Categories
Romani

Romani 10

1 Fraților, dorința inimii mele și rugăciunea mea către Dumnezeu pentruisraelițieste să fie mântuiți.

2 Căci le mărturisesc că au zel pentru Dumnezeu, însă nu potrivit cuadevăratacunoaștere.

3 Fiindcă, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu și căutând să‑și însușească o dreptate a lor înșiși, ei nu s‑au supus dreptății lui Dumnezeu.

4 Căci Cristos este împlinireaLegii, pentru dreptatea fiecăruia care crede.

Mântuirea este pentru toți cei care cred

5 Căci Moise scrie despre dreptatea care vine din Lege astfel: „Omul care le face va trăi prin ele.“

6 Însă dreptatea care vine din credință spune așa: „Să nu zici în inima ta: «Cine se va sui în cer?»“– adică pentru a‑L coborî pe Cristos –

7 „sau: «Cine va coborî în Adânc?»“– adică pentru a‑L ridica pe Cristos dintre cei morți!

8 Și atunci, ce spune ea?

„Cuvântul este aproape de tine;

esteîn gura ta și în inima ta.“

Acesta este cuvântul credinței, pe care‑l predicăm.

9 Fiindcă, dacă mărturisești cu gura ta că Isus este Domnși crezi în inima ta că Dumnezeu L‑a înviat dintre cei morți, vei fi mântuit.

10 Căci cu inimaomulcrede ca să primească dreptatea și cu gura mărturisește ca să primească mântuirea.

11 Într-adevăr, Scriptura spune: „Oricine crede în El nu va fi făcut de rușine.“

12 Căci nu este nicio deosebire între iudeu și grec, deoarece Același Domn este al tuturor, fiind bogat în binecuvântare față de toți cei ce‑L cheamă.

13 Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit!“

14 Așadar, cum Îl vor chema pe Cel în Care n‑au crezut? Și cum vor crede în Cel despre Care n‑au auzit? Și cum vor auzi, fără sălepredice cineva?

15 Și cum să predice, dacă nu sunt trimiși? Așa cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce aduc vești bune!“

16 Însă nu toți au ascultat de Evanghelie, pentru că Isaia spune: „Doamne, cine a crezut ceea ce noi am auzit?“

17 Astfel, credințavineîn urma auzirii, iar auzireavineprin Cuvântul lui Cristos.

18 Însă eu întreb: n‑au auzit ei? Ba da!

„Răsunetul lor a străbătut întreg pământul

și cuvintele lorau ajunspână la marginile lumii.“

19 Însă eu întreb: oare n‑a înțeles Israel? Mai întâi, Moise spune:

„Eu vă voi provoca la gelozie princei cenu sunt un neam;

vă voi mânia printr‑un neam fără pricepere.“

20 Iar Isaia este atât de îndrăzneț, încât spune:

„M‑am lăsat găsit de către cei ce nu Mă căutau;

M‑am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine.“

21 Însă, despre Israel, spune:

„Toată ziua Mi‑am întins mâinile

către un popor neascultător și împotrivitor.“

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/ROM/10-9fa3a77a0c018f78572133649b2dfd14.mp3?version_id=126—

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *