Categories
Exodul

Exodul 9

A cincea urgie: molimă peste animale

1 ApoiDomnuli‑a zis lui Moise: „Du‑te la Faraon și spune‑i: «Așa vorbeșteDomnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă‑Mi poporul să plece ca să‑Mi slujească.

2 Căci, dacă refuzi să‑l lași să plece și continui să‑l oprești,

3 iată, mânaDomnuluiva aduce o molimă foarte grea peste vitele tale care sunt pe câmp: peste cai, peste măgari, peste cămile, peste cirezi și peste turme.

4 DarDomnulva face deosebire între vitele lui Israel și vitele Egiptului pentru ca nimic să nu moară din ce este al fiilor lui Israel.’»“

5 Domnula hotărât o vreme, zicând: „MâineDomnulva face acest lucru în țară.“

6 În ziua următoare,Domnula făcut întocmai: toate vitele egiptenilor au murit, dar dintre vitele fiilor lui Israel n‑a murit niciuna.

7 Faraon a trimispe cineva să cercetezeși iată că niciuna dintre vitele fiilor lui Israel n‑a murit. Inima lui Faraon însă a rămas împietrităși tot nu a lăsat poporul să plece.

A șasea urgie: bubele

8 Domnulle‑a zis din nou lui Moise și Aaron: „Umpleți‑vă mâinile cu cenușă din cuptor și Moise s‑o arunce spre cer, sub privirea lui Faraon.

9 Ea se va preface într‑un praf fin peste toată țara Egiptului și va cauza bube cu puroi pe oameni și pe animale, în toată țara Egiptului.“

10 Ei au luat cenușă din cuptor și s‑au înfățișat înaintea lui Faraon. Moise a aruncat‑o spre cer și ea a cauzat bube cu puroi pe oameni și pe animale.

11 Magicieniin‑au putut să stea înaintea lui Moise din cauza bubelor, pentru că bubele erau și pe magicieni, ca pe toți egiptenii.

12 DarDomnuli‑a împietritinima lui Faraon, și acesta nu i‑a ascultat, așa cumDomnulîi spusese lui Moise.

A șaptea urgie: grindina

13 După aceea,Domnuli‑a zis lui Moise: „Scoală‑te dis‑de‑dimineață, du‑te înaintea lui Faraon și spune‑i: «Așa vorbeșteDomnul, Dumnezeul evreilor: ‘Lasă‑Mi poporul să plece ca să‑Mi slujească,

14 căci de data aceasta Îmi voi trimite toate urgiile împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi și împotriva poporului tău, ca să știi că nu este nimeni ca Mine pe întreg pământul.

15 Căci, dacă Mi‑aș fi întins mâna și te‑aș fi lovit pe tine și poporul tău cu molimă, ai fi pierit de pe pământ.

16 Dar te‑am făcut să stai în picioare tocmai pentruscopulacesta: ca să‑ți arăt puterea Mea și astfel Numele Meu să fie vestit pe întreg pământul.

17 Încă mai continui să te ridici împotriva poporului Meu ca să nu‑l lași să plece?

18 Iată, mâine, pe vremea aceasta, voi face să plouă cu o grindină așa de grea, cum n‑a mai fost vreodată în Egipt, din ziua când a fost întemeiat și până acum.

19 De aceea, trimiteoameniica să adăpostească, la loc sigur, vitele tale și tot ce ai pe câmp. Orice om și orice animal care va fi pe câmp și nu la adăpost va muri atunci când grindina va cădea peste el.’»“

20 Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s‑au temut de CuvântulDomnuluiși‑au adăpostit robii și vitele în case,

21 dar cei care n‑au pus la inimă CuvântulDomnuluiși‑au lăsat robii și vitele pe câmp.

22 Domnuli‑a zis lui Moise: „Întinde‑ți mâna spre cer ca să cadă grindină peste toată țara Egiptului: peste oameni, peste animale și peste plantele câmpului din țara Egiptului.“

23 Când Moise și‑a întins toiagul spre cer,Domnula trimis tunete și grindină, și a căzut foc pe pământ.Domnula făcut să plouă cu grindină peste țara Egiptului:

24 era grindină și foc scânteind în mijlocul grindinii,o grindinăatât de grea, cum n‑a mai fost vreodată în toată țara Egiptului de când a devenit ea o națiune.

25 Grindina a distrus tot ce era pe câmp în toată țara Egiptului, atât oameni, cât și animale; grindina a distrus toate plantele câmpului și orice copac de pe câmp.

26 Singurul loc în care n‑a căzut grindină a fost ținutul Goșen, unde locuiau fiii lui Israel.

27 Faraon a trimisslujitoriisă‑i cheme pe Moise și pe Aaron și le‑a zis:

– De data aceasta am păcătuit.Domnuleste drept; eu și poporul meu suntem răi.

28 Rugați‑văDomnului, căci ne sunt de ajuns tunetele lui Dumnezeu și grindina! Vă las să plecați; nu mai trebuie să stați.

29 Moise i‑a răspuns:

– Cum voi ieși din cetate, îmi voi ridica mâinile spreDomnul. Tunetele vor înceta și nu va mai cădea grindină, ca să recunoști că pământul este alDomnului.

30 Cât despre tine și slujitorii tăi, știu că nu vă temeți încă deDomnulDumnezeu.

31 Inul și orzul au fost distruse, pentru că orzul dăduse în spic și inul înflorise,

32 însă grâul și secara albă n‑au fost distruse, pentru că eraurecoltetârzii.

33 Moise a ieșit de la Faraon și din cetate și și‑a ridicat mâinile spreDomnul. Atunci tunetele și grindina au încetat, iar ploaia nu s‑a mai revărsat pe pământ.

34 Când Faraon a văzut că ploaia, grindina și tunetele au încetat, a păcătuit din nou și și‑a împietritinima atât el, cât și slujitorii săi.

35 Astfel inima lui Faraon s‑a împietritși nu i‑a lăsat pe fiii lui Israel să plece, după cum spuseseDomnulprin Moise.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/EXO/9-86f2f60b5d0f8e5da3f2c23b0ef5b2b7.mp3?version_id=126—

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *