Category: Eclesiastul

1 Cuvintele oratorului, fiul lui David, rege la Ierusalim.

Deșertăciunea existenței

2 O, deșertăciune a deșertăciunilor! zice oratorul.

O, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune!

3 Ce câștig are omul din toată osteneala

pe care o depune sub soare?

4 O generație trece și apoi altă generație vine,

dar pământul rămâne mereu în picioare.

5 Soarele răsare și apune,

grăbindu‑se apoi înspre locul de unde va răsări iar.

6 Vântul se îndreaptă spre sud

și se întoarce spre nord.

Vântul se întoarce din nou, umblă

și revine la circuitul său.

7 Toate râurile curg spre mare,

fără să o umple însă;

râurile se întorc de unde au plecat,

doar ca să pornească iarăși de acolo.

8 Toate lucrurile sunt obositoare,

cum nu se poate spune,

dar ochiul nu se satură să privească,

așa cum nici urechea nu se satură să asculte.

9 Ce a fost va mai fi,

iar ce s‑a făcut se va mai face.

Nu este nimic nou sub soare!

10 Este vreun lucru despre care cineva poate zice:

„Vezi lucrul acesta? Este nou!“?

Totuși, el exista demult,

încă din veacurile dinaintea noastră.

11 Nu a rămasnicio amintire despre oamenii de demult,

tot așa cum nici cei ce vor urma

nu se vor mai păstra în amintirea

celor ce vor veni după ei.

Deșertăciunea înțelepciunii

12 Eu, oratorul, am fost rege peste Israel la Ierusalim.

13 Mi‑am îndemnat inima să caute și să cerceteze înțelepciunea cu privire la tot ce este înfăptuit sub ceruri. Aceasta este o muncă obositoare, pe care Dumnezeu o dă fiilor omului ca să se îndeletnicească cu ea.

14 Am observat toate lucrările care se fac sub soare și iată că toate sunt deșertăciune și goană după vânt.

15 Ce a fost îndoit odată nu mai poate fi îndreptat,

iar ce lipsește nu poate fi numărat.

16 I‑am vorbit inimii mele, zicând: „Iată că mi‑am mărit și mi‑am sporit înțelepciunea mai mult decât toți cei care au fost la Ierusalim înaintea mea. Inima mea a văzut multă înțelepciune și cunoștință.“

17 Mi‑am îndemnat inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc nebunia și prostia, dar mi‑am dat seama că și aceasta este goană după vânt.

18 Căci unde este multă înțelepciune, este și multă supărare

și cu cât este mai multă cunoștință,

cu atât este mai multă mâhnire.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/ECC/1-d51c0e24d6e59c36373d97b806366841.mp3?version_id=126—

Deșertăciunea plăcerilor

1 Am zis atunci inimii mele:

„Voi încerca veselia,

să văd dacă este bună!“

Dar iată că și aceasta este deșertăciune!

2 Am zis despre râs: „Este o nebunie!“,

iar despre veselie – „Ce folos are?“

3 Am hotărât în inima mea să‑mi încerc trupul cu vin – timp în care inima mea mă va conduce cu înțelepciune – și să îmbrățișez astfel nebunia, până voi înțelege ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în puținele zile ale vieții lor.

4 Mi‑am lărgit lucrările: mi‑am construit case și mi‑am sădit vii,

5 mi‑am amenajat grădini și parcuri și am plantat în ele pomi cu tot felul de roade.

6 Mi‑am făcut iazuri cu apă pentru a uda mulțimea pomilor ce au răsărit.

7 Mi‑am cumpărat robi și roabe și am avut fii de robi în casă. Am avut și vite – cirezi și turme – mai multe decât toți cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim.

8 Mi‑am strâns argint și aur, proprietăți împărătești și provincii. Mi‑am adus cântăreți și cântărețe și, desfătarea fiilor omului, mai multe țiitoare.

9 M‑am îmbogățit și am sporit în avuție mai mult decât toți cei ce fuseseră înaintea mea la Ierusalim și mi‑am păstrat și înțelepciunea.

10 Nu am refuzat nimic din ceea ce mi‑au cerut ochii

și nu mi‑am oprit inima de la nicio bucurie,

căci inima mea s‑a bucurat de toată osteneala mea

și aceasta mi‑a fost partea din toată truda mea.

11 Apoi, când m‑am uitat la toate lucrările făcute de mâinile mele

și la toată truda cu care le făcusem,

iată că totul este deșertăciune și goană după vânt

și nu există niciun câștig sub soare.

Deșertăciunea înțelepciunii și a prostiei

12 Am cântărit apoi înțelepciunea,

nebunia și prostia.

Ce poate să facă omul care vine după împărat,

decât tot ceea ce s‑a făcut și mai înainte?

13 Am înțeles că înțelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia,

cu cât este lumina mai de folos decât întunericul.

14 Cel înțelept își are ochii în cap,

dar nesăbuitul umblă în întuneric.

Am înțeles însă

că pe amândoi îi așteaptă aceeași soartă.

15 Atunci am zis în inima mea:

„Dacă și pe mine mă așteaptă soarta nesăbuitului,

atunci pentru ce am fost eu nespus de înțelept?“

Și am zis în inima mea:

„Și aceasta este deșertăciune!“

16 Căci o amintire veșnică nu va rămâne nici în urma înțeleptului,

nici a nesăbuitului.

În zilele care vin totul este deja dat uitării.

La fel cum moare înțeleptul, tot așa moare și nesăbuitul.

Deșertăciunea ostenelii

17 Am ajuns astfel să urăsc viața, pentru că nu mi‑a plăcut ce se întâmplă sub soare, căci totul este deșertăciune și goană după vânt!

18 Mi‑am urât toată osteneala pe care eu însumi am depus‑o sub soare și pe care o las omului care vine după mine.

19 Cine știe dacă va fi înțelept? Poate că un prost va lua în stăpânire toată osteneala pe care am depus‑o și am administrat‑o cu înțelepciune sub soare…. Și aceasta este deșertăciune!

20 M‑am frământat până când inima mea a ajuns la disperare, din cauza ostenelii mele pe care am depus‑o sub soare,

21 căci unii oameni lucrează cu înțelepciune, cu pricepereși cu îndemânare, ca apoi să își lase partea lor unui om care nu s‑a trudit. Dar și aceasta este deșertăciune și un mare rău!

22 Căci ce folos are omul din toată munca lui și din toată osteneala pe care sufletul său a depus‑o sub soare?

23 Într-adevăr, toate zilele lui suntpline denecazuri, iar munca sa este doar mâhnire. Nici chiar noaptea nu i se odihnește inima! Și aceasta este deșertăciune!

24 Nu există alt bine pentru om decât să mănânce, să bea și să‑și sature sufletul cu tot ce este bun din agoniseala lui. Am înțeles că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu.

25 Căci cine poate mânca și cine se poate bucura fără El?

26 Într-adevăr, omului care este plăcut înaintea Lui, El îi dă înțelepciune, cunoștință și bucurie, dar celui păcătos îi dă munca să adune și să strângă, pentru ca apoi să‑i dea celui plăcut lui Dumnezeu. Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt!

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/ECC/2-b5dc46eb59c76480d5b47580b0b83d73.mp3?version_id=126—

Orice lucru își are timpul său

1 Pentru toate există o vreme,

și orice lucru de sub ceruri își are timpul său:

2 un timp pentru a te naște și un timp pentru a muri;

un timp pentru a sădi și un timp pentru a smulge;

3 un timp pentru a ucide și un timp pentru a vindeca;

un timp pentru a dărâma și un timp pentru a zidi;

4 un timp pentru a plânge și un timp pentru a râde;

un timp pentru a jeli și un timp pentru a dansa;

5 un timp pentru a arunca cu pietre și un timp pentru a strânge pietre;

un timp pentru a îmbrățișa și un timp pentru a fi departe de îmbrățișări;

6 un timp pentru a căuta și un timp pentru a pierde;

un timp pentru a păstra și un timp pentru a arunca;

7 un timp pentru a rupe și un timp pentru a coase;

un timp pentru a tăcea și un timp pentru a vorbi;

8 un timp pentru a iubi și un timp pentru a urî;

un timp pentru război și un timp pentru pace.

9 Ce câștig are lucrătorul din toată osteneala lui?

10 Am văzut munca pe care Dumnezeu o dă fiilor omului ca să se îndeletnicească cu ea.

11 El a făcut toate lucrurile bune la timpul lor, a pus chiar și veșniciaîn inimile lor, dar omul nu poate pricepe de la început până la sfârșit lucrarea pe care a făcut‑o Dumnezeu.

12 Înțeleg că pentru oameni nu este nimic mai bun, decât să se bucure și să facă ce este bine în viață.

13 În plus, faptul că cineva poate mânca, poate bea și poate duce un trai bun de pe urma întregii lui osteneli este un dar de la Dumnezeu.

14 Înțeleg că tot ceea ce face Dumnezeu durează veșnic; la aceasta nimic nu se adaugă și nimic nu se scade. Dumnezeu face astfel pentru ca oamenii să se teamă de El.

15 Ceea ce este, există de mult timp,

ceea ce va fi, a existat deja demult,

iar Dumnezeu va aduce înapoi ceea ce a trecut.

16 Am mai văzut ceva sub soare:

Pe locul judecății, acolo era răutatea,

și pe locul dreptății, acolo era răutatea.

17 Atunci am zis în inima mea:

„Dumnezeu îl va judeca

atât pe cel drept, cât și pe cel nedrept,

căci atunci va fi timp pentru orice lucru

și pentru orice faptă.“

18 Apoi am zis în inima mea: „În privința fiilor oamenilor, Dumnezeu îi încearcă, pentru ca ei să vadă că sunt precum animalele.“

19 Căci soarta fiilor omului și soarta animalului este o singură soartă: cum este moartea unuia, așa este și moartea celuilalt. Cu toții au o singură suflare; avantajul omului față de animal nu este niciunul. Totul este deșertăciune!

20 Totul merge în același loc, totul a fost făcut din țărână și totul se întoarce în țărână.

21 Cine poate ști dacă sufletul omului merge sus, iar dacă sufletul animalelorse coboară sub pământ?

22 Am înțeles deci că nu există un alt lucru bun de care să se bucure omul, în afară de osteneala lui, căci aceasta este partea lui, și cine îl poate face să vadă ce va fi după el?

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/ECC/3-0dc74019e8ce463a5a71f343a91e6ef6.mp3?version_id=126—

Deșertăciunea ordinii sociale

1 M‑am uitat apoi și am văzut toate asupririle care se comit sub soare. Și iată că

lacrimile celor asupriți

nu aveau alinare;

puterea era de partea asupritorilor lor

și nu exista scăpare pentru cei persecutați.

2 Atunci i‑am felicitat pe cei morți,

care au murit deja,

mai mult decât pe cei vii,

care sunt încă în viață.

3 Dar mai bine decât pentru oricare dintre aceștia,

este pentru cel care nus‑a născutîncă,

pentrucel ce nu a văzut încă faptele rele

care sunt făcute sub soare.

4 Am văzut că orice osteneală și orice îndemânare la lucru este din cauza invidiei dintre un bărbat și semenul său, iar aceasta este deșertăciune și goană după vânt.

5 Nesăbuitul își încrucișează mâinile

și își mănâncă propria carne.

6 Mai bine o mână plină de odihnă,

decât amândoi pumnii plini de osteneală

și goană după vânt!

7 Am mai văzut o deșertăciune sub soare:

8 există câte un om singur, care nu are pereche alături,

și nu are nici fiu și nici frate.

Totuși, toată munca lui nu are sfârșit,

iar ochii lui nu se satură de bogăție.

„Pentru cine mă ostenesc

și‑mi lipsesc sufletul de fericire?“

Și aceasta este o deșertăciune

și un lucru rău.

9 Mai bine doi, decât unul,

pentru că doi obțin o plată mai bună pentru munca lor.

10 Căci dacă vor cădea,

unul din ei îl va ridica pe prietenul său.

Dar vai de cel care cade

și nu există un altul care să‑l ridice!

11 Tot astfel, dacă se culcă doi, se încălzesc,

dar dacă cineva este singur, cum se poate încălzi?

12 Tot astfel, dacă pe unul singur îl împresoară cineva,

doi pot să i se împotrivească,

iar funia împletită în trei nu este ruptă ușor.

13 Mai bine tânăr sărac, dar înțelept, decât rege bătrân și nesăbuit, care niciodată nu se lasă îndrumat,

14 căcicel dintâi poateajunge la domnie direct din temniță, chiar să se fi născut sărac în regatul celuidin urmă.

15 Am văzut cum toți cei vii, care umblă sub soare, l‑au urmat pe tânărul care este al doilea după rege, cel care va domni după acesta.

16 Tot poporul și toți cei înaintea cărora mergea el erau fără număr.Totuși, cei de după el nu se vor mai bucura de acesttânăr. Și aceasta este deșertăciune și goană după vânt!

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/ECC/4-c91a611634fb2cb33a1efd38ed1294a1.mp3?version_id=126—

Păzește‑te de promisiuni pripite

1 Păzește‑ți piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu și apropie‑te mai bine să asculți, decât să aduci jertfa nesăbuiților, căci ei nu știu că săvârșesc un rău.

2 Nu te grăbi să‑ți deschizi gura,

și inima ta să nu se pripească

să rostească ceva înaintea lui Dumnezeu,

căci Dumnezeu este în ceruri,

iar tu ești pe pământ;

de aceea cuvintele tale să fie cumpănite.

3 Căci un vis vine datorită mulțimii treburilor,

iar glasul nesăbuitului vine prin mulțimea cuvintelor.

4 Când faci un jurământ înaintea lui Dumnezeu, să nu întârzii să‑l împlinești, căci Lui nu‑I plac nesăbuiții. Așadar, împlinește‑ți jurământul!

5 Este mai bine să nu faci jurăminte, decât să faci jurăminte și să nu le împlinești.

6 Nu lăsa gura să‑ți ducă trupul în păcat, așa încât să‑i zici mesagerului: „A fost o greșeală!“ De ce să Se mânie Dumnezeu din cauza glasului tău și să nimicească lucrarea mâinilor tale?

7 Așa cum este deșertăciune în mulțimea viselor, tot așa este și în mulțimea cuvintelor.Așadar, teme‑te de Dumnezeu!

Deșertăciunea bogăției

8 Când vezi că, într‑o provincie, săracul este asuprit, iar dreptatea și omul drept sunt persecutați, să nu te miri de lucrurile acestea, căci un dregător veghează peste un alt dregător, iar peste amândoi veghează alții și mai mari!

9 Cu toții au parte de resursele țării, iar menirea unui rege este de a apăra ogoarele.

10 Cel ce iubește argintul, nu se satură de argint,

iar cine iubește bogăția, nu are câștig.

Și aceasta este o deșertăciune!

11 Când se înmulțesc bunătățile,

se înmulțesc și cei ce le mănâncă;

și ce câștig mai are stăpânul lor,

decât doar că le vede cu ochii lui?

12 Dulce este somnul lucrătorului,

fie că a mâncat puțin, fie că a mâncat mult,

însă bogatului, îndestularea nu‑i oferă liniștea pentru odihnă.

13 Există un rău tulburător pe care l‑am văzut sub soare:

bogăție păstrată pentrustăpânul ei, dar spre răul său,

14 și bogăție pierdută printr‑un negoț nereușit.

Astfel, fiul care i s‑a născut

nu mai rămâne cu nimic în mâini.

15 Gol a ieșit din pântecul mamei sale

și tot așa s‑a și întors, plecând precum a venit.

Nimic nu a luat din osteneala lui,

din tot ce‑i aparținuse.

16 Și acest lucru este un mare rău:

întocmai cum vine omul, așa și pleacă,

și ce câștig are omul din aceasta?!

S‑a ostenit în zadar!

17 Toată viața lui a mâncat pe întuneric,

cu multă tulburare, cu suferință și cu mânie.

18 Iată ce am văzut eu că este bine și frumos: ca omul să mănânce, să bea și să gustefericirea în timpul întregii lui osteneli depuse sub soare sub soare în puținele zile ale vieții sale, pe care i le‑a dat Dumnezeu, căci aceasta este partea sa.

19 De asemenea, orice om, căruia Dumnezeu i‑a dat bogăție și averi și căruia i‑a dat dreptul să se înfrupte din ele, să‑și ia partea ce i se cuvine din ele și să se bucure de osteneala lui; acesta este un dar de la Dumnezeu.

20 Căci el nu se gândește prea mult la cât de trecătoare îi este viața, fiindcă Dumnezeu îl ține ocupat cu bucuria inimii lui.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/ECC/5-10415c8d89027ab9cbe878a076e0a3cc.mp3?version_id=126—

1 Există un rău pe care l‑am văzut sub soare, un mare rău pentru fiii oamenilor.

2 Dumnezeu îi dă unui om bogăție, averi și glorie, așa încât nu‑i lipsește nimic din ceea ce‑și dorește, însă Dumnezeu nu‑i dă dreptul să se bucure de ele, ci dă acest drept unui străin. Aceasta este o deșertăciune și un rău tulburător!

3 Dacă unui om i s‑ar naște o sutăde copiiși ar trăi mulți ani, iar zilele anilor lui i s‑ar înmulți, dar sufletul lui nu s‑ar sătura de fericire și n‑ar avea parte nici măcar de înmormântare, eu zic că îi este mai bine unei stârpituri, decât îi este lui!

4 Căcistârpituravine în zadar și pleacă în întuneric, iar numele îi rămâne acoperit în întuneric.

5 Deși ea n‑a văzut și n‑a cunoscut soarele, totuși, este mai multă liniște pentru aceasta, decât pentru celălalt,

6 chiar dacă celălalt ar fi trăit de două ori o mie de ani, dar fără să fi văzut fericirea. Oare nu merg toate într‑un singur loc?

7 Toată osteneala omului este pentru gura lui;

totuși, pofta lui nu este împlinită.

8 Căci ce avantaj are înțeleptul față de cel nesăbuit?

Ceavantajare săracul,

știind cum să se poarte înaintea celor vii?

9 Mai bine ce vezi cu ochii,

decât umblarea după pofte!

Dar și aceasta este deșertăciune

și goană după vânt!

10 Ceea ce există de mult timp a fost deja numit

și ce este omul a fost cunoscut deja;

el nu se poate judeca cu Cel Ce este mai tare decât el.

11 Cu cât sunt mai numeroase cuvintele,

cu atât este mai mare deșertăciunea!

Și ce folos are omul din aceasta?

12 Cine știe ce este bine cu adevărat pentru om în scurta lui viață, în zilele vieții lui deșarte, pe care le petrece ca o umbră? Cine îi poate spune omului ce va fi după el sub soare?

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/ECC/6-142d170268b59d7d936507d74d685f94.mp3?version_id=126—

Adevăratele valori

1 Mai mult prețuieșteun nume bun decât uleiul bun

și ziua morții decât ziua nașterii.

2 Mai bine să mergi într‑o casă a bocetului,

decât să mergi într‑o casă a ospățului,

căci acesta este sfârșitul oricărui om,

și cine trăiește, își pune la inimă lucrul acesta.

3 Mai bună este tristețea decât râsul,

căci, prin întristarea feței, inima se face mai bună.

4 Inima înțelepților este în casa bocetului,

dar inima nesăbuiților este în casa petrecerii.

5 Mai bine să asculți mustrarea înțeleptului,

decât să auzi cântecul nesăbuiților.

6 Căci precum trosnetul spinilor sub oală,

așa este și râsul nesăbuitului!

Și aceasta este o deșertăciune!

7 Cu siguranță asuprirea îl înnebunește pe înțelept,

iar mita corupe inima.

8 Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui

și mai bună este răbdarea decât mândria.

9 Nu te grăbi să te mânii în duhul tău,

căci mânia locuiește în sânul nesăbuiților!

10 Să nu zici: „De ce au fost zilele dintâi mai bune decât acestea?“,

căci nu din înțelepciune întrebi astfel!

11 Este bună înțelepciunea, așa cum și moștenirea este bună

și de folos celor ce văd soarele.

12 Căci înțelepciunea este un adăpost,

așa cum șiargintul este un adăpost,

iar câștigul cunoașterii înțelepciunii

este că își ține în viață stăpânii.

13 Caută să înțelegi lucrarea lui Dumnezeu:

cine poate îndrepta ceea ce El a îndoit?

14 În ziua cea bună, fii fericit!

În ziua cea rea, cugetă:

Dumnezeu a făcut‑o și pe una și pe cealaltă,

astfel încât omul să nu poată afla nimic despre ce va fi după el.

15 Am văzut tot felul de lucruri în timpul vieții mele deșarte:

un om drept pierind în dreptatea lui,

iar altul nedrept continuându‑și viața în nedreptatea lui.

16 Nu fi prea drept

și nu te arăta nici prea înțelept!

De ce să te distrugi singur?

17 Însă nu fi nici foarte rău

și nu fi nici nesăbuit!

De ce să mori înainte de vreme?

18 Este bine să apuci acestsfat,

iar pe celălalt să nu‑l lași din mână,

căci cine se teme de Dumnezeu va ieși cu bine din toate acestea.

19 Înțelepciunea dă mai multă tărie înțeleptului,

decât ar da zece conducători destoinici unei cetăți.

20 Fiindcă nu există pe pământ niciun om drept

care să facănumaibinele și să nu păcătuiascăniciodată.

21 În plus, nu lua aminte la toate cuvintele care se spun,

ca nu cumva să‑l auzi pe slujitorul tău blestemându‑te!

22 Tu știi în inima ta că, de mai multe ori,

chiar tu însuți i‑ai blestemat pe alții.

23 Toate acestea le‑am cercetat cu înțelepciune și mi‑am zis:

„Mă voi înțelepți“;

dar înțelepciunea s‑a îndepărtat de mine.

24 Orice ar fi ea,este departe

și adâncă,da, adâncă!

Cine o va găsi?!

25 Mi‑am îndreptat inima să cunosc,

să cercetez și să caut înțelepciunea și sensullucrurilor

și să înțeleg stupiditatea răutății

și nebunia nesăbuinței.

26 Și am descoperit că mai amară decât moartea,

este femeia care este o capcană,

a cărei inimă este un laț

și ale cărei mâini sunt niște lanțuri.

Cel plăcut înaintea lui Dumnezeu scapă de ea,

dar cel păcătos este prins de ea.

27 Privește! Am descoperit aceasta, zice oratorul,

când cercetam lucrurileunul câte unul,

ca să le găsesc sensul

28 pe care sufletul meu îl tot căuta,

dar nu‑l găsea:

dintr‑o mie, am găsit un bărbatdrept,

însă n‑am găsit o femeiedreaptăîntre toți aceștia.

29 Privește! Am descoperit un singur lucru:

că Dumnezeu l‑a făcut pe om drept,

dar ei umblă cu multe șiretlicuri.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/ECC/7-eb21472bdeda0b38ba47d1c96aab7803.mp3?version_id=126—

Limitele cunoștinței

1 Cine este ca înțeleptul?

Cine cunoaște interpretarea lucrurilor?

Înțelepciunea dă strălucire feței omului

și‑i schimbă asprimea feței.

Supune‑te regelui

2 Păzește porunca regelui, îți zic, din cauza jurământuluiîncheiat cuDumnezeu.

3 Nu te grăbi să pleci dinaintea lui și nu căuta să susții un lucru rău, căci el face tot ce‑i place!

4 De vreme ce cuvântul regelui are autoritate, cine îi poate spune: „Ce faci?“

5 Pe cel ce‑i păzește porunca, nu‑l va atinge niciun rău,

iar inima înțeleptului cunoaște vremea potrivită și judecata,

6 căci pentru fiecare lucru există un timp și o judecată,

deși nenorocirea omului este mare peste el.

7 Într-adevăr, el nu știe ce se va întâmpla,

căci cine îi va spune cum va fi?

8 Niciun om nu are stăpânire asupra vântului, ca să‑l oprească,

și nimeni nu are putere asupra zilei morții.

Nimeni nu este scutit de la război,

și răutatea nu‑și poate scăpa stăpânii.

Cei răi și cei drepți

9 Am văzut toate acestea și mi‑am îndreptat inima spre orice lucrare care este înfăptuită sub soare. Există un timp când un om are autoritate asupra altui om și‑i poate face rău.

10 Apoi i‑am văzut pe cei răi îngropați – ei obișnuiau să vină și să plece de la Sfântul Lăcaș, fiind apoi lăudați în cetatea în care făceau astfel. Și aceasta este o deșertăciune!

11 Când sentința împotriva faptei rele nu se împlinește repede, inima fiilor oamenilor se umple deplanurica să facă rău.

12 Chiar dacă celui păcătos, deși face rău însutit, i se lungește viața, eu știu însă că celui ce se teme de Dumnezeu, celui ce stă temător înaintea Sa, îi va fi bine.

13 Totuși, cel rău nu este fericit și nu‑și va lungi zilele, fiind precum umbra, pentru că nu se teme de Dumnezeu.

14 Există o deșertăciune care are loc pe pământ, și anume: sunt oameni drepți peste care vine ceea ce merită cei răi și sunt oameni nedrepți peste care vine ceea ce merită cei drepți. Prin urmare, mi‑am zis că și aceasta este o deșertăciune.

15 Atunci am lăudat veselia, căci nu este nimic mai plăcut omului sub soare decât să mănânce, să bea și să se bucure, iar bucuria îl va însoți în osteneala sa în toate zilele vieții sale, pe care le‑a primit de la Dumnezeu sub soare.

16 Mi‑am îndemnat inima să cunosc înțelepciunea și să mă uit la munca care se face pe pământ; căci omul nu vede somn cu ochii lui nici ziua, nici noaptea.

17 Și am văzut toată lucrarea lui Dumnezeu; într-adevăr, omul nu poate să cuprindă lucrarea care este înfăptuită sub soare. Oricât se străduiește omul să caute, tot nu va găsi; și chiar dacă înțeleptul spune că a ajuns să cunoască, el tot nu poate să găsească.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/ECC/8-1a0d7693460f35c466320e95d1527f0c.mp3?version_id=126—

Aceeași soartă pentru toți

1 Da, mi‑am îndemnat inimasă înțeleagătoate aceste lucruri, am cercetat toate aceste lucruri șiam priceputcă cei drepți, cei înțelepți și lucrările lor se află în mâna lui Dumnezeu, chiar dacă omul nu știe dacă îl așteaptă dragoste sau ură. Totul se află în viitor, înaintea lui.

2 Pe toți îi așteaptă o singură soartă:

pe cel drept ca și pe cel rău,

pe cel bun și curat, ca și pe cel necurat,

pe cel ce aduce jertfe ca și pe cel ce nu aduce jertfe,

pe cel bun ca și pe cel păcătos,

pe cel ce jură ca și pe cel ce se teme să facă un jurământ.

3 Acesta este un rău în tot ce se face sub soare, și anume că toți au aceeași soartă. Mai mult, inima fiilor omului este plină de rău. Este atâta nebunie în inima lor în timpul vieții lor; apoi se duc la cei morți.

4 Dar pentru cine se află printre toți cei vii, mai există speranță, căci mai bine un câine viu, decât un leu mort.

5 Cei vii știu măcar că vor muri,

pe când cei morți nu mai știu nimic.

Nu mai au parte de nicio plată.

Până și amintirea le este dată uitării,

6 la fel cum și dragostea lor, ura lor și

gelozia lor au pierit demult!

Ei nu vor mai avea parte niciodată de nimic

din tot ceea ce se face sub soare.

7 Mănâncă‑ți cu bucurie pâinea și bea‑ți cu inimă veselă vinul, căci demult ți‑a acceptat Dumnezeu lucrările.

8 Hainele să‑ți fie albe tot timpul, iar uleiul să nu‑ți lipsească de pe cap.

9 Petrece‑ți viața împreună cu soția pe care o iubești, în toate zilele vieții tale deșarte pe care El ți le‑a dat sub soare, în toate zilele tale deșarte, căci aceasta este partea ta în viață, aceasta‑ți este partea din toată osteneala pe care o depui sub soare.

10 Tot ceea ce mâna ta găsește să facă, fă cu toată puterea ta, căci lucrare, chibzuință, cunoștință și înțelepciune nu există în Locuința Morților, acolo unde vei merge și tu, de altfel.

11 Apoi m‑am întors și am văzut că, sub soare,

nu cei sprinteni câștigă alergarea

și nu cei viteji câștigă războiul;

nu cei înțelepți câștigă pâinea,

nu cei iscusiți câștigă bogății

și nu cei cunoscători au parte de bunăvoință,

ci toate țin de vreme și de împrejurări.

12 Omul nu‑și cunoaște nici măcar ceasulmorții:

la fel cum sunt prinși peștii în nada înșelătoare

și precum sunt prinse păsările în laț,

tot așa sunt trași în capcană și fiii oamenilor,

atunci când vremea nenorocirii cade peste ei pe neașteptate.

Înțelepciunea, mai valoroasă decât nebunia

13 Iată ce lucru înțelept am văzut sub soare și mi s‑a părut de mare preț.

14 Era odată o cetate mică și cu puțini oameni în ea. Împotriva ei a venit un rege puternic, care a înconjurat‑o și a ridicat împotriva ei mari întărituri.

15 În ea s‑a aflat însă un înțelept sărac, care a scăpat cetatea prin înțelepciunea lui. Dar nimeni nu și‑a mai adus aminte apoi de săracul acela.

16 Prin urmare, mi‑am zis: înțelepciunea este mai bună decât tăria, dar înțelepciunea săracului este disprețuită, iar cuvintele lui nu sunt ascultate.

17 Mai bine să asculți cuvintele liniștite ale înțelepților,

decât strigătul celui ce stăpânește printre nesăbuiți!

18 Mai bună este înțelepciunea decât armele,

dar un singur păcătos distruge mult bine!

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/ECC/9-f5b1e9904748c6214fb162268ac2e30d.mp3?version_id=126—

Falsele valori

1 Așa cum muștele moarte strică și fermentează uleiul negustorului,

tot astfel și puțină nebunie copleșește înțelepciunea și onoarea.

2 Inima înțeleptuluiîl conducela dreapta,

dar inima nesăbuituluiîl conducela stânga.

3 Prostul umblă fără minte pe cale

și se laudă tuturor cu prostia lui.

4 Dacă mânia stăpânitorului izbucnește împotriva ta,

nu‑ți pierde cumpătul,

căci calmul te păzește de mari păcate.

5 Există un rău pe care l‑am văzut sub soare,

ca o greșeală care vine din partea stăpânitorului:

6 prostia este așezată în multe locuri înalte,

iar cei bogați stau într‑un loc de jos.

7 Am văzut robi călare pe cai

și prinți mergând pe jos ca robii.

8 Cel ce sapă o groapă, va cădea în ea,

iar pe cel ce pătrunde printr‑un zid, îl va mușca un șarpe.

9 Cine sfărâmă pietre, este rănit de ele,

și cine crapă lemne, se află în pericol din cauza lor.

10 Dacă fierulsecuriieste tocit

și omul nu‑i ascute lama,

trebuie să‑ți intensifici eforturile!

De aceea la câștig se ajunge prin înțelepciune!

11 Dacă șarpele mușcă, fără să fie descântat,

stăpânul lui nu are niciun câștig.

12 Cuvintele gurii celui înțelept sunt plăcute,

dar buzele celui nesăbuit îl înghit.

13 Cuvintele de început ale gurii lui sunt prostești,

iar sfârșitul vorbirii lui este nebunie răutăcioasă.

14 Și totuși, prostul spune o mulțime de vorbe.

Omul nu știe ce se va întâmpla;

cine îi poate spune ce va fi după el?

15 Osteneala nesăbuiților îl obosește

pe cel ce nu cunoaște drumul spre cetate.

16 Vai de tine, țară, al cărei rege este un copil

și ai cărei prinți chefuiesc dis‑de‑dimineață!

17 Ferice de tine, țară, al cărei rege este de viță nobilă

și ai cărei prinți dau ospețe la vremea potrivită,

ca să se întărească, și nu să se îmbete!

18 Din cauza leneviei se lasă grinda,

iar, când mâinile sunt leneșe, plouă în casă.

19 Pâinea se face pentru petrecere,

și vinul înveselește viața,

dar argintul răspunde la toate.

20 Nu‑l blestema pe rege nici chiar în mintea ta,

nu‑l blestema pe cel înstărit nici chiar în odaia ta de culcare,

căci s‑ar putea ca pasărea cerului să‑ți ducă vorba

și un sol înaripat să‑ți dea pe față spusele.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/ECC/10-ff4d436ab9f07e08b1f806e1c41af9bc.mp3?version_id=126—