Categories
1 Corinteni

1 Corinteni 9

Drepturile unui apostol

1 Nu sunt eu liber? Nu sunt eu apostol? Nu L‑am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteți voi lucrarea mea în Domnul?

2 Dacă nu sunt apostol pentru alții, pentru voi sunt, pentru că voi sunteți sigiliul apostoliei mele în Domnul!

3 Aceasta este apărarea mea față de cei ce mă judecă.

4 Nu avem nicidecum dreptul să mâncăm și să bem?

5 Nu avem nicidecum dreptul să ne luăm alături o sorăîn credință, o soție, cum fac ceilalți apostoli, frații Domnului și Chifa?

6 Sau numai eu și Barnabas n‑avem dreptul să nu muncim?

7 Cine slujește vreodată ca soldatpe cheltuiala lui? Cine plantează o vie și nu mănâncă din rodul ei? Sau cine păstorește o turmă și nu bea din laptele turmei?

8 Oare spun eu acestea în felul oamenilor? Nu spune și Legea aceste lucruri?

9 Căci în Legea lui Moise este scris: „Să nu legi gura boului când treieră.“De boi se preocupă Dumnezeuaici?

10 Sau vorbește mai ales pentru noi? Căci pentru noi a fost scris că plugarul trebuie să are cu speranță, iar treierătorulsă treierecu speranța că va fi părtașla recoltă.

11 Dacă noi am semănat printre voi lucrurile duhovnicești,este preamult dacă vom secera lucrurile voastre materiale?

12 Dacă alții sunt părtași la acest drept asupra voastră, oare nu cu mult mai mult noi?

Cu toate acestea, nu ne‑am folosit de acest drept, ci îndurăm totul, pentru a nu pune vreo piedicăîn caleaEvangheliei lui Cristos.

13 Nu știți că cei care îndeplinesc slujbele la Templu își primesc hrana de la Templu, iar cei care slujesc la altar își primesc partea de la altar?

14 Astfel, și Domnul a dat îndrumări ca aceia care vestesc Evanghelia să trăiască de pe urma Evangheliei.

15 Însă eu nu m‑am folosit de niciunul dintre aceste drepturi. Și nu v‑am scris aceste lucruri ca să se facă așa pentru mine. Căci mi‑ar fi bine, mai degrabă, să mor decât să mă lase cineva fără acest motiv de laudă!

16 Fiindcă, dacă eu vestesc Evanghelia,lucrul acestanu este pentru mine un motiv de laudă, pentru că este o îndatorire pusă asupra mea. Căci este vai de mine dacă nu vestesc Evanghelia!

17 Dacă fac lucrul acesta de bunăvoie, am o răsplată. Dar dacă nu‑l fac de bunăvoie, rămâne totuși o responsabilitatecare mi‑a fost încredințată.

18 Care este deci răsplata mea? Ca atunci când vestesc Evanghelia, să ofer Evanghelia fără plată și astfel să nu mă folosesc pe deplin de dreptul meu în Evanghelie.

19 Căci, deși sunt liber față de toți, m‑am făcut sclavul tuturor, ca să‑i câștig pe cei mai mulți.

20 Față de iudei, am fost ca un iudeu, pentru a‑i câștiga pe iudei. Față de cei ce sunt sub Lege,am fostca unul care este sub Lege, măcar că nu sunt sub Lege, pentru a‑i câștiga pe cei ce sunt sub Lege.

21 Față de cei fără Lege,am fostca unul fără Lege – cu toate că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci, dimpotrivă, sunt sub legea lui Cristos – pentru a‑i câștiga pe cei fără Lege.

22 Față de cei slabi, m‑am făcut slab, ca să‑i câștig pe cei slabi. M‑am făcut tuturor totul, ca să‑i salvez, cu orice preț,pe unii.

23 Pe toate le fac de dragul Evangheliei, ca să fiu și eu părtaș la ea.

24 Nu știți că cei ce aleargă în arenă, aleargă toți, însă numai unul primește premiul? Alergați deci în așa fel încât să câștigați.

25 Fiecare din cei ce iau parte la competiție se înfrânează în toate lucrurile. Ei fac aceasta ca să primească o coroană pieritoare, însă noialergămpentru una nepieritoare.

26 Prin urmare, eu alerg astfel, nu ca la întâmplare, lovesc cu pumnii astfel, nu ca unul care lovește în vânt,

27 ci mă lupt cu trupul meu și‑l țin sub stăpânire, ca nu cumva, după ce am predicat altora, eu însumi să fiu descalificat.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/1CO/9-636a40ca76f4aa8501a5709941ac2f8f.mp3?version_id=126—

Categories
1 Corinteni

1 Corinteni 10

Învățăminte din istoria lui Israel

1 Căci nu vreau să nu știți, fraților, că toți strămoșiinoștri erau sub nor, toți au trecut prin mare,

2 toți au fost botezați pentru Moise în nor și în mare,

3 toți au mâncat aceeași mâncare duhovnicească

4 și toți au băut aceeași băutură duhovnicească, pentru că beau dintr‑o Stâncă duhovnicească Ce venea după ei; iar Stânca era Cristos.

5 Totuși, în cei mai mulți dintre ei Dumnezeu nu Și‑a găsit plăcerea, astfel cătrupurile lorau fost împrăștiate prin pustie.

6 Dar aceste lucruri s‑au întâmplat ca exemple pentru noi, pentru ca să nu fim unii care tânjesc după cele rele, așa cum au tânjit ei.

7 Să nu fiți idolatri, ca unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul s‑a așezat să mănânce și să bea, apoi s‑a ridicat să se distreze.“

8 Să nu curvim, așa cum au curvit unii dintre ei, astfel că într‑o singură zi au căzut douăzeci și trei de mii.

9 Să nu‑L punem pe Cristos la încercare, așa cum au făcut unii dintre ei și au fost omorâți de șerpi.

10 Să nu murmurați, așa cum au murmurat unii dintre ei și au fost nimiciți de Nimicitorul.

11 Aceste lucruri li s‑au întâmplat casă ne fieexemple și au fost scrise pentru avertizarea noastră, a celor peste care au venit sfârșiturile veacurilor.

12 Așadar, cel ce crede că stă în picioare, să aibă grijă să nu cadă!

13 Nu v‑a cuprins nicio încercarecare să nu fie omenească. Dar credincios este Dumnezeu, Care nu va îngădui să fiți încercați peste puterile voastre, ci odată cu încercarea a pregătit și o cale de ieșire, ca s‑o puteți răbda.

Jertfele aduse idolilor și Cina Domnului

14 De aceea, preaiubiții mei, fugiți de idolatrie!

15 Vă vorbesc ca unor oameni înțelepți. Judecați singuri ceea ce vă spun!

16 Paharul binecuvântării, pe care îl binecuvântăm, nu este oare părtășiacu sângele lui Isus Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare părtășia cu trupul lui Cristos?

17 Pentru că este o singură pâine, de aceea noi, care suntem mulți, suntem un singur trup, întrucât toți suntem părtași la o singură pâine.

18 Uitați‑vă la Israelul după trup: cei ce mănâncă jertfele nu sunt oare părtași la altar?

19 Deci, ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor este ceva sau că un idol este ceva?

20 Nu, civreau să ziccă ceea ce jertfescneamurile, jertfesc demonilor, nu lui Dumnezeu. Iar eu nu vreau ca voi să fiți părtași cu demonii!

21 Nu puteți bea și paharul Domnului, și paharul demonilor! Nu puteți lua parte și la masa Domnului, și la masa demonilor!

22 Sau vrem oare să‑L facem gelos pe Domnul?! Suntem noi mai tari decât El?

Trăiți pentru slava lui Dumnezeu!

23 „Toate sunt îngăduite“, dar nu toate sunt de folos. „Toate sunt îngăduite“, dar nu toate zidesc.

24 Nimeni să nu‑și cautebinelepropriu, cibinelealtuia.

25 Mâncați orice se vinde pe piața de carne, fără să cercetați ceva din cauza conștiinței,

26 căci „al Domnului este pământul cu tot ce este pe el!“

27 Dacă cineva dintre necredincioși vă invităla masăși doriți să mergeți, să mâncați orice vi se pune înainte, fără să cercetați ceva din cauza conștiinței.

28 Dar dacă cineva vă spune: „Acesta este un lucru jertfit idolilor!“, atunci să nu mâncați, din cauza celui care v‑a spus și a conștiinței. Căci „al Domnului este pământul cu tot ce este pe el“.

29 Nu mă refer însă la conștiința voastră, ci a celuilalt. Căci de ce să fie judecată libertatea mea de conștiința altuia?

30 Dacă eu iau parte la masă cu mulțumire, de ce să fiu vorbit de rău din cauza unui lucru pentru care mulțumesc?

31 Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, faceți toate lucrurile spre slava lui Dumnezeu.

32 Să nu fiți o piedică nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru biserica lui Dumnezeu,

33 așa cum, de altfel, încerc și eu să plac tuturor în toate lucrurile, căutând nu folosul meu, ci al multora, ca să fie mântuiți!

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/1CO/10-d185956124d81a950c6927801ac566d4.mp3?version_id=126—

Categories
1 Corinteni

1 Corinteni 11

1 Fiți urmașii mei, tot așa cum și eu Îl urmez pe Cristos!

Despre închinare, autoritate și acoperirea capului

2 Vă laud, pentru că întotdeaunavă amintiți de mine și țineți tradițiileașa cum vi le‑am încredințat.

3 Dar vreau să știți căIsusCristos este Capul oricărui bărbat, că bărbatul este capul femeii, iar Dumnezeu este Capul lui Cristos.

4 Orice bărbat care se roagă sau profețește având ceva pe cap își face de rușine Capul.

5 Și orice femeie care se roagă sau profețește cu capul descoperit își face de rușine capul ei, pentru că este ca și cum ar fi rasă pe cap.

6 Dacă femeia nu are capul acoperit, atunci să se și tundă! Însă, dacă este rușinos pentru o femeie să aibă părul tăiat sau să fie rasă,atunci să fie acoperită!

7 Căci un bărbat nu este dator să‑și acopere capul, pentru că el este chipul și slava lui Dumnezeu, iar femeia este slava bărbatului.

8 Nu bărbatul a fost făcut din femeie, ci femeia din bărbat,

9 și nu bărbatul a fost creat pentru femeie, ci femeia pentru bărbat.

10 De aceea, femeia trebuie să aibăun semn alautorității asupra capului ei, din cauza îngerilor.

11 Cu toate acestea, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie,

12 pentru că, așa cum femeia a venit din bărbat, la fel și bărbatul vine prin femeie și toate vin de la Dumnezeu.

13 Judecați voi singuri: este potrivit pentru o femeie să se roage lui Dumnezeu fără să fie acoperită?

14 Nu vă învață însăși fireacă, dacă un bărbat poartă părul lung, este o rușine pentru el,

15 dar dacă o femeie are părul lung, aceasta este o slavă pentru ea? Căci părul i‑a fost dat ca învelitoare.

16 Dacă însă cineva vrea să se certe, noi n‑avem un astfel de obicei, nici bisericile lui Dumnezeu.

Despre Cina Domnului

17 Dar, poruncindu‑vă aceasta, nu vă laud, pentru că vă adunați nu spre mai bine, ci spre rău.

18 Mai întâi, când vă adunați în biserică, aud că între voi sunt dezbinări și, în parte, credlucrul acesta.

19 Căci trebuie să fie și partide între voi, ca să fie scoși la iveală cei găsiți buni.

20 Când vă adunați deci în același loc, nu este Cina Domnului ceea ce mâncați.

21 Fiindcă, atunci când urmează să mâncați, fiecare o ia înainte cu cina adusă de el, așa încât unul rămâne flămând, iar altul este beat.

22 Nu aveți case unde să mâncați și să beți? Sau disprețuiți biserica lui Dumnezeu și vreți să‑i faceți de rușine pe cei ce n‑aunimic? Ce să vă spun? Să vă laud? În această privință nu vă laud.

23 Căci am primit de la Domnul ce v‑am și încredințat, și anume că Domnul Isus, în noaptea în care a fost trădat, a luat o pâine

24 și, după ce a mulțumit, a frânt‑o și a zis: „Acesta este trupul Meu pentru voi. Să faceți lucrul acesta spre amintireaMea!“

25 În același fel, după ce au mâncat, a luat paharul și a zis: „Acest pahar este Legământul cel Nou în sângele Meu. Ori de câte ori beți din el, să faceți lucrul acesta spre amintirea Mea!“

26 Căci ori de câte ori mâncați această pâine și beți acest pahar, propovăduițimoartea Domnului, până când va veni El.

27 De aceea, oricine mănâncă pâinea sau bea paharul Domnului într‑un mod nevrednic, va fi vinovat de trupul și sângele Domnului.

28 Fiecareom să se cerceteze deci pe sine și astfel să mănânce din pâineaaceastași să bea din paharulacesta.

29 Căci cel ce mănâncă și bea fără să distingă trupulDomnului, își mănâncă și bea propria condamnare.

30 Din cauza aceasta mulți dintre voi sunt neputincioși și bolnavi și destul de mulți dorm.

31 Dar dacă ne‑am cerceta singuri, n‑am mai fi judecați.

32 Însă, când suntem judecați de către Domnul, suntem disciplinațide El, ca să nu fim condamnați împreună cu lumea.

33 Astfel, frații mei, când vă adunați să mâncați, așteptați‑vă unii pe alții!

34 Dacă cineva este flămând, să mănânce acasă, ca să nu vă adunați pentru condamnareavoastră! Despre celelalte lucruri voi da îndrumări când voi veni.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/1CO/11-b197bc3795eb02585171f8339643fe0e.mp3?version_id=126—

Categories
1 Corinteni

1 Corinteni 12

Darurile Duhului

1 Cu privire la darurile duhovnicești, fraților, nu vreau să fiți în necunoștință.

2 Voi știți că, atunci când erațidintreneamuri, erați ademeniți spre idolii cei muți, după cum erați călăuziți.

3 De aceea, vă fac cunoscut că nimeni care vorbește prin Duhul lui Dumnezeu nu spune: „Isus să fie blestemat!“ și, de asemenea, nimeni nu poate să spună: „Isus este Domn!“ decât prin Duhul Sfânt.

4 Există o diversitate de daruri,însă este Același Duh.

5 Există o diversitate de slujiri, însă este Același Domn.

6 Există o diversitate de lucrări, însă este Același Dumnezeu, Cel Care le înfăptuiește pe toate în toți.

7 Și fiecăruia îi este dată manifestarea Duhului pentru folosultuturor.

8 Unuia îi este dat, prin Duhul, cuvântul înțelepciunii, altuia cuvântul cunoașterii, potrivit Aceluiași Duh,

9 altuia credință, prin Același Duh, altuia daruri de vindecare, prin UnulșiAcelași Duh,

10 altuia puterea de a înfăptui minuni, altuia profeția, altuia discernerea duhurilor, altuiavorbirea înfelurite limbi, altuia traducerea limbilor.

11 Toate acestea le înfăptuiește Unul și Același Duh, Care oferă fiecăruia în parte, după cum voiește.

Un singur trup, mai multe mădulare

12 Căci, așa cum trupul este unul și are multe mădulare, iar toate mădularele trupului, deși sunt multe, sunt un singur trup, la fel este și Cristos.

13 Într-adevăr, noi toți am fost botezați într‑unsingur Duh, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie sclavi, fie oameni liberi, și la toți ni s‑a dat să bem dintr‑un singur Duh.

14 Căci trupul nu este alcătuit numai dintr‑un singur mădular, ci din mai multe.

15 Dacă piciorul ar spune: „Pentru că nu sunt mână, nu sunt din trup“, nu este tocmai de aceeapartedin trup?

16 Dacă urechea ar spune: „Pentru că nu sunt ochi, nu sunt din trup“, nu este tocmai de aceeapartedin trup?

17 Dacă întreg trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă întreg trupul ar fi auz, unde ar fi mirosul?

18 De fapt, când Dumnezeua așezatmădularele, le‑a pus pe fiecare în parte în trup așa cum a vrut El.

19 Dacă însă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul?

20 De aceea sunt mai multe mădulare, dar un singur trup.

21 Ochiul nu‑i poate spune mâinii: „N‑am nevoie de tine!“, iar capul nu le poate spune picioarelor: „N‑am nevoie de voi!“

22 Dimpotrivă, cu atât mai mult acele mădulare ale trupului care par a fi mai slabe sunt necesare,

23 iar acele mădulare ale trupului care ni se par a fi mai puțin demne de cinste le îmbrăcăm cu mai multă cinste. Și mădularele noastre mai puțin plăcute au parte de mai multă frumusețe,

24 pe când mădularele noastre cele plăcute nu au nevoiede aceasta. Dumnezeu a întocmit trupul în așa fel încât a dat o mai mare cinste mădularelor lipsite de cinste,

25 ca să nu fie nicio dezbinare în trup, ci mădularele să aibă aceeași grijă unele față de celelalte.

26 Dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreunăcu el; dacă un mădular este prețuit, toate mădularele se bucură împreună cu el.

27 Voi sunteți trupul lui Cristos și fiecare în parte este un mădular al lui.

28 Și Dumnezeu a pus în biserică mai întâi apostoli, în al doilea rând profeți, în al treilea rând învățători, apoi minunile, apoi darurile vindecărilor, ajutorările, darurile de conducereși vorbirea înfelurite limbi.

29 Sunt oare toți apostoli? Sunt toți profeți? Sunt toți învățători? Sunt toți înfăptuitori de minuni?

30 Au toți darurile vindecărilor? Vorbesc toți în limbi? Traduc oare toți?

31 Râvniți deci după darurile cele mai mari.

Vă voi arăta totuși o cale fără asemănare.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/1CO/12-ef56c84e013ccc278a474116d2ece48b.mp3?version_id=126—

Categories
1 Corinteni

1 Corinteni 13

Despre dragoste

1 Chiar dacă aș vorbi în limbile oamenilor și ale îngerilor, dar n‑am dragoste, am devenit o goarnă de aramă răsunătoare sau un țambal zdrăngănitor.

2 Și chiar dacă aș avea darul profeției și aș înțelege toate tainele și toată cunoștința, chiar dacă aș avea toată credința, așa încât să mut munții, dar n‑am dragoste, sunt nimic.

3 Chiar dacă mi‑aș împărți toate bunurile și chiar dacă mi‑aș da trupul să fiu ars, dar n‑am dragoste, nu‑mi folosește la nimic.

4 Dragostea este răbdătoare, dragostea esteplină debunătate, nu este invidioasă, dragostea nu se laudă, nu se îngâmfă,

5 nu se comportă necuviincios, nu cautăfoloaselesale, nu se supără, nu se gândește la rău,

6 nu se bucură de nedreptate, ci își găsește bucuria în adevăr,

7 acoperă totul, crede totul, speră totul, suportă totul.

8 Dragostea nu piere niciodată. Cât despre profeții însă, ele se vor sfârși; cât despre limbi, ele vor înceta; cât despre cunoștință, ea se va sfârși.

9 Căci cunoaștem în parte și profețim în parte,

10 însă, când va veni ce este desăvârșit, ceea ce există doar în parte se va sfârși.

11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, judecam ca un copil, gândeam ca un copil; când am devenit bărbat, am sfârșit‑o cu lucrurile copilărești.

12 Acum vedem printr‑o oglindă, în mod neclar, însă atunci vom vedea față în față. Acum cunosc în parte, însă atunci voi cunoaște pe deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin.

13 Acum deci rămân acestea trei: credința, speranța și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/1CO/13-eef0fbd22340566c8ef173030f59c879.mp3?version_id=126—

Categories
1 Corinteni

1 Corinteni 14

Darul profeției și al vorbirii în alte limbi

1 Urmăriți dragostea și râvniți dupădarurileduhovnicești, dar mai ales să profețiți.

2 Căci cel ce vorbește într‑oaltălimbă nu vorbește oamenilor, ci lui Dumnezeu, întrucât nimeni nu‑l înțelege, iar cu duhulspune taine.

3 Dar cel ce profețește le vorbește oamenilor, pentru zidire, mângâiere și încurajare.

4 Cel ce vorbește într‑o limbă se zidește pe sine, dar cel ce profețește zidește biserica.

5 Eu doresc ca toți să vorbiți înaltelimbi, dar mai ales să profețiți. Cel ce profețește este mai mare decât cel ce vorbește înaltelimbi, în afară de cazul în careacesta din urmă letraduce, pentru ca biserica să primească zidiresufletească.

6 Acum, fraților, dacă eu vin la voi vorbind înaltelimbi, cu ce vă voi ajuta, dacă nu vă voi vorbi fie prin descoperire, fie prin cunoștință, fie prin profeție, fie prin învățătură?

7 La fel și obiectele neînsuflețite, care scot un sunet, fie un fluier, fie o kithara: dacă nu dau tonuri diferite, cum va ști cineva ce se cântă la fluier sau la kithara?

8 Dacă trâmbița dă un sunet neclar, cine se va pregăti de război?

9 Tot astfel și voi: dacă nu rostiți cu limba un cuvânt clar, cum va înțelege cineva ce spuneți? Vă veți trezi vorbind în vânt!

10 Fără îndoială, există în lume multe feluri de limbi, și niciuna nu este fără sens.

11 Așadar, dacă eu nu cunosc înțelesul acelei limbi, voi fi un barbarpentru cel care vorbește, iar cel care vorbește va fi un barbar pentru mine.

12 La fel și cu voi: întrucât sunteți plini de zel dupădaruriduhovnicești, căutați să le aveți din belșug, pentru zidirea bisericii.

13 De aceea, cel ce vorbește într‑oaltălimbă să se roage ca săpoatătraducece spune.

14 Căci, dacă mă rog într‑oaltălimbă, duhul meu se roagă, însă mintea mea este neroditoare.

15 Așadar, ce voi face? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea, voi cânta laudă cu duhul, dar voi cânta laudă și cu mintea.

16 Altfel, dacă tu mulțumeștidoarcu duhul, cum va spune „Amin!“, la mulțumirea ta, cel ce este neștiutor, de vreme ce nu știe ce spui?

17 Căci tu, într-adevăr, mulțumești frumos, însă celălalt nu este zidit.

18 Eu Îi mulțumesc lui Dumnezeu că vorbesc înaltelimbi mai mult decât voi toți,

19 dar în biserică vreau, mai degrabă, să spun cinci cuvinte cu mintea mea, pentru a‑i învăța pe alții, decât zece mii de cuvinte într‑oaltălimbă.

20 Fraților, nu fiți copii în gândire! Dimpotrivă, în ce privește răutatea fiți copilași, iar în gândire fiți maturi.

21 În Lege este scris:

„În alte limbi

și prin buzele altora

voi vorbi acestui popor,

dar nici atunci nu Mă vor asculta, zice Domnul.“

22 Astfel, limbile sunt un semn nu pentru credincioși, ci pentru necredincioși, în timp ce profeția nueste un semnpentru necredincioși, ci pentru credincioși.

23 De aceea, dacă s‑ar aduna întreaga biserică și toți ar vorbi înaltelimbi și ar intra unii neștiutori sau necredincioși, oare nu vor spune ei că sunteți nebuni?

24 Dar dacă toți profețiți și intră cineva necredincios sau neștiutor, el este convinsde toți, este cercetat de toți,

25 lucrurile ascunse ale inimii lui sunt descoperite și astfel va cădea cu fațala pământși I se va închina lui Dumnezeu, declarând: „Cu adevărat Dumnezeu este în mijlocul vostru!“

Ordine în cadrul închinării

26 Deci, ce este de făcut, fraților? Când vă adunați laolaltășifiecare are un psalm, o învățătură, o descoperire,un îndemnînaltălimbă, o traducere, să se facă toate pentru zidireabisericii.

27 Dacă cineva vorbește într‑oaltălimbă, să fie doi sau cel mult trei și să vorbească fiecare pe rând, iar unul să traducă.

28 Dacă însă nu este niciun translator, atunci să tacă în biserică și să‑și vorbească numai lui însuși și lui Dumnezeu.

29 Să vorbească doi sau trei profeți, iar ceilalți să judece.

30 Iar dacă altuia, care stă jos, i se dă o descoperire, primul să tacă.

31 Căci toți puteți să profețiți, dar unul după altul, pentru ca toți să învețe și toți să fie încurajați.

32 Duhurile profeților le sunt supuse profeților,

33 fiindcăDumnezeunu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al păcii. La fel ca în toate bisericile sfinților,

34 femeile să tacă în biserici, căci lor nu li se dă voie să vorbească, ci să fie supuse, așa cum spune și Legea.

35 Dacă doresc să învețe ceva, să‑și întrebe soții acasă, pentru că este rușinos pentru o femeie să vorbească în biserică.

36 Ce? Cuvântul lui Dumnezeu a pornit de la voi? Sau numai până la voi a ajuns el?

37 Dacă cineva crede că este profet sau este înzestrat duhovnicește, să‑și dea seama că ceea ce vă scriu este o poruncă a Domnului.

38 Dacă însă cineva nu recunoașteaceasta,niciel nu va fi recunoscut.

39 Astfel, frații mei, râvniți după a profeți și nu împiedicați vorbirea înaltelimbi.

40 Însă toate să se facă așa cum se cuvine și în ordine.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/1CO/14-f0d6ff25d9e2ec920de70dd700809e06.mp3?version_id=126—

Categories
1 Corinteni

1 Corinteni 15

Învierea lui Cristos

1 Fraților, vă fac cunoscută Evanghelia pe care v‑am vestit‑o, pe care ați și primit‑o, în care stați și fermi

2 șiprin care sunteți și mântuiți dacă vă țineți strâns de cuvântul pe care vi l‑am vestit. Altfel, ați crezut degeaba.

3 Căci v‑am încredințat înainte de toate ceea ce și eu am primit: Cristos a murit pentru păcatele noastre, potrivit Scripturilor,

4 a fost înmormântat, a fost înviat a treia zi, potrivit Scripturilor,

5 i S‑a arătat lui Chifa și apoi celor doisprezece

6 și, după aceea, S‑a arătat la peste cinci sute de frați deodată, dintre care cei mai mulți încă trăiesc, iar unii au adormit.

7 După aceea i S‑a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor.

8 Apoi, celui din urmă dintre toți, ca unei lepădături, mi S‑a arătat și mie.

9 Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli. Eu nu sunt vrednic să fiu numit apostol, pentru că am persecutat Biserica lui Dumnezeu,

10 însă prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt, iar harul Lui față de mine n‑a fost fără folos, ci m‑am ostenit mai mult decât oricare dintre ei, dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine.

11 Așadar, fie eu, fie ei, noi așa predicăm, iar voi așa ați crezut.

Învierea morților

12 Dar dacă Cristos este predicat ca fiind înviat dintre cei morți, cum spun unii dintre voi că nu există o înviere a celor morți?

13 Dacă nu există o înviere a celor morți, nici Cristos n‑a fost înviat.

14 Dar dacă Cristos n‑a fost înviat, atunci predicarea noastră este fără folos, și fără folos este și credința voastră.

15 Mai mult, noi suntem găsiți și ca martori mincinoși ai lui Dumnezeu, pentru că am depus mărturie despre Dumnezeu că L‑a înviat pe Cristos, pe Care, de fapt, nu L‑a înviat, dacă într-adevăr cei morți nu sunt înviați.

16 Căci dacă cei morți nu sunt înviați, nici Cristos n‑a fost înviat,

17 iar dacă Cristos n‑a fost înviat,atuncicredința voastră este fără rost, voi sunteți încă în păcatele voastre.

18 Prin urmare, și cei care au murit în Cristos sunt pierduți.

19 Dacă numai în viața aceasta ne‑am pus speranța în Cristos, atunci suntem cei mai jalnici dintre toți oamenii!

20 Dar acum, Cristos a fost înviat dintre cei morți,fiindprimul rod dintre cei care au adormit.

21 Căci întrucât moartea a venit printr‑un om, tot printr‑un Om a venit și învierea dintre cei morți.

22 Căci așa cum, în Adam, toți mor, tot astfel, în Cristos, toți vor fi înviați,

23 însă fiecare la rândul lui. Primul rod este Cristos, apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Cristos.

24 Apoiva venisfârșitul, când El Îi va încredința Împărăția lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi distrus orice conducereși orice autoritate și putere.

25 Căci El trebuie să domnească până când îi va pune pe toți dușmanii sub picioarele Sale.

26 Ultimul dușman care va fi distrus este moartea.

27 CăciEl„I‑a supus totul sub picioare“. Dar când se spune că toate I‑au fost supuse, este limpede că afară de Cel Ce I le‑a supus pe toate.

28 Când toate lucrurile Îi vor fi fost supuse, atunci Însuși Fiul I Se va supune Celui Ce I‑a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toți.

29 Altfel, ce vor face cei care sunt botezați pentru cei morți? Dacă morții nu sunt înviați deloc, de ce mai sunt botezați ei pentru cei morți?

30 Și de ce suntem noi în pericol tot timpul?

31 Suntîn pericol demoarte în fiecare zi.Acest lucru este sigur, fraților, întocmai ca lauda pe care o am cu voi în Cristos Isus, Domnul nostru.

32 Dacă doar în felul oamenilor m‑am luptat cu fiarele în Efes, care este câștigul meu? Dacă cei morți nu sunt înviați,

„Să mâncăm și să bem,

căci mâine vom muri!“

33 Nu vă înșelați: „Tovărășiile rele strică obiceiurile bune.“

34 Veniți‑vă în fire cum se cuvine și nu mai păcătuiți; căci sunt unii care nu au cunoaștere de Dumnezeu. Spre rușinea voastră o spun.

Învierea în trup

35 Dar va întreba cineva: „Cum sunt înviați cei morți? Și cu ce fel de trup vor veni?“

36 Nesăbuitule! Ceea ce tu semeni, nu este adus la viață dacă nu moare.

37 Și când semeni, nu semeni trupul care va fi, ci doar o sămânță simplă, poate de grâu sau de orice altceva.

38 Dar Dumnezeu îi dă un trup, după cum dorește; și fiecărei semințeîi dăun trup al ei.

39 Nu orice trup este la fel: ci unul este trupul oamenilor, altul este trupul animalelor, altul este trupul păsărilor, altul al peștilor.

40 Există și trupuri cerești și trupuri pământești. Dar alta este slava celor cerești și alta a celor pământești.

41 Alta este slava soarelui, alta este slava lunii și alta este slava stelelor, iar o stea diferă de alta în slavă.

42 Tot astfel și cu învierea celor morți.Trupuleste semănat în putrezire,dareste înviat în neputrezire.

43 Este semănat în necinste,dareste înviat în slavă. Este semănat în slăbiciune,dareste înviat în putere.

44 Este semănat un trup firesc,dareste înviat un trup duhovnicesc. Dacă există un trup firesc, există și unul duhovnicesc.

45 Așa este și scris: „Primul om, Adam, a devenit un suflet viu.“Ultimul Adam a devenit un duh dătător de viață.

46 Dar primul nu este cel duhovnicesc, ci este cel firesc; apoivinecel duhovnicesc.

47 Primul om a fost făcut din țărâna pământului. Al doilea Om este din cer.

48 Așa cum era cel pământesc, așa sunt și cei pământești; și așa cum este Cel Ceresc, așa sunt și cei cerești.

49 Așa cum am purtat chipul celui pământesc, tot astfel vom purtași chipul Celui Ceresc.

50 Ceea ce spun, fraților, este că nu pot carnea și sângele să moștenească Împărăția lui Dumnezeu,șinici putrezirea nu poate moșteni neputrezirea.

51 Iată, vă spun o taină: nu toți vom adormi, dar toți vom fi schimbați

52 într‑o clipă, într‑o clipire din ochi, la cea din urmă trâmbiță. Căci trâmbița va suna, iar cei morți vor fi înviați ca nemuritori, și noi vom fi schimbați.

53 Căci ceea ce este supus putrezirii trebuie să se îmbrace în neputrezire, iar ceea ce este muritor trebuie să se îmbrace în nemurire.

54 Când ceea ce este supus putrezirii se va fi îmbrăcat în neputrezire, iar ceea ce este muritor se va fi îmbrăcat în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care a fost scris:

„Moartea a fost înghițită de victorie.

55 Moarte, unde îți este victoria?

Moarte, unde îți este boldul?“

56 Boldul morții este păcatul, iar puterea păcatului este Legea.

57 Dar mulțumirifie aduselui Dumnezeu, Care ne dă victoria prin Domnul nostru Isus Cristos.

58 De aceea, frații mei preaiubiți, fiți fermi, de neclintit, sporiți întotdeauna în lucrarea Domnului, pentru că știți că osteneala voastră în Domnul nu este fără folos.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/1CO/15-aa43642e1267e77ca0c3a6ad92869555.mp3?version_id=126—

Categories
1 Corinteni

1 Corinteni 16

Strângerea de ajutoare pentru sfinți

1 Cu privire la colecta pentru sfinți, faceți și voi tot așa cum le‑am dat îndrumări bisericilor din Galatia:

2 în prima zi a săptămânii, fiecare dintre voi să pună deopartecâte ceva, adunând potrivit cu ceea ce a fost binecuvântat, astfel încât să nu aibă locstrângereacolectelor atunci când vin.

3 Iar când voi sosi, pe cei pe care‑i aprobați prin scrisori îi voi trimite să ducă darul vostru la Ierusalim.

4 Dacă mi se va părea potrivit să merg și eu, vor merge cu mine.

Planuri de călătorie

5 Voi veni la voi după ce voi trece prin Macedonia, căci prin Macedonia voi trece.

6 S‑ar putea să stau un timp cu voi sau chiar să iernezacolo, pentru ca apoi să mă trimiteți mai departe, oriunde va fi să merg.

7 Căci de data aceasta nu vreau să vă văd doar în treacăt, ci sper să rămân un timp la voi, dacă va îngădui Domnul.

8 Voi mai rămâne totuși în Efes până la Cincizecime,

9 căci mi s‑a deschis o ușă mare și rodnică, și sunt mulți împotrivitori.

10 Dacă vine Timotei, vedeți să fie fără frică între voi, pentru că și el face lucrarea Domnului, ca și mine.

11 De aceea, nimeni să nu‑l disprețuiască. Trimiteți‑l mai departe în pace, ca să vină la mine, pentru că îl aștept împreună cu frații.

12 Cu privire la fratele Apollos, l‑am rugat mult să vină la voi împreună cu frații, dar n‑a dorit deloc să vină acum. Va veni însă când va avea ocazia.

Îndemnuri și saluturi finale

13 Vegheați, stați fermi în credință, îmbărbătați‑vă, fiți tari!

14 Totceea ce facețisă se facă în dragoste.

15 Vă dau un îndemn, fraților: știți familia lui Stefanas, că este cel dintâi rod al Ahaieiși că s‑au dat pe ei înșiși pentru a‑i sluji pe sfinți.

16 Supuneți‑vă unor astfel de oameni și fiecăruia care lucrează și se ostenește împreună cu ei!

17 Mă bucur de venirea lui Stefanas, a lui Fortunatus și a lui Ahaikos, pentru că ei au împlinit ceea ce lipsea din partea voastră.

18 Ei au înviorat duhul meu și al vostru. Prin urmare, recunoaștețiastfel de oameni!

19 Bisericile din Asiavă salută. Akyla și Prisca, împreună cu biserica din casa lor, vă salută călduros în Domnul.

20 Toți frații vă salută. Salutați‑vă unul pe altul cu o sărutare sfântă!

21 Salutuleste scriscu mâna mea: Pavel.

22 Dacă cineva nu‑L iubește pe Domnul, să fie blestemat!Marana tha!

23 Harul Domnului Isus să fie cu voi!

24 Dragostea mea este cu voi toți, în Cristos Isus. Amin.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/1CO/16-2abc79b1d301ee5d77d3dba348664d7e.mp3?version_id=126—

Categories
2 Corinteni

2 Corinteni 1

1 Pavel, apostol al lui Isus Cristos prin voia lui Dumnezeu, și fratele Timotei, către biserica lui Dumnezeu care este în Corint, împreună cu toți sfinții care sunt în toată Ahaia:

2 har și pace vouă de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!

Mulțumiri Dumnezeului oricărei mângâieri

3 Binecuvântatsă fieDumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri,

4 Cel Care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru a‑i putea mângâia pe cei ce sunt în orice necaz, cu mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu.

5 Așa cum suferințele lui Cristos sunt din belșug în noi, tot astfel, prin Cristos, avem parte din belșug și de mângâiere.

6 Dacă noi suferim necaz este pentru mângâierea și mântuirea voastră. Dacă noi suntem mângâiați este pentru mângâierea voastră, care este la lucru în răbdareaacelorași suferințe pe care le îndurăm și noi.

7 Speranța noastră cu privire la voi este tare, pentru că știm că, așa cum sunteți părtași cu noi în suferință, tot așa sunteți și în mângâiere.

8 Căci nu vrem să nu știți, fraților, despre necazul care ni s‑a întâmplat în Asia, pentru că am fost apăsați peste măsură, dincolo de puterea noastră, așa încât pierdusem și speranța de a mai trăi.

9 Dar am avutgândulcondamnării la moarte în noi înșine, ca să nu ne încredem în noi, ci în Dumnezeu, Care învie morții.

10 El ne‑a scăpat dintr‑un marepericol demoarte și ne va mai scăpa. În El ne punem speranța că ne va mai scăpa,

11 în timp ce și voi vă alăturați nouă în rugăciune, pentru ca mulți să mulțumească pentru noidatorită daruluioferitnouă prinrugăciunilemultora.

Schimbarea unora din planurile lui Pavel

12 Căci lauda noastră este aceasta: mărturia conștiinței noastre că ne‑am comportat în lume, și mult mai mult față de voi, cu o curăție și o sinceritateprimite de laDumnezeu, nu cu o înțelepciune firească, ci prin harul lui Dumnezeu.

13 Căci noi nu vă scriem altceva decât ceea cecitiți sau cunoașteți deja. Dar sper că până la sfârșit veți cunoaște,

14 – așa cum, de altfel, ne‑ați cunoscut și pe noi, în parte, – că noi suntem lauda voastră, după cum și voi veți fi lauda noastră în ziua Domnului nostru Isus.

15 În această încredințare, doream să vin mai întâi la voi, ca să avețiparte deun al doilea har,

16 apoi să plec de la voi în Macedonia, să mă întorc din Macedonia tot pe la voi și să fiu trimis de voi în Iudeea.

17 Deci, dorind aceasta, m‑am comportat eu oare cu ușurătate? Sau lucrurile pe care le hotărăsc, le hotărăsc potrivit firii, ca să fie în mine și „da, da“, și „nu, nu“?

18 Credincios este Dumnezeu, că vorbirea noastră față de voi nu este și „da“, și „nu“.

19 Căci Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, pe Care noi L‑am predicat printre voi – eu, Silvanusși Timotei, – nu a fost „da“ și „nu“, ci în El a fost „da“,

20 pentru că în El toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „da“. De aceea, prin El spunem „Amin!“, spre slava lui Dumnezeu.

21 Cel Care ne întărește împreună cu voi, în Cristos, și Care ne‑a uns, este Dumnezeu.

22 El ne‑a și pecetluit și ne‑a dat în inimile noastre garanțiaDuhului.

23 Dar Îl chem pe Dumnezeu ca martor al sufletului meu, că n‑am mai venit în Corint tocmai ca să vă cruț.

24 Nu că noi domnim peste credința voastră, ci suntem lucrători împreună cu voi pentru bucuria voastră, căci stați fermi în credință.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/2CO/1-dec15f1ba4276a20cd957beb2daa3d2c.mp3?version_id=126—

Categories
2 Corinteni

2 Corinteni 2

1 Astfel, am hotărât în mine însumi să nu mai vin din nou la voi cu întristare.

2 Căci, dacă eu vă întristez, atunci cine mă mai înveselește pe mine, dacă nu cel întristat de mine?

3 Și am scris în felul acesta, pentru ca, atunci când voi veni, să nu fiu întristat de cei care ar trebui să mă bucure, căci sunt convins, cu privire la voi toți, că bucuria mea este bucuria voastră, a tuturor.

4 Căci v‑am scris cu mult necaz și durere în inimă, printre multe lacrimi, nu ca să vă întristați, ci ca să cunoașteți dragostea nespus de mare pe care o am față de voi.

Iertarea celui păcătos

5 Dacă cineva a fost un motiv de întristare, nu pe mine m‑a întristat, ci, într‑o oarecare măsură, ca să nu fiu prea sever, pe voi toți.

6 Este destul pentru acesta pedeapsa dată de cei mai mulți.

7 Astfel, dimpotrivă, ar trebui mai degrabă să‑l iertați și să‑l încurajați, ca să nu fie copleșit de prea multă întristare.

8 De aceea, vă îndemn să vă întăriți dragostea față de el.

9 Căci v‑am scris și ca să vă încerc caracterul, să aflu dacă sunteți ascultători în toate.

10 Pe cine iertați voiîl iertși eu. Căci ceea ce am iertat, dacă am iertat ceva, a fost de dragul vostru, în prezența lui Cristos,

11 ca să nu‑l lăsăm pe Satansă profite de noi, pentru că noi nu suntem în necunoștință de planurile lui.

12 Când am venit la Troa pentru Evanghelialui Cristos și mi‑a fost deschisă o ușă de către Domnul,

13 n‑am avut liniște în duhul meu, pentru că nu l‑am găsit acolo pe Titus, fratele meu. Astfel, mi‑am luat rămas bun de la ei și m‑am dus în Macedonia.

Lucrarea apostolică

14 Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, Care întotdeauna ne face să triumfăm în Cristos și răspândește prin noi în orice loc aroma cunoașterii Lui.

15 Căci, pentru Dumnezeu, noi suntem mireasma lui Cristos printre cei ce sunt mântuiți și printre cei ce pier –

16 pentru aceștia o aromă de la moarte spre moarte, iar pentru aceia o aromă de la viață spre viață. Și cine este destoinic pentru aceste lucruri?

17 Căci noi nu suntem asemenea celor mulți, care profită de pe urma Cuvântuluilui Dumnezeu, ci vorbim înaintealui Dumnezeu, în Cristos, din sinceritate, ca din partea lui Dumnezeu.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/2CO/2-15df7c944d831231366aea69f9239529.mp3?version_id=126—