Un
maschil
al lui David,
compus pe vremea când
se ascundea în peșteră. O rugăciune.
1 Cu glasul meu eu strig cătreDomnul,
cu glasul meu caut bunăvoință laDomnul.
2 Îmi vărs plângerea înaintea Lui;
îmi istorisesc necazul înaintea Lui.
3 Când duhul îmi este mâhnit,
Tu‑mi cunoști cărarea.
Pe calea pe care merg,
ei mi‑au ascuns curse.
4 Privește la dreapta mea și ia aminte;
nimeni nu mă mai cunoaște!
Am rămas fără adăpost;
nimănui nu‑i pasă de viața mea!
5 Te chem,Doamne,
zicând: „Tu ești adăpostul meu,
moștenirea mea pe pământul celor vii!“
6 Ascultă‑mi strigătul,
căci sunt foarte nenorocit!
Scapă‑mă de prigonitorii mei,
căci sunt mai tari decât mine!
7 Scoate‑mă din temniță,
pentru ca sufletul meu să aducă mulțumiri Numelui Tău!
Cei drepți se vor aduna împrejurul meu
când îmi vei face bine.
—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/PSA/142-45bf79f697b6de3ddcddbb7c600b2a42.mp3?version_id=126—