Categories
Psalmii

Psalmii 69

Pentru dirijor.

De cântat

ca și „Crinii“. Al lui David.

1 Izbăvește‑mă, Dumnezeule,

căci mi‑au ajuns apele până la gât.

2 Mă afund în mlaștina cea adâncă,

nu mai găsesc loc tare.

Intru în adâncurile apelor

și se revarsă peste mine șuvoiul.

3 Am obosit strigând,

mi s‑a uscat gâtul.

Mi se topesc ochii

așteptându‑L pe Dumnezeul meu.

4 Cei ce mă urăsc fără motiv

sunt mai numeroși decât perii capului meu.

Mulți sunt cei ce vor să mă piardă,

dușmani ai mei fără temei.

Trebuiesă dau înapoi ce n‑am furat.

5 Dumnezeule, Tu‑mi cunoști nebunia,

și greșelile mele nu‑Ți sunt ascunse.

6 Să nu se rușineze din cauza mea cei ce nădăjduiesc în Tine,

Doamne, Stăpânul Oștirilor.

Să nu roșească din cauza mea cei ce Te caută,

Dumnezeul lui Israel.

7 Căci din cauza Ta port eu disprețul,

și rușinea mi‑a acoperit fața.

8 Am ajuns un străin pentru frații mei

și un necunoscut pentru fiii mamei mele.

9 Căci zelul pentru Casa Ta m‑a mistuit

și insultele celor ce Te insultă au căzut asupra mea.

10 Plâng în timp ce postesc,

și ei mă disprețuiesc.

11 Când fac din saculde jaleîmbrăcămintea mea,

devin pentru ei un proverb.

12 Cei ce stau la poartă vorbesc despre mine;

am ajuns încântecele celor ce beau băutură tare.

13 Totuși, eu tot Ție mă voi ruga,Doamne,

pentru vremea bunăvoinței Tale.

Dumnezeule, în marea Ta îndurare,

răspunde‑mi cu izbăvirea Ta sigură!

14 Scapă‑mă din noroi, să nu mă afund!

Să fiu scăpat de cei ce mă urăsc și din adâncurile apei!

15 Să nu se reverse peste mine șuvoiul apelor,

să nu mă înghită adâncul,

să nu se închidă deasupra‑mi gura gropii!

16 Doamne, răspunde‑mi, căci îndurarea Ta este atât de bună!

După mila Ta cea mare, întoarce‑Ți fața spre mine!

17 Nu‑Ți ascunde fața de robul Tău, căci sunt în necaz,

ci răspunde‑mi degrabă!

18 Apropie‑Te de sufletul meu și răscumpără‑mi‑l!

Din cauza dușmanilor mei, scapă‑mă!

19 Tu cunoști disprețul, rușinea și insulta de care am parte;

toți vrăjmașii mei sunt înaintea Ta.

20 Disprețul mi‑a frânt inima,

mi‑a îmbolnăvit‑o.

Tânjesc după compasiune, dar nu este,

după mângâietori, dar nu găsesc niciunul.

21 Ci ei îmi pun fiere în mâncare,

iar pentru setea mea îmi dau să beau oțet.

22 Să li se prefacă masa dinaintea lor într‑o cursă,

iar bunăstarea – într‑un laț!

23 Să li se întunece ochii ca să nu mai vadă!

Să li se clatine mereu coapsele!

24 Varsă‑Ți furia peste ei

și să‑i ajungă mânia Ta aprinsă!

25 Fie‑le locuința pustiită

și nimeni să nu mai locuiască în corturile lor!

26 Și aceastapentru că ei urmăresc pe cel lovit de Tine

și povestesc suferința celor răniți de Tine.

27 Adaugă alte nelegiuiri la nelegiuirile lor

și fă să nu ajungă la dreptatea Ta!

28 Șterge‑i din Cartea celor vii

și nu‑i scrie alături de cei drepți!

29 Eu însă sunt necăjit și îndurerat.

Fie ca izbăvirea Ta, Dumnezeule,

să mă pună la adăpost într‑un loc înalt!

30 Voi lăuda prin cântare Numele lui Dumnezeu

și‑L voi mări cu mulțumiri!

31 Acest lucruva fi mai plăcutDomnuluidecât un bou,

decât un taur cu coarne și copite.

32 Cei necăjiți văd și se bucură.

Trăiască inima voastră, a celor ce căutați pe Dumnezeu,

33 căciDomnulîi ascultă pe cei nevoiași

și nu‑i disprețuiește pe cei luați captivi dintre ai Lui.

34 Să‑L laude cerurile și pământul,

mările și tot ce mișună în ele,

35 căci Dumnezeu va izbăvi Sionul

și va construi cetățile lui Iuda!

Ei vor locui acolo și le vor moșteni;

36 sămânța robilor Săi le va moșteni

și cei ce iubesc Numele Lui vor locui acolo.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/PSA/69-e8e5ddbcc65d9fc6884f3ebf61c32c99.mp3?version_id=126—

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *