Pentru dirijor. Un psalm al lui David. O cântare.
1 Dumnezeule, pe Tine Te așteaptă laudaîn Sion;
față de Tine va fi împlinit jurământul.
2 Tu asculți rugăciunea;
la Tine vor veni toți oamenii.
3 Poverile nelegiuirilor noastre ne copleșesc,
dar Tu faci ispășire pentru fărădelegile noastre.
4 Ferice de cel pe care‑l alegi,
pe care‑l apropii să locuiască în curțile Tale!
Ne vom sătura de lucrurile bune ale Casei Tale,
ale Templului Tău cel sfânt.
5 Tu ne răspunzi prin lucrări de temut, cu dreptate,
Dumnezeul mântuirii noastre,
Încrederea tuturor marginilor pământului
și ale mărilor îndepărtate,
6 Cel Ce a întemeiat munții cu puterea Sa,
fiind încins cu tărie,
7 Cel Ce potolește vuietul mărilor,
vuietul talazurilor lor și tumultul noroadelor.
8 Locuitorii de la marginile pământului se tem din cauza minunilor Tale!
Tu faci să răsune de bucurie locurile de unde se ivesc dimineața și seara.
9 Tu cercetezi pământul și‑l faci să se reverse;
îl îmbogățești mult.
Râul lui Dumnezeu este plin de apă.
Tu le daioamenilorgrâne, căci așa pregătești Tu pământul:
10 îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării,
îl înmoi cu aversele și îi binecuvântezi răsadul.
11 Încununezi anul cu bunătățile Tale,
în urma Ta mustește belșugul;
12 mustesc, de asemenea, și pășunile din pustie,
iar dealurile se încing cu veselie.
13 Pășunile sunt îmbrăcate cu turme,
văile se acoperă de grâne;
toatestrigă de bucurie și cântă.
—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/PSA/65-da2f99b3f549109dab483211ca0b22ca.mp3?version_id=126—