Categories
Psalmii

Psalmii 79

Un psalm al lui Asaf.

1 Dumnezeule, au intrat neamurile pe proprietatea Ta,

au întinat Templul Tău cel sfânt

și au prefăcut Ierusalimul în ruine!

2 Au dat cadavrele robilor Tăi

ca hrană păsărilor cerului,

și carnea credincioșilor Tăi vietăților pământului.

3 Le‑au vărsat sângele

așa cumse varsăapa împrejurul Ierusalimului

și nu s‑a găsit nimeni care să‑i îngroape.

4 Am fost de disprețul vecinilor noștri,

de batjocura și de râsul celor ce ne înconjoară.

5 Până când vei mai fi mânios,Doamne? Pentru totdeauna?

Până când va mai arde gelozia Ta ca focul?

6 Varsă‑Ți mânia peste neamurile care nu Te cunosc

și peste regatele care nu cheamă Numele Tău,

7 căci l‑au devorat pe Iacov

și i‑au nimicit locuința.

8 Nu‑Ți aminti de nelegiuirile noastre dintâi!

Grăbește‑Te să ne ieși înainte cu mila Ta,

căci suntem foarte nenorociți.

9 Ajută‑ne, Dumnezeul mântuirii noastre,

pentru slava Numelui Tău!

Scapă‑ne și fă ispășire pentru păcatele noastre

datorită Numelui Tău!

10 De ce să zică neamurile:

„Unde este Dumnezeul lor?“

Să se facă cunoscut printre neamuri, înaintea ochilor noștri,

răzbunarea pentru sângele vărsat al robilor Tăi!

11 Fie să ajungă la Tine strigătul prizonierilor;

prin tăria brațului Tău, scapă‑i pe ceicondamnațila moarte!

12 Răsplătește‑le vecinilor noștri înșeptit în sânul lor

insulta cu care Te‑au insultat, Stăpâne!

13 Atunci noi, poporul Tău, turma pășunii Tale,

Îți vom mulțumi mereu,

vom vesti laudele Tale din generație în generație!

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/PSA/79-a606a6e64df5c64fd3418b8e7f8590c6.mp3?version_id=126—

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *