Categories
2 Timotei

2 Timotei 4

1 Terog fierbinteînaintea lui Dumnezeu și a lui Cristos Isus, Care urmează să judece viii și morții, șiținând seama devenirea Lui și ÎmpărățiaLui:

2 predică Cuvântul, fii pregătit la momentul potrivit sau la cel nepotrivit, corectează, mustră, îndeamnă cu toată răbdarea și învățătura!

3 Căci va veni vremea cândoameniinu vor suporta învățătura sănătoasă, ci își vor îngrămădi învățători după poftele lor, ca să le gâdile auzul.

4 Îșivor întoarce auzul de la adevăr și se vor duce după mituri.

5 Însă tu fii treaz în toate lucrurile, îndură suferințele, fă lucrarea unui evanghelist, împlinește‑ți slujba!

6 Căci eu sunt gata să fiu turnatca ojertfă de băutură, și vremea plecării mele este aproape.

7 M‑am luptat lupta cea bună, mi‑am sfârșit alergarea, am păzit credința.

8 De acum înainte îmi este păstrată coroana dreptății, pe care mi‑o va da Domnul, Judecătorul cel Drept, în ziua aceea, și nu numai mie, ci tuturor celor care vor fi iubit venirea Lui.

Instrucțiuni personale

9 Străduiește‑te să vii la mine cât de repede!

10 Demas, din dragoste pentru veacul de acum, m‑a părăsit și s‑a dus la Tesalonic. Crescens s‑a dus în Galatia,iarTitus în Dalmația.

11 Numai Luca este cu mine. Ia‑l pe Marcu și adu‑lcu tine, pentru că îmi este de folos în slujire.

12 Pe Tyhikos l‑am trimis la Efes.

13 Când vii, adu și mantaua pe care am lăsat‑o în Troa, la Karpos, precum și sulurile, mai alespergamentele.

14 Alexandru, căldărarul, mi‑a făcut mult rău. Domnul îl va răsplăti după faptele lui.

15 Păzește‑te și tu de el, pentru că s‑a împotrivit foarte tare cuvintelor noastre.

16 La primul meu răspuns de apărare, nimeni nu a stat alături de mine, ci toți m‑au părăsit. Să nu li se ia în considerarelucrul acesta!

17 Însă Domnul a stat lângă mine și m‑a întărit, pentru ca, prin mine, proclamareaEvanghelieisă fie dusă la îndeplinire și toate neamurile s‑o audă. Și am fost scăpat din gura leului!

18 Domnul mă va scăpa de orice lucru rău și mă va mântui pentru Împărăția Lui cerească. A Lui să fie slava, în vecii vecilor! Amin.

19 Salută‑i pe Priscași Akyla și pe cei din casa lui Onisifor!

20 Erastos a rămas în Corint, iar pe Trofimos l‑am lăsat bolnav în Milet.

21 Străduiește‑te să vii înainte de iarnă. Eubulos, Pudens, Linus, Claudia și toți frații te salută.

22 Domnulsă fiecu duhul tău! Harul să fie cu voi! Amin.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/2TI/4-66d3169b382d222083459402a5365aa6.mp3?version_id=126—

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *