Categories
Psalmii

Psalmii 39

Pentru dirijor. Pentru Iedutun

. Un psalm al lui David.

1 Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele

ca să nu păcătuiesc cu limba!

Îmi voi pune frâu gurii,

cât timp se va afla cel rău în prezența mea!“

2 Am rămasdecimut, în tăcere,

nerostindnici măcaro vorbă bună;

dar durerea mi‑a fost răscolită.

3 Îmi ardea inima înăuntrul meu

și un foc îmi mistuia șoaptele!

Atunci mi‑a venit cuvânt pe limbă:

4 „Doamne, fă‑mi cunoscut care este sfârșitul meu

și care este măsura zilelor mele?

Fă‑mă să înțeleg cât sunt de trecător!

5 Iată, Tu mi‑ai dat zile cât un lat de palmă,

iar lungimea vieții mele este o nimica toată înaintea Ta.

Într-adevăr, orice om care se ține bine este de fapt o biată suflare.“Selah

6 Într-adevăr, omul cutreieră ca o umbră!

Da, el se agită degeaba,

strânge bogății, și nu știe cine le va aduna.

7 Și acum ce mai pot nădăjdui eu, Stăpâne?

Speranța mea este în Tine!

8 Eliberează‑mă de toate fărădelegile mele,

nu mă lăsa la disprețul nebunului!

9 Stau mut și nu‑mi deschid gura,

căci Tu ai lucrat.

10 Abate‑Ți lovitura de la mine,

căci sunt mistuit de lovitura mâinii Tale!

11 Pedepsind nelegiuirea, Tu disciplinezi pe fiecare

și îi prăpădești ca molia, ce are mai scump.

Într-adevăr, orice om este doar o suflare!Selah

12 Doamne, ascultă‑mi rugăciunea

și ia aminte la strigătul meu după ajutor!

Nu rămâne surd la plânsul meu,

căci, față de Tine, sunt un călător străin,

un peregrin ca toți părinții mei!

13 Abate‑Ți privirea de la mine, ca să mă pot bucura iarăși,

până nu mă duc și nu voi mai fi!

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/PSA/39-8cfe4be679f6499402377d89057e83ab.mp3?version_id=126—

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *