Categories
Psalmii

Psalmii 36

Pentru dirijor. Al lui David, robul

Domnului

.

1 O rostire cu privire la fărădelegea celui rău

se aflăînăuntrul inimii mele:

Nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lui!

2 Căci se măgulește în ochii săi

ca să‑șimaigăsească nelegiuireașis‑o urască.

3 Cuvintele gurii lui sunt rele și înșelătoare;

a încetat să mai fie înțeleptșisă facă binele.

4 Plănuiește nelegiuireachiar șiîn așternutul său,

stă pe o cale care nu este bună

șinu respinge răul.

5 Doamne, îndurarea Taajunge pânăla ceruri

șicredincioșia Ta – până la nori!

6 Dreptatea Ta este ca munții lui Dumnezeu

și judecata Ta – ca adâncul cel mare!

Doamne, Tu dai izbăvire atât oamenilor, cât și animalelor!

7 Cât de scumpă este îndurarea Ta, Dumnezeule!

La umbra aripilor Tale se adăpostesc fiii omului.

8 Ei se satură de belșugul casei Tale,

și Tu le dai să bea din râul desfătărilor Tale.

9 Căci la Tine este izvorul vieții

și, prin lumina Ta, vedem lumina.

10 Continuă să‑Ți arăți îndurarea față de cei ce Te cunosc,

și dreptatea față de cei cu inima dreaptă!

11 Să nu vină la mine piciorul celui mândru,

iar mâna celor răi să nu mă facă să rătăcesc ca un fugar!

12 Au și căzut cei ce săvârșesc nelegiuirea!

Au fost aruncați și n‑au putut să se mai ridice!

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/PSA/36-1b2ebc45c00053a061780ff8959d3c17.mp3?version_id=126—

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *