Roadele îndreptățirii
1 Așadar, fiindcă am fost îndreptățiți prin credință, avem pacecu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos,
2 prin Care avem și intrare, prin credință, în acest har în care stăm; și ne lăudăm în speranța slavei lui Dumnezeu.
3 Dar nu numai atât, ci ne lăudăm și în necazuri, știind că necazul lucrează răbdare,
4 răbdarealucreazăintegritate, integritatealucreazăsperanță,
5 iar speranța nuneface de rușine, întrucât dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt Care ne‑a fost dat,
6 pentru că, în timp ce noi eram neputincioși, Cristos a murit, la vremea potrivită, pentru cei neevlavioși.
7 Într-adevăr, cu greu ar muri cineva pentru un om drept, deși pentru un om bun poate că cineva ar îndrăzni să moară.
8 Însă Dumnezeu Și‑a dovedit dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram păcătoși, Cristos a murit pentru noi.
9 Deci, cu atât mai mult acum, când am fost îndreptățiți prin sângele Lui, vom fi mântuiți prin El de mânialui Dumnezeu.
10 Căci dacă, atunci când eram dușmani, am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu atât mai multacum, fiind împăcațicu El, vom fi mântuiți prin viața Lui.
11 Dar nu numai atât, ci ne și lăudăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos, prin Care am primit acum împăcarea.
Moarte prin Adam și viață prin Cristos
12 De aceea, așa cum păcatul a intrat în lume printr‑un singur om, iar prin păcata intratmoartea, și astfel moartea a trecut la toți oamenii, din cauză cătoți au păcătuit…
13 Căci, înainte de Lege, era păcat în lume, însă păcatul nu este luat în calcul când nu este Lege.
14 Totuși, moartea a domnit de la Adam până la Moise, chiar și peste cei care n‑au păcătuit printr‑o abatere asemănătoare cu cea a lui Adam, care este un arhetip al Celui Ce urma să vină.
15 Însă darul nu este ca nelegiuirea. Căci, dacă cei mulți au murit prin nelegiuirea unuia singur, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul venit prin harul unui Singur Om, Isus Cristos, s‑au dat din belșug celor mulți.
16 Iar darul nua venitca prin acel unul singur care a păcătuit. Fiindcă judecatavenităprintr-unul singur a dus la condamnare, însă darul, care a urmat după multe nelegiuiri, a dus la o decizie de iertare.
17 Căci, dacă prin nelegiuirea unuia singur moartea a domnit prin acel unul, cu atât mai mult vor domni în viață cei ce primesc belșugul harului și darul dreptății prin Acel UnulSingur, Isus Cristos.
18 Deci, așa cum printr‑o singură nelegiuirea venito condamnare pentru toți oamenii, tot astfel, printr‑o singură faptă dreaptăa venito îndreptățire pentru toți oamenii, care aduce viața.
19 Căci, așa cum, prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot astfel, prin ascultarea Unuia Singur, cei mulți vor fi făcuți drepți.
20 Legea a venit pentru ca să se înmulțească nelegiuirea. Însă, acolo unde s‑a înmulțit păcatul, harul s‑a revărsat și mai mult,
21 pentru ca, așa cum păcatul a domnit în moarte, tot astfel să domnească și harul lui Dumnezeu prin dreptate, ducând la viață veșnică prin Isus Cristos, Domnul nostru.
—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/ROM/5-00932a9474583f655bb5782f3ecb2843.mp3?version_id=126—