Categories
Apocalipsa

Apocalipsa 10

Îngerul cu sulul cel mic

1 Am văzut un alt înger puternic care cobora din cer învăluit într‑un nor șiavânddeasupra capului un curcubeu. Fața lui era ca soarele, picioarele îi erau ca niște stâlpi de foc,

2 și în mână avea un sul mic, care era deschis. Și‑a pus piciorul drept pe mare, piciorul stâng pe uscat

3 și a strigat cu glas tare, așa cum rage un leu. Când a strigat el, cele șapte tunete și‑au făcut auzite glasurile lor,

4 iar când cele șapte tunete au vorbit, eram gata să scriu, însă din cer am auzit un glas, zicând: „Pecetluiește ceea ce au spus cele șapte tunete și nu scrie!“

5 Îngerul pe care l‑am văzut stând în picioare pe mare și pe uscat și‑a ridicat mâna dreaptă spre cer

6 și a jurat pe Cel Ce trăiește în vecii vecilor, Care a creat cerul și ceea ce este în el, pământul și ceea ce este pe el și marea și ceea ce este în ea, că nu va mai fi nicio amânare,

7 ci în zilele când al șaptelea înger va suna din trâmbiță, se va împlini tainalui Dumnezeu, așa cum le‑a vestit El robilor Săi, profeții.

8 Glasul pe care l‑am auzit din cer mi‑a vorbit din nou și mi‑a zis: „Du‑te, ia sulul deschis care este în mâna îngerului ce stă în picioare pe mare și pe uscat!“

9 M‑am dus la înger și i‑am zis să‑mi dea acel sul mic. El mi‑a zis: „Ia‑l și mănâncă‑l! Îți va amărî stomacul, dar în gură îți va fi dulce ca mierea.“

10 Am luat sulul din mâna îngerului și l‑am mâncat. În gura mea a fost dulce ca mierea, dar când l‑am mâncat, stomacul mi s‑a făcut amar.

11 Atunci el mi‑a zis: „Trebuie să profețești din nou despre multe popoare, neamuri, limbi și regi!“

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/REV/10-816084c42ab35a496a331909aa9a24d9.mp3?version_id=126—

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *