Categories
Mica

Mica 4

Muntele Casei Domnului

1 În zilele de pe urmă,

muntele CaseiDomnului

va fi așezat drept cel mai înalt dintre munți,

va fi înălțat deasupra dealurilor

și popoarele vor curge spre el.

2 Multe neamuri vor veni și vor zice:

„Să mergem și să ne suim la munteleDomnului,

la Casa Dumnezeului lui Iacov!

El să ne învețe căile Sale,

și noi să umblăm pe cărările Sale!“

Căci din Sion va ieși Legea,

iar CuvântulDomnului– din Ierusalim.

3 El va judeca între multe popoare

și va hotărî pentru neamuri puternice, depărtate.

Ei își vor făuri din săbii pluguri,

și din sulițe – cosoare.

Niciun neam nu va mai ridica sabia împotriva altui neam

și nu vor mai învăța războiul.

4 Fiecare va locui sub vița lui

și sub smochinul lui

și nimeni nu‑l va mai înspăimânta,

căci guraDomnuluiOștirilora vorbit!

5 Toate popoarele umblă,

fiecare în numele dumnezeilor lor.

Noi însă vom umbla în NumeleDomnului,

Dumnezeul nostru, pentru veci de veci!

Promisiunea restaurării

6 „În ziua aceea, ziceDomnul,

îi voi aduna pe cei șchiopi

și îi voi strânge laolaltă pe cei alungați,

pe cei pe care i‑am rănit.

7 Voi face din cei șchiopi o rămășiță

și din cei izgoniți – un neam puternic.

Domnulva împărăți peste ei pe muntele Sion,

de acum și până în veci.

8 Cât despre tine, turn de veghe al turmei,

dealal fiicei Sionului,

stăpânirea de odinioară îți va fi redată,

regatul se va întoarce la fiica Ierusalimului.“

9 Acum, de ce strigi așa de tare?

Nu ai rege?

Ți‑a pierit sfetnicul,

de te apucă durerea ca pe o femeie la naștere?

10 Zvârcolește‑te și geme, fiică a Sionului,

ca o femeie la naștere,

căci acum va trebui să ieși din cetate

și vei locui în câmp!

Te vei duce la Babilon

și abia acolo vei fi eliberată.

Acolo,Domnulte va răscumpăra

din mâna dușmanilor tăi.

11 Dar acum multe neamuri

sunt adunate împotriva ta,

zicând: „Să fie pângărit,

iar ochii noștri să priveascăde susSionul!“

12 Ei însă nu cunosc gândurileDomnului,

nu înțeleg planul Lui,

nu știucă El i‑a strâns

ca pe niște snopi în aria de treierat.

13 „Ridică‑te și treieră, fiică a Sionului,

căci îți voi face cornuldin fier.

Copitele ți le voi face din bronz,

ca să sfărâmi multe popoare.“

Vei închinaDomnuluicâștigul lor nedrept,

iar bogăția lor – Stăpânului întregului pământ.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/MIC/4-5cfb2bb012839253a23ef7808689baa6.mp3?version_id=126—

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *