Categories
Leviticul

Leviticul 5

1 Dacă cineva va păcătui atunci când, deși aude rostirea jurământului în calitate de martor a ceea ce a văzut sau știe, totuși nu declară nimic, va purtapedeapsa pentrunelegiuirea lui.

2 Sau dacă cineva va atinge vreun lucru necurat, fie cadavrul unei vietăți necurate, fie cadavrul unei vite necurate, fie cadavrul unei târâtoare necurate, și lucrul acesta este ascuns de el, va deveni necurat și va fi vinovat.

3 Sau dacă cineva va atinge vreo necurăție omenească, orice necurăție prin care cineva poate ajunge necurat, și lucrul acesta este ascuns de el, iar apoi își va da seama, va fi vinovat.

4 Sau dacă cineva va jura, vorbind pripit cu buzele lui că va face bine sau rău cu privire la orice lucru despre care omul poate vorbi pripit într‑un jurământ, și lucrul acesta a fost ascuns de el, iar apoi își va da seama și se face astfel vinovat de una din acestefapte,

5 așadar, dacă cineva se va face vinovat de una din acestefapte, să mărturisească cum a păcătuit.

6 Apoi să aducăDomnuluijertfa pentru vina lui, pentru păcatul pe care l‑a săvârșit, o femelă din turmă, fie oaie sau iadă, ca jertfă pentru păcat, iar preotul să facă ispășire pentru păcatul lui.

7 Dacă nu poate aduce o oaie, atunci să aducăDomnului, ca jertfă pentru vina lui, pentru păcatul săvârșit, două turturele sau doi pui de porumbel, una ca jertfă pentru păcat și cealaltă ca ardere‑de‑tot.

8 Să le dea preotului, iar acesta s‑o aducă, mai întâi, pe cea care este pentru jertfa pentru păcat. Să‑i frângă capul în dreptul gâtului, dar fără să‑l desprindă.

9 Apoi să stropească o latură a altarului cu o parte din sângele jertfei pentru păcat, iar restul sângelui să‑l scurgă la baza altarului. Aceasta este o jertfă pentru păcat.

10 Cea de‑a douaturtureas‑o aducă ardere‑de‑tot, după rânduială. Așa să facă preotul ispășire pentru acelom, pentru păcatul pe care l‑a săvârșit, și acesta va fi iertat.

11 Dacă nu poate aduce nici cele două turturele sau doi pui de porumbel, va aduce ca ofrandă pentru păcatul pe care l‑a săvârșit o jertfă pentru păcat din a zecea parte dintr‑o efăde făină aleasă. Să nu pună nici untdelemn și nici tămâie pe ea, căci este o jertfă pentru păcat.

12 S‑o ducă la preot și preotul să ia un pumn de făină ca jertfă de aducere-aminte și s‑o ardă pe altar deasupra jertfelor mistuite de foc pentruDomnul. Aceasta este o jertfă pentru păcat.

13 Așa să facă preotul ispășire pentru oricare din aceste păcate pe care omul acela le‑a săvârșit și va fi iertat. Ceea ce va mai rămâne din jertfa aceasta să fie a preotului, ca și la darul de mâncare.»“

Jertfa pentru vină

14 Domnuli‑a vorbit lui Moise, zicând:

15 „Dacă cineva va arăta necredincioșie și va păcătui fără voie față de oricare din lucrurile sfinte aleDomnului, atunci să aducăDomnuluica jertfă pentru vină un berbec fără meteahnă din turmă, a cărui valoare în șecheli de argint să o apreciezi tu după valoarea șechelului Lăcașului. Aceasta este o jertfă pentru vină.

16 El să plătească pentru păcatul înfăptuit față de lucrurile sfinte, adăugând încă o a cincea parte din valoareaberbecului, și s‑o dea apoi preotului. Preotul să facă ispășire cu berbecul jertfei pentru vină șiomul acelava fi iertat.

17 Așadar, dacă cineva va păcătui fără să‑și dea seama, săvârșind împotriva poruncilorDomnuluilucruri care nu trebuie făcute, va fi vinovat și va purtapedeapsa pentrunelegiuirea lui.

18 Să aducă preotului, ca jertfă pentru vină, un berbec fără meteahnă din turmă, la aprecierea ta. Preotul să facă ispășire în locul lui pentru greșeala pe care a făcut‑o fără să fi știut, și acesta va fi iertat.

19 Aceasta este o jertfă pentru vină.Omul acestas‑a făcut vinovatfață deDomnul.“

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/LEV/5-fa96adc6bcffd78613eb5f693ad8b822.mp3?version_id=126—

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *