Categories
Iov

Iov 12

Răspunsul lui Iov

1 Iov a zis:

2 „Cu siguranță, voi sunteți glasul celor mulți

și înțelepciunea va muri odată cu voi.

3 Dar ca și voi am și eu minte,

nu sunt mai prejos decât voi.

Cine nu știe toate aceste lucruri?

4 Am ajuns de râsul prietenilor mei,

eu, care L‑am chemat pe Dumnezeu și mi‑a răspuns;

am ajuns de râs,eu, cel dreptșifără pată.

5 O nenorocire, de care râd cei ce o duc bine,

este pregătită pentru cei cărora le alunecă piciorul.

6 Corturile tâlharilor sunt în pace

și cei ce‑L mânie pe Dumnezeu sunt în siguranță,

purtându‑și zeul în mâini.

7 Dar întreabă animalele, și te vor învăța,

și păsările cerului, iar ele îți vor spune;

8 sau plânge‑te pământului, și el te va învăța,

și peștilor mării, iar ei îți vor istorisi.

9 Care dintre toate acestea nu știe

că mânaDomnuluile‑a făcut?

10 În mâna Sa se află sufletul a tot ce este viu

și suflarea oricărui trup omenesc.

11 Oare nu distinge urechea cuvintele,

iar gustă cerul gurii mâncarea?

12 Înțelepciunea este la cei în vârstă,

iar priceperea, în lungimea zilelor.

13 LaDumnezeuse află înțelepciunea și puterea;

sfatul și priceperea sunt ale Lui.

14 Iată, ce dărâmă El, nu poate fi rezidit.

Când El închide un om, acesta nu poate fi eliberat.

15 Iată, El oprește apele șitotulse usucă;

când El le dă drumul, acestea devastează țara.

16 Ale Lui sunt tăria și înțelepciunea;

cel înșelat și cel ce înșală suntsub stăpânireaLui.

17 El îi duce pe sfetnici desculți

și îi face nebuni pe judecători.

18 El desface cingătorile împăraților

și le leagă coapsele cu o frânghie.

19 El îi duce pe preoți desculți

și îi răstoarnă pe cei demult statornici.

20 El închide gura celor demni de încredere

și le ia discernământul celor bătrâni.

21 El revarsă dispreț asupra nobililor

și îl dezarmează pe cel puternic.

22 El descoperă adâncimile întunericului

și aduce la lumină umbra morții.

23 El înalță neamurile și tot El le distruge,

El le face să crească și tot El le împrăștie.

24 El ia mintea conducătorilor pământului

și‑i face să rătăcească printr‑o pustietate fără drum.

25 Bâjbâie în întuneric fără lumină,

se clatină ca un om beat.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/JOB/12-18d811ee43ecc9958ecbbc3c8ea579da.mp3?version_id=126—

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *