Categories
Exodul

Exodul 8

A doua urgie: broaștele

1 Domnuli‑a zis lui Moise: „Du‑te la Faraon și spune‑i: «Așa vorbeșteDomnul: ‘Lasă‑Mi poporul să plece ca să‑Mi slujească.

2 Dacă refuzi să‑l lași să plece, iată, Eu voi lovi tot teritoriul tău cu broaște.

3 Nilul va mișuna de broaște. Ele se vor sui și vor intra în palatul tău, în dormitorul tău, în patul tău, în casele slujitorilor tăi, ale poporului tău, în cuptoare și în vasele de frământat.

4 Broaștele se vor sui pe tine, pe poporul tău și pe toți slujitorii tăi.’»“

5 Domnuli‑a zis lui Moise: „Spune‑i lui Aaron: «Întinde‑ți mâna cu toiagul tău peste râuri, canale și iazuri, pentru ca broaștele să iasă în țara Egiptului.»“

6 Aaron și‑a întins mâna peste apele Egiptului, iar broaștele au ieșit și au acoperit țara Egiptului.

7 Dar magicieniiau făcut și ei la fel prin vrăjitoriile lor și au adus broaște în țara Egiptului.

8 După aceea Faraon i‑a chemat pe Moise și pe Aaron și le‑a zis:

– Rugați‑văDomnuluisă ia broaștele de la mine și de la poporul meu și voi lăsa poporul să plece ca să‑I aducă jertfeDomnului.

9 Moise i‑a răspuns lui Faraon:

– Ai onoarea să hotărăști când să mă rog pentru tine, pentru slujitorii tăi și pentru poporul tău, ca broaștele să fie luate de la tine și din casele tale și să rămână doar în Nil.

10 El a zis:

– Mâine.

–Moisea răspuns:

– Fie așa cum spui, ca să știi că nu este nimeni caDomnul, Dumnezeul nostru.

11 Broaștele se vor depărta de la tine, din casele tale, de la slujitorii tăi și de la poporul tău. Ele vor rămâne doar în Nil.

12 Moise și Aaron au ieșit de la Faraon și Moise a strigat cătreDomnulcu privire la broaștele pe care le‑a adus peste Faraon.

13 Domnula făcut așa cum I‑a cerut Moise: broaștele au murit în case, în curți și pe câmpuri.

14 Ei le‑au adunat grămezi și țara s‑a împuțit.

15 Când Faraon a văzut că are răgaz, și‑a împietritinima, după cum spuseseDomnul, și nu i‑a ascultat.

A treia urgie: țânțarii

16 ApoiDomnuli‑a zis lui Moise: „Spune‑i lui Aaron: «Întinde‑ți toiagul și lovește praful pământului ca el să se prefacă în țânțariîn toată țara Egiptului.»“

17 Ei au făcut întocmai: Aaron și‑a întins mâna cu toiagul, a lovit praful pământului și au venit țânțari peste oameni și peste animale. În toată țara Egiptului praful pământului s‑a transformat în țânțari.

18 Magicieniiau încercat să facă și ei țânțari prin vrăjitoriile lor, dar n‑au putut. Țânțarii se aflau pe oameni și pe animale.

19 Atunci magicienii i‑au zis lui Faraon: „Acesta este degetul lui Dumnezeu!“ Dar inima lui Faraon s‑a împietritși nu i‑a ascultat, după cum spuseseDomnul.

A patra urgie: muștele

20 După aceea,Domnuli‑a zis lui Moise: „Scoală‑te dis‑de‑dimineață, du‑te înaintea lui Faraon, când se duce la apă, și spune‑i: «Așa vorbeșteDomnul: ‘Lasă‑Mi poporul să plece ca să‑Mi slujească.

21 Căci, dacă nu‑Mi lași poporul să plece, iată, voi trimite roiuri de muște peste tine, peste slujitorii tăi, peste poporul tău și în casele tale: atât casele egiptenilor, cât și țara în care aceștia locuiesc se vor umple de roiuri de muște.

22 Dar în ziua aceea voi proteja ținutul Goșen, unde locuiește poporul Meu, iar roiurile de muște nu vor ajunge acolo, ca să recunoști că Eu suntDomnulîn mijlocul țării.

23 Astfel, voi face o deosebireîntre poporul Meu și poporul tău. Semnul acesta ți se va arăta mâine.’»“

24 Domnula făcut întocmai și roiurile de muște au venit în palatul lui Faraon și în casele slujitorilor săi. Și toată țara Egiptului a fost devastată de muște.

25 Atunci Faraon i‑a chemat pe Moise și pe Aaron și le‑a zis:

– Duceți‑vă și aduceți jertfe Dumnezeului vostru în țară.

26 Dar Moise a răspuns:

– Nu este bine să facem astfel, căci pentru egipteni este o urâciune să aducem jertfeDomnului, Dumnezeul nostru. Dacă aducem înaintea ochilor egiptenilor jertfe care pentru ei sunt o urâciune, nu ne vor omorî ei cu pietre?

27 Vom merge cale de trei zile în pustie și vom aduce jertfeDomnului, Dumnezeul nostru, așa cum ne va spune.

28 Faraon a zis:

– Vă voi lăsa să plecați ca să aduceți jertfeDomnului, Dumnezeul vostru, în pustie, doar dacă nu veți merge prea departe. Rugați‑vă pentru mine!

29 Moise i‑a răspuns:

– Iată, ies de la tine și mă voi rugaDomnuluica mâine să îndepărteze roiurile de muște de la Faraon, de la slujitorii săi și de la poporul său. Numai să înceteze Faraon să ne înșele și să nu lase poporul să plece ca să aducă jertfeDomnului!

30 Moise a ieșit de la Faraon și s‑a rugatDomnului.

31 Domnula făcut așa cum I‑a cerut Moise: a îndepărtat roiurile de muște de la Faraon, de la slujitorii săi și din poporul său; n‑a rămas nici măcar una.

32 Însă și de data aceasta Faraon și‑a împietritinima și n‑a lăsat poporul să plece.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/EXO/8-83de8bb168dffae806b0b9c1a2ca9a84.mp3?version_id=126—

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *