

39 Te voi da în mâinile lor, astfel că ei îți vor dărâma sanctuarele cele înalte, îți vor zdrobi înălțimile, te vor dezbrăca de hainele tale, îți vor lua podoabele tale frumoase și te vor lăsa goală și neacoperită.

40 Vor veni împotriva ta în grup, te vor omorî cu pietre și te vor tăia cu săbiile.

41 Îți vor da foc caselor și te vor judeca înaintea ochilor multor femei. Voi pune astfel capăt prostituției tale și nu îți vei mai plătiiubiții.

42 Apoi voi da odihnă furiei Meleîndreptateîmpotriva ta și voi îndepărta de la tine gelozia Mea; Mă voi liniști și nu voi mai fi mânios.

43 Pentru că nu ți‑ai amintit de zilele tinereții tale, ci M‑ai stârnit prin toate aceste lucruri, iată, îți voi întoarce calea asupra capului tău, zice StăpânulDomn. Nu tu ai adăugat desfrânări la toate urâciunile tale?

44 Iată că toți cei ce spun zicători, vor spune despre tine următoarea zicală: ‘Cum e mama, așa este și fiica!’

45 Tu ești fiica mamei tale, care și‑a detestat soțul și fiii, și ești sora surorilor tale, care și‑au detestat soții și fiii. Mama voastră a fost hitită, iar tatăl vostru – amorit.

46 Sora ta cea mare a fost Samaria. Ea locuia la nordde tine împreună cu fiicele ei. Sora ta cea mică a fost Sodoma. Ea locuia la sudde tine împreună cu fiicele ei.

47 Tu nu numai că ai umblat pe căile lor și ai săvârșit urâciunile lor, ci, în scurt timp, te‑ai pervertit mai mult decât ele în toate căile tale.

48 Viu sunt Eu, zice StăpânulDomn, că sora ta, Sodoma, și fiicele ei n‑au făcut ceea ce tu și fiicele tale ați făcut.

49 Iată care a fost nelegiuirea surorii tale, Sodoma: era mândră, îmbuibată de hrană, ea și fiicele ei trăind în lâncezealășinepăsare. Ele nu sprijineau mâna săracului și a nevoiașului.

50 S‑au îngâmfat și au săvârșit urâciuni înaintea Mea. Când am văzut ce fac, le‑am îndepărtat.

51 Iar Samaria nu a păcătuit nici pe jumătate din cât ai păcătuit tu. Urâciunile tale au fost mai multe decât ale lor. De fapt prin toate urâciunile pe care le‑ai săvârșit, le‑ai făcut pe surorile tale să pară drepte.

52 De aceea poartă‑ți și tu rușinea cu care le‑ai făcut pe surorile tale să pară drepte! Căci păcatele tale, care te‑au făcut mai vrednică de dispreț decât ele, le‑au făcut pe ele să pară mai drepte decât tine! Acum, fii și tu rușinată și poartă‑ți rușinea care le‑a făcut pe surorile tale să pară drepte!

53 Îi voi aduceînsăînapoi atât pe captivii lor – pe captivii Sodomei și ai fiicelor ei și pe captivii Samariei și ai fiicelor ei – cât și pe captivii tăi alături de ei,

54 ca și tu să‑ți porți rușinea și să fii umilită pentru tot ce ai făcut! Le vei fi astfel o pricină de mângâiere.

55 Când sora ta, Sodoma, împreună cu fiicele ei, se vor întoarce la starea lor de dinainte și sora ta, Samaria, împreună cu fiicele ei, se vor întoarce la starea lor de dinainte, atunci te vei întoarce și tu împreună cu fiicele tale, la starea voastră de dinainte.

56 Nu aminteai nimic de Sodoma, sora ta,în ziua mândriei tale,

57 înainte de a ți se descoperi răutatea. Acum însă tu ești de batjocura fiicelor Edomului și a tuturor vecinelor lor, a fiicelor filistenilor, a celor ce te disprețuiesc de pretutindeni!

58 Vei purta acumpedeapsapentru desfrânarea ta și pentru urâciunile tale, ziceDomnul.»

Promisiunea unui legământ veșnic

59 Așa vorbește StăpânulDomn: «Îți voi face la fel cum ai făcut și tu, tu care ai disprețuit jurământul, rupând legământul.

60 Dar Îmi voi aminti de legământul făcut cu tine în tinerețea ta și voi încheia cu tine un legământ veșnic.

61 Atunci îți vei aminti de căile tale și‑ți va fi rușine când le vei primi pe sora ta cea mare și pe sora ta cea mică. Ți le voi da ca surori, dar nu pe temeiul legământuluiMeufăcut cu tine.

62 Eu voi încheia legământul Meu cu tine și vei ști astfel că Eu suntDomnul.

63 Când voi face ispășire pentru tot ce ai făcut, îți vei aduce amintede trecutul tău, îți va fi rușine și nu vei mai deschide niciodată gura din cauza umilinței în care te vei afla, zice StăpânulDomn.»“

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/EZK/16-6fc43c23125fba91bd281ed0b44bc3f1.mp3?version_id=126—

Categories
Ezechiel

Ezechiel 17

Alegoria viței și a celor doi vulturi

1 CuvântulDomnuluimi‑a vorbit, zicând:

2 „Fiul omului, rostește o fabulă, spune‑i o pildă Casei lui Israel!

3 Spune‑i: «Așa vorbește StăpânulDomn: ‘Un vultur măreț, cu aripi mari, cu pene lungi, cu penaj bogat și divers colorat, a venit în Liban și, prinzând vârful unui cedru,

4 i‑a rupt cea mai de sus rămurea, a dus‑o într‑o țară de negustori și a sădit‑o într‑o cetate de negoț.

5 Apoi a luat sămânță din țară și a semănat‑o într‑un pământ roditor. A pus‑o lângă o apă mare și a sădit‑o ca pe o salcie.

6 Sămânțaa încolțit și s‑a făcut o viță întinsă, dar nu prea înaltă. Ramurile îi erau întoarse spre vultur, iar rădăcinile erau sub el. Astfel ea a ajuns o viță care a dat lăstari și a făcut mlădițe.

7 Mai era însă un alt vultur măreț, cu aripi mari și cu penaj bogat. Și iată că vița aceasta și‑a îndreptat cu lăcomie rădăcinile spre el și și‑a întins mlădițele spre el ca să i se dea mai multă apă decât pe solul plantației pe care se afla.

8 Ea fusese sădită pe un teren bun și lângă ape multe, ca să facă ramuri, să dea rod și să devină o viță minunată.’

9 Prin urmare, spune‑le că așa vorbește StăpânulDomn: ‘Oare‑i va merge bine? Oare nu‑i vor fi smulse rădăcinile și nu‑i vor fi tăiate roadele?! I se vor veșteji toate frunzele, i se va usca butucul și nu va fi nevoie nici de braț puternic, nici de oameni mulți pentru ca rădăcinile să‑i fie îndepărtate!

10 Iată că este sădită! Îi va merge bine oare? Când vântul de răsărit va sufla împotriva ei, oare nu se va usca ea de tot? Oare nu se va usca chiar pe terasa unde a încolțit?’»“

11 CuvântulDomnuluimi‑a vorbit, zicând:

12 „Întreabă această Casă răzvrătită: «Nu știți ce înseamnă aceste lucruri?» Apoi spune‑le: «Iată, împăratul Babilonului a venit la Ierusalim, i‑a luat regele și prinții și i‑a dus cu el în Babilon.

13 Apoi a luat un urmaș la împărăție și a încheiat cu el un legământ, punându‑l sub jurământ. Totodată i‑a luat și pe nobilii țării,

14 ca să slăbească regatul, așa încât să nu se mai ridice, ci să păzească legământul, rămânându‑i loial.

15 Dar regele s‑a răsculat împotriva lui și a trimis un mesager în Egipt, ca să‑i dea cai și un mare număr de oameni. Va reuși el oare? Cel ce a făcut aceste lucruri va scăpa el oare? Să rupă el legământul și să scape?

16 Viu sunt Eu, zice StăpânulDomn, căregeleva muri în Babilon, acolo unde locuiește împăratul care l‑a făcut rege, al cărui jurământ l‑a disprețuit și al cărui legământ l‑a rupt.

17 Faraon, cu armata sa cea mare și cu mulțimea sa cea numeroasă, nu‑l va ajuta în război, când se vor înălța rampe de asalt și se vor zidi întărituri pentru nimicirea multor vieți.

18 Pentru că a disprețuit jurământul, rupând legământul, pentru că, deși a încheiatun legământ, a făcut totuși toate aceste lucruri, nu va scăpa!

19 De aceea, viu sunt Eu, zice StăpânulDomn, că voi întoarce împotriva lui jurământul Meu pe care l‑a disprețuit și legământul Meu pe care l‑a rupt.

20 Îmi voi arunca asupra lui plasa și va fi prins în lațul Meu; îl voi duce în Babilon și îl voi judeca acolo pentru necredincioșia arătată față de Mine.

21 Toți fugarii din trupele lui vor cădeaucișide sabie, iar pe cei ce vor rămâne îi voi împrăștia în toate vânturile. Și veți ști astfel că Eu,Domnul, am vorbit.»

22 Așa vorbește StăpânulDomn: «Eu Însumi voi rupe o rămurea din vârful măreț al unui cedru și o voi sădi. Din vârful ramurilor lui voi rupe o mlădiță firavă pe care Eu Însumi o voi planta pe un munte înalt și măreț.

23 O voi planta pe un munte înalt al lui Israel. Acesteia îi vor crește ramuri, va da roade și va deveni un cedru maiestuos. Păsări de tot felul se vor așeza în el și la umbra ramurilor lui vor locui tot felul de înaripate.

24 Și toți copacii câmpiei vor ști că Eu,Domnul, pot să smeresc un copac înalt și pot să înalț un copac neînsemnat, pot să usuc un copac plin de viață și pot face să înflorească un copac uscat.»

Eu,Domnul, am vorbit și așa voi face.“

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/EZK/17-73762e62575761adb01e0a7aa1a37a65.mp3?version_id=126—

Categories
Ezechiel

Ezechiel 18

Responsabilitatea morală este individuală

1 CuvântulDomnuluimi‑a vorbit, zicând:

2 „De ce continuați să folosiți această zicală cu privire la țara lui Israel, spunând:

«Părinții au mâncat struguri necopți,

și dinții copiilor s‑au tocit»?

3 Viu sunt Eu, zice StăpânulDomn, că nu veți mai folosi această zicală în Israel!

4 Iată că toate sufletele sunt ale Mele. Atât sufletul tatălui, cât și sufletul fiului sunt ale Mele. Sufletul care păcătuiește, acela va muri!

5 Omul care este drept,

care face judecată și dreptate,

6 care nu mănâncă pe munți,

nu‑și ridică ochii spre idolii Casei lui Israel,

nu o necinstește pe soția semenului său

și nu se apropie de o femeie în timpul necurăției ei,

7 care nu nedreptățește pe nimeni,

dă înapoi datornicului garanția,

nu comite jaf, dă din pâinea lui celui flămând

și îl îmbracă cu o haină pe cel gol,

8 care nu împrumută cu dobândă

și nu ia camătă de la nimeni,

care își ferește mâna de nedreptate

și judecă după adevăr între om și om,

9 care urmează hotărârile Mele

și păzește judecățile Mele,

lucrând cu credincioșie,

un astfel de om drept sigur va trăi,

zice StăpânulDomn.

10 Dacă unui astfel de om i se naște un fiu violent, care varsă sânge sau face oricare din lucrurile acestea,

11 și nu face niciunul din lucrurilebune,

ci mănâncă pe munți,

o necinstește pe soția semenului său,

12 îl nedreptățește pe cel sărac și pe cel nevoiaș,

comite jaf, nu dă înapoi garanția,

își ridică ochii spre idoli, săvârșește urâciuni,

13 dă împrumut cu dobândă și ia camătă,

oare va trăiun asemenea om? Nu,nuva trăi! Pentru că a săvârșit toate aceste urâciuni, va muri cu siguranță, iar sângele lui va cădea asupra capului său.

14 Dar să zicem că și lui i se naște un fiu. Acesta vede toate păcatele pe care le săvârșește tatăl său, dar, deși le vede, totuși nu le face.

15 El nu mănâncă pe munți,

nu‑și ridică ochii spre idolii Casei lui Israel,

nu o necinstește pe soția semenului său,

16 nu nedreptățește pe nimeni,

nu reține garanția,

nu comite jaf,

dă din pâinea lui celui flămând

și îl îmbracă cu o haină pe cel gol.

17 El își ferește mâna de nelegiuire,

nu ia dobândă de pe împrumuturi,

împlinește rânduielile Mele și umblă după hotărârile Mele.

Un astfel de om nu va muri din cauza nelegiuirii tatălui său, ci sigur va trăi!

18 Dar tatăl său, care s‑a ocupat cu asuprirea, care l‑a jefuit pe fratele său și care a făcut ce nu este bine în poporul său, un astfel de om va muri din cauza nelegiuirii sale.

19 Voi însă ziceți: «De ce să nu poarte și fiulpedeapsa pentrunelegiuirea tatălui său?» Pentru că fiul a făcut judecată și dreptate și pentru că a păzit toate hotărârile Mele și le‑a împlinit! De aceea el sigur va trăi!

20 Sufletul care păcătuiește, acela va muri! Fiul nu va purtapedeapsa pentrunelegiuirea tatălui și nici tatăl nu va purtapedeapsa pentrunelegiuirea fiului. După cum dreptatea celui drept îi va fi de folos doar lui, tot așa răutatea celui rău se va răsfrânge doar asupra lui.

21 Dar dacă cel rău se întoarce de la toate păcatele pe care le‑a săvârșit, păzește toate hotărârile Mele și face judecată și dreptate, el sigur va trăi și nu va muri.

22 Toate fărădelegile pe care le‑a săvârșit nu i se vor mai aminti! El va trăi datorită dreptății pe care a înfăptuit‑o.

23 Doresc Eu moartea celui rău? zice StăpânulDomn. Oare nu doresc mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui și să trăiască?

24 Tot astfel, dacă cel drept se întoarce de la dreptatea lui și săvârșește nedreptate, asemenea tuturor urâciunilor săvârșite de cel rău, va trăi el oare? Toată dreptatea pe care a înfăptuit‑o nu i se va mai aminti. Din cauza necredincioșiei de care a dat dovadă și din cauza păcatelor pe care le‑a săvârșit, el va muri.

25 Totuși, voi ziceți: «Calea Stăpânului nu este dreaptă!» Ascultă, Casă a lui Israel! Calea Mea nu este dreaptă? Oare nu căile voastre sunt cele nedrepte?

26 Dacă cel drept se întoarce de la dreptatea lui și săvârșește nedreptate, el va muri din cauza aceasta; va muri din cauza nedreptății pe care a săvârșit‑o.

27 Tot astfel, dacă cel rău se întoarce de la răutatea în care trăiește și face judecată și dreptate, își va păstra în viață sufletul.

28 Dacă își vedestareași se întoarce de la toate fărădelegile pe care le‑a săvârșit, sigur va trăi; el nu va muri.

29 Voi însă, cei din Casa lui Israel, spuneți: «Calea Stăpânului nu este dreaptă!» Calea Mea nu este dreaptă, Casă a lui Israel? Oare nu căile voastre sunt cele nedrepte?

30 De aceea vă voi judeca pe fiecare după căile voastre, Casă a lui Israel, zice StăpânulDomn. Pocăiți‑vă și întoarceți‑vă de la toate fărădelegile voastre, pentru ca nelegiuirea să nu vă mai fie o pricină de poticnire!

31 Aruncați de la voi toate fărădelegile pe care le‑ați săvârșit și faceți‑vă rost de o inimă nouă și de un duh nou! Pentru ce vrei să mori, Casă a lui Israel?

32 Căci Eu nu‑Mi găsesc plăcerea în moartea celui ce moare, zice StăpânulDomn. Întoarceți‑vă deci și veți trăi!

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/EZK/18-b1cb72574d76486dda76e92cdaf454fd.mp3?version_id=126—

Categories
Ezechiel

Ezechiel 19

Bocet pentru prinții lui Israel

1 Iar tu înalță o cântare de jale despre prinții lui Israel!

2 Spune:

«Ce era mama ta? Era o leoaică printre lei!

Ea stătea întinsă în mijlocul leilor tineri,

crescându‑și puii.

3 L‑a crescut pe unul din puii ei

și acesta a devenit un leu tânăr.

El s‑a obișnuit să sfâșie prada

și a ajuns să devoreze oameni.

4 Când au auzit neamurile despre el,

l‑au prins în groapa lor

și l‑au dus în lanțuri

în țara Egiptului.

5 Când și‑a văzut așteptareaneîmplinită

și speranța spulberată,

leoaica l‑a luat pe un alt pui de‑al ei

și l‑a pus leuconducător.

6 El a umblat printre lei

până a devenit un leu tânăr.

A învățat să sfâșie prada

și a ajuns să devoreze oameni.

7 Le‑acunoscut văduvele

și le‑a devastat cetățile.

Țara, cu tot ce cuprindea ea,

era îngrozită la auzul urletului său.

8 Atunci neamurile din provinciile vecine

s‑au îndreptat împotriva lui

și au aruncat plasa asupra lui,

iar el a fost prins în groapa lor.

9 L‑au pus într‑o cușcă, în lanțuri,

l‑au dus la împăratul Babilonului

și l‑au așezat în temniță,

ca să nu i se mai audă glasul

pe munții lui Israel.

10 Mama ta era ca o viță în via ta,

plantată lângă ape.

Datorită belșugului de apă,

ea era roditoare și plină de mlădițe.

11 Mlădițele ei erau așa de tari,

încât se puteau face din ele sceptre de conducători.

Ea se înălța prin frunzișul stufos,

și se făcea observată prin înălțimea ei

și prin mulțimea mlădițelor ei.

12 Dar a fost smulsă cu furie

și aruncată la pământ.

Vântul de răsărit a făcut‑o să se ofilească,

roadele i‑au fost zdrobite,

iar mlădițele ei cele tari s‑au uscat

și au fost mistuite de foc.

13 Acum ea este plantată în pustie,

într‑un pământ uscat și secetos.

14 Din butucul ei a ieșit un foc,

care i‑a mistuit roadele.

Și astfel n‑a mai rămas în ea nicio mlădiță tare,

niciun sceptru pentru a conduce.»

Aceasta este o cântare de jale și va fi folosită ca o cântare de jale.“

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/EZK/19-09b0c90ae4365aafbfd96f6f6f26b29f.mp3?version_id=126—

Categories
Ezechiel

Ezechiel 20

Israel, condamnat pentru apostazie

1 În al șaptelea an, în luna a cincea, în ziua a zecea a lunii,au venit niște bărbați dintre bătrânii lui Israelca să‑L întrebe peDomnulși s‑au așezat înaintea mea.

2 CuvântulDomnuluimi‑a vorbit, zicând:

3 „Fiul omului, vorbește‑le bătrânilor lui Israel și spune‑le că așa vorbește StăpânulDomn: «Ați venit să Mă întrebați? Viu sunt Eu, că nu Mă voi lăsa întrebat de voi, zice StăpânulDomn.»

4 Vrei să‑i judeci? Vrei să‑i judeci, fiul omului? Atunci fă‑le cunoscute urâciunile părinților lor.

5 Să le spui că așa vorbește StăpânulDomn: «În ziua când l‑am ales pe Israel, Mi‑am ridicat mânapentru sămânța Casei lui Iacov și M‑am făcut cunoscut lor în țara Egiptului. Atunci am ridicat mâna pentru ei, zicând: ‘Eu suntDomnul, Dumnezeul vostru!’

6 În ziua aceea le‑am jurat că‑i voi scoate din țara Egiptului și că‑i voi duce într‑o țară pe care am căutat‑o pentru ei, o țară unde curge lapte și miere, cea mai frumoasă dintre toate țările.

7 Le‑am zis: ‘Aruncați‑vă fiecare spurcăciunile dinaintea ochilor și nu vă întinați cu idolii Egiptului, căci Eu suntDomnul, Dumnezeul vostru.’

8 Dar ei s‑au răzvrătit împotriva Mea și n‑au vrut să Mă asculte. Niciunul nu și‑a aruncat spurcăciunile dinaintea ochilor lui și nici nu a uitat de idolii Egiptului. Atunci am zis că‑Mi voi revărsa furia peste ei și‑Mi voi dezlănțui toată mânia împotriva lor, în mijlocul țării Egiptului.

9 Dar am făcutaltfelde dragul Numelui Meu, pentru ca acesta să nu fie profanat înaintea ochilor neamurilor printre care ei se aflau; căci înaintea ochilor lor Mă făcusem cunoscut ca să‑i scot din țara Egiptului.

10 Așa că i‑am scos din țara Egiptului și i‑am dus în pustie.

11 Le‑am dat hotărârile Mele și le‑am făcut cunoscute rânduielile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele.

12 Le‑am mai dat și Sabatele Mele, ca semn între Mine și ei, ca să se știe că Eu suntDomnulCare îi sfințește.

13 Dar cei din Casa lui Israel s‑au răzvrătit împotriva Mea în pustie. N‑au urmat hotărârile Mele, au respins rânduielile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele, și au pângărit mult Sabatele Mele. Am zis atunci că‑Mi voi revărsa furia peste ei și‑i voi mistui în pustie.

14 Darnu le‑am făcut astfel de dragul Numelui Meu, pentru ca acesta să nu fie profanat înaintea ochilor neamurilor dinaintea cărora i‑am scos.

15 De asemenea, le‑am jurat în pustie că nu‑i voi mai duce în țara pe care le‑am rânduit‑o, în țara în care curge lapte și miere, cea mai frumoasă dintre toate țările,

16 deoarece au respins rânduielile Mele, n‑au urmat hotărârile Mele și au pângărit Sabatele Mele. Căci inimile lor tot după idolii lor s‑au dus.

17 Totuși, M‑am uitat cu milă la ei, nu i‑am distrus și nu i‑am făcut să piară în pustie.

18 Atunci le‑am zis fiilor lor în pustie: ‘Nu urmați hotărârile părinților voștri, nu păziți judecățile lor și nu vă întinați cu idolii lor.

19 Eu suntDomnul, Dumnezeul vostru! Urmați hotărârile Mele, păziți și împliniți rânduielile Mele

20 și sfințiți Sabatele Mele, ca să fie un semn între Mine și voi și să se știe că Eu suntDomnul, Dumnezeul vostru!’

21 Dar și copiii lor s‑au răzvrătit împotriva Mea. Ei n‑au urmat hotărârile Mele, n‑au păzit rânduielile Mele, pe care trebuie să le împlinească omul ca să trăiască prin ele, iar Sabatele Mele le‑au pângărit. Atunci am zis că Îmi voi revărsa furia peste ei și‑Mi voi dezlănțui toată mânia împotriva lor în pustie.

22 Dar Mi‑am retras mâna de dragul Numelui Meu, ca să nu fie astfel profanat înaintea ochilor neamurilor dinaintea cărora i‑am scos.

23 De asemenea, le‑am jurat în pustie că‑i voi împrăștia printre neamuri și‑i voi răspândi prin țărilelumii,

24 pentru că n‑au împlinit rânduielile Mele, ci au respins hotărârile Mele, au pângărit Sabatele Mele și și‑au ațintit privirile spre idolii părinților lor.

25 Mai mult, le‑am dat hotărâri care nu erau bune și judecăți prin care să nu poată trăi.

26 I‑am întinat prin darurile lor, când își treceauprin focîntâii născuți, ca să‑i îngrozesc și să știe astfel că Eu suntDomnul.»

27 De aceea, fiul omului, vorbește Casei lui Israel și spune‑le: «Așa vorbește StăpânulDomn: iată prin ce anume M‑au mai blasfemiat părinții voștri, fiind necredincioși față de Mine.

28 Când i‑am dus în țara pe care am jurat că le‑o voi da, ei și‑au aruncat privirile spre fiecare deal înalt, spre fiecare copac stufos și acolo și‑au înjunghiat jertfele, acolo și‑au oferit ofrandele prin care M‑au înfuriat, acolo și‑au pus miresmele plăcute și acolo au turnat darurile de băutură.

29 Eu i‑am întrebat: ‘Ce este această înălțime la care vă duceți?’ De aceea, până în ziua de azi se numeșteBama.»

Promisiunea restaurării

30 Așadar, spune Casei lui Israel: «Așa vorbește StăpânulDomn: vă veți întina oare la fel ca părinții voștri, prostituându‑vă înaintea spurcăciunilor lor?

31 Aducându‑vă darurile și trecându‑vă fiii prin foc, voi continuați până astăzi să vă întinați prin toți idolii voștri. Și Eu să Mă las întrebat de voi, Casă a lui Israel? Viu sunt Eu, zice StăpânulDomn, că nu Mă voi lăsa întrebat.

32 Voi ziceți: ‘Vrem să fim ca neamurile, asemenea clanurilor celorlalte țări, și să slujim lemnului și pietrei!’ Ceea ce voi aveți însă în minte nu se va întâmpla niciodată!

33 Viu sunt Eu, zice StăpânulDomn, că voi domni peste voi cu mână puternică, cu braț întins și revărsându‑Mi furia!

34 Vă voi scoate dintre popoare și vă voi aduna din țările în care sunteți împrăștiați, cu mână puternică, cu braț întins și revărsându‑Mi furia.

35 Vă voi duce în pustia popoarelor și acolo Mă voi judeca cu voi față în față.

36 Așa cum i‑am judecat pe părinții voștri în pustia țării Egiptului, tot așa vă voi judeca și pe voi, zice StăpânulDomn.

37 Vă voi trece pe sub toiag și vă voi aduce din nou în legământ.

38 Îi voi înlătura dintre voi pe cei răzvrătiți și pe cei nesupuși Mie. Îi voi scoate din țara unde au fost străini, dar nu vor intra în țara lui Israel. Atunci veți ști că Eu suntDomnul.

39 Cât despre voi, Casă a lui Israel, așa vorbește StăpânulDomn: ‘Duceți‑vă acum și slujiți fiecare idolilor voștri! După aceea însă veți asculta de Mine cu siguranță și nu‑Mi veți mai profana Numele Meu cel sfânt cu darurile și cu idolii voștri!

40 Căci pe muntele Meu cel sfânt, pe muntele cel înălțat al lui Israel, zice StăpânulDomn, acolo Îmi va sluji toată Casa lui Israel, toți cei din țară, iar Eu îi voi primi cu bunăvoință. Acolo voi căutacontribuțiile voastre și cele dintâi roade din darurile voastre, împreună cu toate jertfele voastre sfinte.

41 Când vă voi scoate dintre popoare și vă voi aduna din țările în care ați fost împrăștiați, vă voi accepta ca pe o aromă plăcută și Mă voi arăta sfânt prin voi înaintea ochilor neamurilor.

42 Și veți ști că Eu suntDomnulcând vă voi aduce în țara lui Israel, în țara pe care am jurat cu mâna ridicată că o voi da părinților voștri.

43 Acolo vă veți aminti de căile voastre și de toate faptele prin care v‑ați întinat și vă va fi scârbă de voi înșivă din cauza tuturor relelor pe care le‑ați săvârșit.

44 Și veți ști că Eu suntDomnulcând Mă voi purta cu voi având în vedere Numele Meu, nu căile voastre cele rele și faptele voastre pervertite, Casă a lui Israel, zice StăpânulDomn.’»“

Iudeea este condamnată

45 CuvântulDomnuluia venit la mine și mi‑a zis:

46 – Fiul omului, îndreaptă‑ți fața spre drumul dinspre miazăzi, predică împotriva sudului și profețește împotriva pădurii ținutului Neghevului.

47 Spune‑i pădurii Neghevului astfel: „Ascultă CuvântulDomnului! Așa vorbește StăpânulDomn: «Iată, voi aprinde în tine un foc, care va mistui orice copac verde și orice copac uscat. Flacăra arzătoare nu va fi stinsă, și totul, din sud până la nord, va fi pârjolit de ea.

48 Și orice făptură va vedea că Eu am aprins‑o; ea nu va fi stinsă.»“

49 Atunci am zis:

– Ah, StăpâneDoamne, ei zic despre mine că nu vorbesc decât în pilde!

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/EZK/20-fad9258f66dcc8e4ed6aa8599180ef2a.mp3?version_id=126—