Categories
Plângeri

Plângeri 1

Ierusalimul pustiit

1 Cum stă singură cetatea

care odinioară era plină de oameni!

Cum a ajuns asemenea văduvei,

ea, care era mare între neamuri!

Ea, care era prințesa ținuturilor,

a devenit o sclavă.

2 Plânge amarnic în noapte

și lacrimile‑i curg pe obraz.

Dintre toți iubiții ei,

nu mai există niciunul care s‑o aline.

Toți prietenii au trădat‑o,

devenindu‑i dușmani.

3 După multă suferință și muncă grea,

Iuda s‑a dus în captivitate.

Locuiește printre neamuri

și nu găsește un loc de odihnă.

Toți prigonitorii lui l‑au ajuns

chiar în toiul strâmtorării lui.

4 Drumurile Sionului bocesc,

căci nimeni nu mai vine la sărbători.

Toate porțile lui sunt distruse,

iar preoții săi suspină.

Fecioarele lui sunt mâhnite

și elînsuși este plin deamărăciune.

5 Vrăjmașii lui au devenit stăpâni

și dușmanii lui au parte de bine,

căciDomnull‑a făcut să sufere

din cauza mulțimii fărădelegilor sale.

Copiii lui au mers în exil,

captivi înaintea vrăjmașului.

6 S‑a dus de la fiica Sionului

toată măreția ei!

Prinții săi au ajuns ca niște cerbi

care nu găsesc pășune,

care fug, dar fără putere,

dinaintea urmăritorului.

7 În zilele necazului și ale rătăcirii lui,

Ierusalimul își aduce aminte

de toate bogățiile

pe care le‑a avut în zilele de odinioară.

Când poporul lui a căzut în mâna vrăjmașului,

nimeni nu i‑a sărit în ajutor!

Vrăjmașii l‑au privit și au râs

pe seama prăbușirii lui.

8 CetateaIerusalimului a păcătuit mult

și de aceea a ajuns murdară.

Toți aceia care o cinsteau, acum o disprețuiesc,

fiindcă i‑au văzut goliciunea.

Ea însăși suspină

și își întoarce fața.

9 Necurăția era pe rochia ei;

nu s‑a gândit la sfârșitul său.

Căderea ei a fost de neînțeles;

n‑a avut niciun mângâietor.

„Privește‑mi,Doamne, durerea,

căci dușmanul a triumfat!“

10 Vrăjmașul a întins mâna

peste toate bogățiile ei.

Mai mult, ea a văzut neamurile

intrând în Sfântul ei Lăcaș,

cărora Tu le porunciseși

să nu intre în adunarea Ta.

11 Tot poporul suspină,

căutând pâine.

Ei și‑au dat bogățiile pentru mâncare,

ca să‑și păstreze viața.

Privește,Doamne, și ia aminte

la cât sunt de disprețuită!

12 Nu înseamnă nimic pentru voi,

cei care trecețipe lângă mine?

Priviți și vedeți

dacă există vreo durere asemenea durerii mele,

cu careDomnulm‑a făcut să sufăr

în ziua aprigei Lui mânii!

13 Din înălțimi a trimis un foc

care mi‑a pătruns în oase.

A întins un laț sub picioarele mele

și m‑a răsturnat.

M‑a pustiit

și m‑a ostenit toată ziua.

14 Fărădelegile mele au fost prinseîntr‑un jug

și împletite de mâna Sa.

Ele apasă asupra gâtului meu,

frângându‑mi puterea.

Stăpânul m‑a dat în mâinile dușmanilor,

fără ca eu să mă pot împotrivi.

15 Stăpânul i‑a lepădat

pe toți vitejii din mijlocul meu.

El a proclamat o vreme împotriva mea,

ca să‑mi zdrobească tinerii.

Stăpânul a călcat‑o ca în teasc

pe fiica fecioară a lui Iuda.

16 De aceea îmi plâng ochii;

din ochi îmi coboară lacrimi.

Căci Mângâietorul S‑a îndepărtat de mine,

El, Cel Ce îmi înviora sufletul.

Fiii mei sunt îngroziți,

căci dușmanul a învins.

17 Sionul își întinde mâinile rugător,

dar nu este nimeni să‑l mângâie.

Domnula poruncit pentru Iacov

ca vecinii lui să‑i fie vrăjmași,

iar Ierusalimul a ajuns

ca o necurăție printre ei.

18 Domnuleste drept,

căci m‑am răzvrătit împotriva Poruncii Lui.

Ascultați‑mă, vă rog, toate popoarele!

Priviți la durerea mea!

Fecioarele și tinerii mei

au mers în captivitate.

19 Mi‑am chemat iubiții,

însă ei m‑au trădat.

Preoții și bătrânii mei

și‑au dat suflarea în cetate,

în timp ce căutau mâncare

ca să‑și păstreze viața.

20 Privește,Doamne, cât sunt de nenorocit!

Măruntaiele‑mi fierb;

inima mi se zvârcolește înăuntrul meu,

căci am fost foarte răzvrătit!

Afară, sabia m‑a lăsat fără copii,

iar în casă, ea este precum moartea.

21 Oamenii m‑au auzit suspinând,

dar nimeni nu m‑a mângâiat.

Toți dușmanii mei au aflat de nenorocirea mea

și s‑au bucurat de ce ai făcut.

Adu ziua pe care ai vestit‑o!

Să fie și ei ca mine!

22 Să vină toată răutatea lor înaintea Ta;

și poartă‑Te cu ei

la fel cum Te‑ai purtat cu mine

din cauza tuturor fărădelegilor mele.

Căci suspinele mele sunt multe,

iar inima‑mi este sleită!

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/LAM/1-9b3a6bf3fc9f1408f81fc7aecf0ae682.mp3?version_id=126—

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *