Instrucțiunile lui David pentru construirea Casei Domnului
1 David a strâns la Ierusalim toate căpeteniile lui Israel, căpeteniile semințiilor, căpeteniile cetelor care îl slujeau pe rege, căpeteniile peste mii, căpeteniile peste sute, toate căpeteniile care aveau grijă de averea și turmele regelui și ale fiilor săi, împreună cu demnitarii, vitejii, adică toți războinicii viteji.
2 Regele David s‑a ridicat în picioare și a zis:
„Ascultați‑mă, frații mei și poporul meu! Aveam pe inimă să zidesc o Casă ca loc de odihnă pentru Chivotul LegământuluiDomnuluiși ca scăunașpentru picioarele Dumnezeului nostru. Și am făcut pregătiri s‑o zidesc.
3 Dumnezeu mi‑a zis însă: «Nu tu vei zidi o Casă Numelui Meu, căci ești un războinic și ai vărsat sânge.»
4 Domnul, Dumnezeul lui Israel, m‑a ales pe mine din toată familia mea, ca să fiu rege peste Israel pe vecie. Căci El l‑a ales pe Iuda drept conducător, din Casa lui Iudaa alesfamilia mea, iar dintre fiii tatălui meu, Lui i‑a plăcutsă mă aleagăpe mine ca să domnesc peste tot Israelul.
5 Apoi dintre toți fiii mei, căciDomnulmi‑a dat mulți fii, El l‑a ales pe Solomon, fiul meu, ca să stea pe tronul regatuluiDomnului, peste Israel.
6 ElÎnsușimi‑a zis: «Solomon, fiul tău, Îmi va zidi Casa și curțile Mele, căci l‑am ales ca fiu al Meu, iar Eu îi voi fi Tată.
7 Îi voi întări regatul pe vecie, dacă va fi hotărât să împlinească poruncile și hotărârile Mele, așa cum este și astăzi.»
8 Și acum, înaintea ochilor întregului Israel, a adunăriiDomnului, și în auzul Dumnezeului nostru,hotărâți‑văsă păziți și să căutați toate poruncileDomnului, Dumnezeului vostru, ca să stăpâniți țara aceasta bună și să o lăsați moștenire urmașilor voștri pe vecie!
9 Iar tu, Solomon, fiul meu, cunoaște‑L pe Dumnezeul părinților tăi și slujește‑I din toată inima și cu dorință în suflet, căciDomnulcercetează toate inimile și înțelege orice înclinație a gândurilor. Dacă Îl vei căuta, El Se va lăsa găsit de tine, dar dacă Îl vei părăsi, El te va lepăda pentru totdeauna.
10 Vezi acum căDomnulte‑a ales ca să zidești o Casă pentru Sfântul Lăcaș. Deci întărește‑te și lucrează!“
11 David i‑a dat fiului său, Solomon, modelul porticuluiTempluluiși al clădirilor lui, al vistieriilor lui, al odăilor lui de sus, al odăilor lui interioare și al încăperiipentru locul ispășirii,
12 modelul cu tot ceea ce el avea prin Duhul pentru curțile CaseiDomnului, pentru toate încăperile dimprejur, pentru vistieriile Casei lui Dumnezeu, pentru depozitele cu lucrurile sfinte,
13 pentru cetele preoților și ale leviților, pentru toată lucrarea de slujire la CasaDomnuluiși pentru toate obiectele folosite la slujba CaseiDomnului.
14 El i‑a datgreutatea în aur a tuturor obiectelor de aur pentru fiecare slujbă, greutatea în argint a tuturor obiectelor de argint pentru fiecare slujbă,
15 adică greutatea sfeșnicelor din aur și a candelelor lor din aur, – greutatea fiecărui sfeșnic cu candelele lui, – precum și greutatea sfeșnicelor de argint, fiecare cu candelele lui, după întrebuințarea fiecărui sfeșnicîn parte.
16 A mai datgreutatea în aur a meselor pentru pâinea prezentării, greutatea fiecărei meseîn parte, greutatea în argint pentru mesele de argint,
17 greutatea în aur curat pentru furculițe, pentru cupe, pentru urcioare. Pentru ligheanele de aur a dat și greutatea fiecărui lighean în aur, iar pentru ligheanele de argint a dat greutatea fiecărui lighean în argint.
18 A dataur curat de o greutate necesară pentru altarul tămâierii, precum și modelul pentru carul heruvimilordin aur, care își întindaripileși acoperă Chivotul LegământuluiDomnului.
19 David a zis:„Am primittotul în scris din mânaDomnului, când a fost asupra mea. El a dat discernământ cu privire la toate detaliile modelului.“
20 David i‑a zis lui Solomon, fiul său: „Fii tare și curajos și lucrează! Să nu te temi și să nu te înspăimânți, pentru căDomnulDumnezeu, Dumnezeul meu, este cu tine. El nu te va lăsa și nu te va părăsi, ca astfel să poți termina toată lucrarea pentru slujba CaseiDomnului.
21 Iată,ai lângă tinecetele preoților și ale leviților pentru toată slujirea de la Casa lui Dumnezeu; îi ai cu tine, pentru toată lucrarea, pe toți cei binevoitori, cu îndemânare în tot felul de lucrări; ai cu tine căpeteniile și tot poporulgata să ascultede cuvintele tale!“
—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/1CH/28-971bcd856bb16af7c482dd309cbc9b22.mp3?version_id=126—