Categories
Zaharia

Zaharia 10

Domnul va avea grijă de Israel

1 Cereți de laDomnulploaie,

ploaie târzie.

Domnulface norii de furtună.

El le dăoamenilorploaie îmbelșugată

și fiecăruia îi dă un câmp roditor.

2 Căciterafimiirostesc nelegiuirea,

iar cei care practică divinațiavăd o minciună.

Ei spun vise amăgitoare

și mângâie cu deșertăciunea.

De aceea,poporulrătăcește ca o turmă,

suferă pentru că nu este niciun păstor.

3 „Mânia Mea s‑a dezlănțuit împotriva păstorilor

și îi voi pedepsi pe țapi.

CăciDomnulOștirilor Își cercetează turma,

Casa lui Iuda,

și o va face asemenea calului Său

maiestuos în luptă.

4 Din Iudava ieșipiatra din capul unghiului,

din elva ieșițărușul,

din elva ieșiarcul de război,

din el vor ieși toți stăpânitorii laolaltă.

5 Eivor fi ca vitejii

care bătătoresc noroiul ulițelor în luptă.

Ei se vor lupta, căciDomnuleste cu ei,

și îi vor face de rușine pe călăreți.

6 Voi întări Casa lui Iuda

și voi izbăvi Casa lui Iosif.

Îi voi aduce înapoi,

pentru că Îmi este milă de ei

și vor fi ca și cum nu i‑aș fi respins,

căci Eu suntDomnulDumnezeul lor,

și Eu le voi răspunde.

7 Efraimiții vor fi ca niște viteji

și inima lor se va bucura ca de vin.

Fiii lor vor vedea aceasta și se vor bucura,

iar inima lor se va veseli înDomnul.

8 Le voi da un semnalși‑i voi aduna,

căci i‑am răscumpărat;

vor fi la fel de numeroși cum erauodinioară.

9 Chiar dacă îi voi împrăștia printre popoare

șiacolo, departe, ei își vor aminti de Mine.

Ei și fiii lor vor trăi

și se vor întoarce.

10 Eu îi voi aduce înapoi din țara Egiptului

și îi voi aduna din Asiria.

Îi voi aduce în Ghilad și în Liban

și nu le va mai ajunge teritoriul.

11 Ei vor trece prin marea necazului;

vor lovi în valurile mării

și toate adâncimile Nilului vor fi uscate.

Mândria Asiriei va fi doborâtă

și sceptrul Egiptului va fi îndepărtat.

12 Îi voi întări înDomnul

și în Numele Lui vor umbla“, ziceDomnul.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/ZEC/10-a4788daedacf565378d5c515c32950e6.mp3?version_id=126—

Categories
Zaharia

Zaharia 11

1 Deschide‑ți porțile, Libanule,

ca să‑ți mistuie focul cedrii!

2 Gemi, chiparosule, căci cedrul a căzut,

cei măreți au fost distruși!

Gemeți, stejari din Bașan,

căci pădurea cea deasă a fost doborâtă!

3 Se audegeamătul păstorilor,

căci le‑a fost distrusă gloria!

Se audeurletul puilor de lei,

căci a fost distrusă mândriaIordanului.

Doi păstori

4 Așa vorbeșteDomnulDumnezeul meu: „Păstorește turma care este pentru tăiere!

5 Cei ce le cumpără, le taie și nu se simt vinovați, iar cei ce le vând, zic: «Binecuvântat să fieDomnulcăci ne‑am îmbogățit!» Nici chiar păstorii lor nu le cruță!

6 Căci nu‑i voi mai cruța pe locuitorii țării, ziceDomnul, ci iată, îl voi da pe fiecare om pe mâna semenului său și pe mâna regelui său! Ei vor devasta țara, iar Eu n‑o voi elibera din mâna lor.“

7 Atunci am păstorit turma care era pentru tăiere, și anume, pe cele asuprite din turmă. Am luat două toiege – pe unul l‑am numit „Bunăvoință“, iar pe celălalt l‑am numit „Unire“ – și am păstorit turma.

8 Într‑o lună m‑am descotorosit de cei trei păstori.

Sufletul meu nu i‑amai răbdat, iar sufletul lor se scârbise și el de mine!

9 Am zis: „Nu vă voi mai păstori! Cea care este pe moarte să moară, cea care‑i de pierit să piară, iar cele ce vor rămâne, să se mănânce unele pe altele!“

10 Apoi mi‑am luat toiagul numit „Bunăvoință“ și l‑am rupt, ca să rup astfel legământul pe care l‑am încheiat cu toate popoarele.

11 A fost rupt în ziua aceea, iar cele asuprite din turmă, care au luat seama la mine, au știut că acesta era CuvântulDomnului.

12 Atunci le‑am zis: „Dacă găsiți cu cale, dați‑mi plata, dacă nu, nu mi‑o dați!“ Mi‑au cântărit ca plată treizeci de arginți.

13 DarDomnulmi‑a zis: „Aruncă olarului prețul aceasta «scump», la care am fost prețuit de către ei!“ Am luat cei treizeci de arginți și i‑am aruncat olarului, în CasaDomnului.

14 Apoi am rupt și cel de‑al doilea toiag, numit „Unire“, ca să rup astfel frăția dintre Iuda și Israel.

15 Domnulmi‑a zis: „Ia din nou uneltele păstorului nebun!

16 Căci iată, voi ridica în țară un păstor căruia nu‑i va păsa de oile care pier. Pe cea tânără n‑o va căuta, pe cea rănită n‑o va vindeca, iar de cea sănătoasă nu se va îngriji, ci va mânca din carnea celor grase și le va smulge copitele.

17 Vai de păstorul de nimic,

care își părăsește turma!

Să cadăsabia peste brațul lui

și pe ochiul lui cel drept!

Să i se usuce brațul în întregime

și să‑i orbească de tot ochiul drept!“

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/ZEC/11-91ac2753d130b4cbf3ec4cd067718211.mp3?version_id=126—

Categories
Zaharia

Zaharia 12

Victoria Ierusalimului

1 O rostire a CuvântuluiDomnuluicu privire la Israel, ziceDomnul, Cel Ce a întins cerurile și a întemeiat pământul, Cel Ce a întocmit duhul omului înăuntrul lui:

2 „Iată, voi preface Ierusalimul într‑un potir amețitor pentru toate popoarele dimprejur. Chiar și Iuda va fi asediat împreună cu Ierusalimul.

3 În ziua aceea, voi preface Ierusalimul într‑o piatră grea pentru toate popoarele. Toți cei ce vorîncercasă o miște se vor răni;da, toate neamurile pământului se vor strânge împotriva lui.

4 În ziua aceea, ziceDomnul, voi lovi toți caii cu panică, iar pe călăreți cu nebunie. Voi avea însă ochii deschiși asupra Casei lui Iuda, atunci când voi lovi cu orbire toți caii popoarelor!

5 Atunci conducătorii lui Iuda își vor zice în inima lor: «Locuitorii Ierusalimului sunt puterea noastră, prinDomnulOștirilor, Dumnezeul lor!»

6 În ziua aceea, îi voi face pe conducătorii lui Iuda ca un vas cu jăratic sub o grămadă de lemne și ca o torță aprinsă într‑un snop! Ei vor mistui, în dreapta și în stânga, toate popoarele din jur, în timp ce Ierusalimul va continua să rămână pe propriul lui loc.

7 Domnulva izbăvi mai întâi corturile lui Iuda, pentru ca măreția Casei lui David și măreția locuitorilor Ierusalimului să nu se înalțe peste Iuda.

8 În ziua aceea,Domnulîi va ocroti pe locuitorii Ierusalimului. Astfel, cel mai firav dintre ei va fi, în acea zi, ca David, iar Casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca ÎngerulDomnuluiînaintea lor.

9 În ziua aceea, voi căuta să nimicesc toate neamurile care vor veni împotriva Ierusalimului.

Plânset pentru Cel pe Care L‑au străpuns

10 Și voi turna peste Casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului un duhde har și de rugăciune. Vor privi la Mine, la Cel pe Care L‑au străpuns și Îl vor jeli cum jelește cineva pe singurul său fiu și se vor tângui amarnic, cum se tânguie cineva după întâiul născut.

11 În ziua aceea, jalea va fi mare în Ierusalim, la fel ca jalea lui Hadad-Rimon, în valea Meghido.

12 Țara va jeli, fiecare clan jelind în mod separat: clanul Casei lui David, separat, și soțiile lor, separat; clanul casei lui Natan, separat, și soțiile lor, separat;

13 clanul Casei lui Levi, separat, și soțiile lor, separat; clanul lui Șimei, separat, și soțiile lor, separat;

14 toate celelalte clanuri rămase, adică fiecare clan, separat, și soțiile lor, separat.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/ZEC/12-048e77eea864cdf5435275658f638ff3.mp3?version_id=126—

Categories
Zaharia

Zaharia 13

Îndepărtarea necurăției din țară

1 În ziua aceea, se va deschide Casei lui David și locuitorilor Ierusalimului un izvorcare să‑i spelede păcat și necurăție.

2 În ziua aceea, ziceDomnulOștirilor, voi stârpi din țară numele idolilor și nu vor mai fi amintiți! De asemenea, voi îndepărta din țară profeții și duhul necurat.

3 Când cineva va mai profeți, tatăl său și mama sa, care l‑au născut, îi vor zice: «Nu vei trăi, căci ai spus minciuni în NumeleDomnului!» Și înșiși tatăl său și mama sa, cei care l‑au născut, îl vor străpunge atunci când va profeți!

4 În ziua aceea, fiecărui profet îi va fi rușine de vedenia lui când va profeți și nu se va mai îmbrăca cu o mantie de păr ca să înșele,

5 ci fiecare va zice: «Eu nu sunt profet. Sunt un lucrător al pământului, căci un om m‑a vândut încă din tinerețea mea!»

6 Și dacă‑l va întreba cineva: «De unde ai aceste răni dintre mâini?», el va răspunde: «Sunt rănile primite în casa prietenilor mei!»

Păstorul lovit, turmele risipite

7 Ridică‑te, sabie, împotriva păstorului Meu

și împotriva omului care‑Mi este apropiat!

ziceDomnulOștirilor.

Lovește păstorul,

și turmele vor fi risipite!

Îmi voi întoarce mâna asupra celor mici!

8 În toată țara, ziceDomnul,

două treimi vor fi tăiate, își vor da suflarea,

iar o treime va fi lăsată.

9 Dar pe treimea aceasta o voi pune în foc

și o voi verifica așa cum se verifică argintul,

o voi încerca cum se încearcă aurul.

Fiecare va chema Numele Meu,

iar Eu îi voi răspunde.

Eu voi zice: «Acesta este poporul Meu!»

și fiecare va spune: «Domnuleste Dumnezeul meu!»

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/ZEC/13-2ba025298a15a79aa843740c681f65c3.mp3?version_id=126—

Categories
Zaharia

Zaharia 14

Confruntarea finală și venirea Domnului ca Împărat

1 Iată, vine o zi aDomnului, când prada ta va fi împărțită în mijlocul tău.

2 Voi aduna toate neamurile pentru a lupta împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi cucerită, casele vor fi jefuite, iar femeile vor fi necinstite. Jumătate din cetate va pleca în exil, dar rămășița poporului nu va fi nimicită din cetate.

3 AtunciDomnulva ieși și va lupta împotriva acestor neamuri, cum S‑a luptat în ziua bătăliei.

4 În ziua aceea, picioarele Lui vor sta pe Muntele Măslinilor, care este în fața Ierusalimului, în partea dinspre răsărit. Muntele Măslinilor va fi despicat în două părți, de la răsărit la apus, și se va forma o vale foarte mare. Jumătate din munte se va deplasa astfel înspre nord, iar cealaltă jumătate înspre sud.

5 Veți fugi atunci prin valea munților Mei, căci valea dintre munți se va întinde până la Ațel. Veți fugi la fel cum ați fugit de cutremuruldin zilele lui Uzia, regele lui Iuda.“ Atunci va veniDomnulDumnezeul meu, și toți cei sfinți împreună cu Tine.

6 În ziua aceea, nu va fi lumină; cei strălucitori vor îngheța.

7 Va fi o zi unică. Ea este cunoscută deDomnul. Nu va fi nici zi, nici noapte, iar seara va fi lumină.

8 În ziua aceea, vor țâșni ape vii din Ierusalim, jumătate înspre Marea de Răsăritși jumătate înspre Marea de Apus, atât vara, cât și iarna.

9 Domnulva fi Împărat peste tot pământul. În ziua aceea, va fi un singurDomniar Numele Lui va fi singurul Nume.

10 Întreaga țară, de la Gheva până la Rimon, în sudul Ierusalimului, va ajunge ca Araba. Ierusalimul însă va fi înălțat și va rămâne pe locul lui, de la Poarta lui Beniamin până la locul Primei Porți, până la Poarta Unghiului și de la Turnul lui Hananel până la teascurile regelui.

11 Ei vor locui în el și niciodată nu va mai fi dat spre nimicire. Ierusalimul va fi locuit în siguranță.

12 Iată care este urgia cu care va loviDomnultoate popoarele care au luptat împotriva Ierusalimului: le va putrezi carnea stând încă în picioare, le vor putrezi ochii în orbite și le va putrezi limba în gură.

13 În ziua aceea,Domnulva provoca o mare panică printre ei. Fiecare va apuca mâna semenului său și va ridica mâna împotriva semenului său.

14 Iuda va lupta și el în Ierusalim și bogăția tuturor neamurilor din jur va fi strânsă: o mare cantitate de aur, argint și haine.

15 Aceeași urgie va lovi și caii, catârii, cămilele, măgarii și toate animalele care vor fi în acele tabere.

16 Toți cei rămași, din toate neamurile care au venit împotriva Ierusalimului, se vor sui an de an să se închine Împăratului,DomnulOștirilor, și să celebreze Sărbătoarea Corturilor.

17 Iar dacă vreunul din neamurilepământului nu se va sui la Ierusalim să se închine Împăratului,DomnulOștirilor, atunci peste ele nu va cădea ploaie.

18 Dacă clanul Egiptului nu se va sui și nu va intraîn Ierusalim, atunci nuva mai cădea ploaiapeste el, ci va fi lovit de urgia cu care va loviDomnultoate neamurile care nu se vor sui să celebreze Sărbătoarea Corturilor.

19 Aceasta va fi pedeapsaEgiptului și a tuturor neamurilor care nu se vor sui să celebreze Sărbătoarea Corturilor.

20 În ziua aceea,inscripția„Sfânt pentruDomnul“ va fi până și pe clopoțeii cailor, iar oalele din CasaDomnuluivor fi asemenea cupelor din fața altarului.

21 Orice oală din Ierusalim și din Iuda va fi sfântă pentruDomnulOștirilor și toți cei care vor veni să aducă jertfe vor lua unele din aceste oale și vor găti în ele. Și nu va mai fi niciun canaanitîn CasaDomnuluiOștirilor, în ziua aceea.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/ZEC/14-b5d61e5d2430cdd07645847e756833e9.mp3?version_id=126—

Categories
Maleahi

Maleahi 1

1 O rostire a CuvântuluiDomnuluicătre Israel prin Maleahi.

Întâietatea lui Iacov

2 „V‑am iubit! ziceDomnul. Dar voi întrebați: «Cum ne‑ai iubit?» N‑a fost Esau fratele lui Iacov? ziceDomnul. Și totuși pe Iacov l‑am iubit,

3 dar pe Esau l‑am urât. I‑am prefăcut munții într‑o pustietate, iar moștenirea lui am dat‑o șacalilor din pustie.“

4 Dacă Edom ar zice: „Suntem doborâți, dar ne vom întoarce și vom rezidi ruinele!“, atunci așa vorbeșteDomnulOștirilor: „Cevor rezidi ei, voi dărâma Eu. Și vor fi numiți: «Teritoriul Răutății, Poporul pe careDomnuleste indignat pentru totdeauna».

5 Veți vedealucrul acestacu ochii voștri și veți zice: «Mărit să fieDomnuldincolo de hotarele lui Israel!»

Un cuvânt de mustrare pentru preoți

6 Un fiu îl cinstește pe tatăl său și un robîi dă cinstestăpânului său. Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine? Și dacă sunt Stăpân, unde este teama față de Mine? vă spuneDomnulOștirilor vouă, preoților, care disprețuiți Numele Meu. Voi însă spuneți: «Cum Ți‑am disprețuit noi Numele?»

7 Aducând pe altarul Meu hrană pângărită. Dar voi întrebați: «Cum Te‑am pângărit?» Spunând că masaDomnuluieste de disprețuit.

8 Când aduceți ca jertfăanimaleoarbe, nu este acesta un lucru rău? Iar când aducețianimaleșchioape sau bolnave, nu este acesta un lucru rău?Încearcă să le aduci guvernatorului tău! Va fi el oare mulțumit de tine? Te va lua el în seamă? ziceDomnulOștirilor.

9 Și acum, căutați fața lui Dumnezeu ca să‑Și arate bunăvoința față de noi. Vă va lua El în seamă de vreme ce mâinile voastreaduc astfel de daruri?, ziceDomnulOștirilor.

10 O, de ar închide careva dintre voi porțileTemplului, ca să nu mai aprindeți degeaba focul pe altarul Meu! Nu‑Mi găsescnicioplăcere în voi, ziceDomnulOștirilor, și nu voi acceptaniciundar de mâncare din mâinile voastre.

11 Căci de la răsăritul soarelui și până la asfințitul luiNumele Meu este mare printre neamuri. Și în orice loc se arde tămâie în cinstea Numelui Meu, și se aduc daruri de mâncare curate, căci Numele Meu estemare printre neamuri, ziceDomnulOștirilor.

12 Dar voi Îl batjocoriți, zicând: «Masa Domnului este pângărită și rodul ei este o hrană de disprețuit!»

13 Voi ziceți: «Iată, ce osteneală!» și vă strâmbați la ea, ziceDomnulOștirilor. Apoi aduceți ce a fost luat prin jaf, ce este șchiop sau bolnav.Da, astfel de daruri de mâncare aduceți! Să le primesc Eu din mâinile voastre? ziceDomnul.

14 Blestemat să fie înșelătorul care are în turma sa un masculsănătosși care, deși jură că‑l va aduce pe acesta, totuși îl jertfește Domnului pe cel cu meteahnă. Căci Eu sunt un Împărat mare, ziceDomnulOștirilor, și Numele Meu este de temut printre neamuri.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/MAL/1-b88474666f49b3fa882cc2453d996a9e.mp3?version_id=126—

Categories
Maleahi

Maleahi 2

1 Iar acum, această poruncă este pentru voi, preoților!

2 Dacă nu veți asculta și dacă nu vă veți pune la inimă să dați slavă Numelui Meu, ziceDomnulOștirilor, voi trimite blestemul asupra voastră și voi blestema binecuvântările voastre. Deja le‑am și blestemat, pentru că nu v‑ați pus la inimăsă Mă cinstiți!

3 Iată, o voi mustra pe sămânța voastră, vă voi împrăștia bălegarul pe față – bălegarul de la sărbătorile voastre – și veți fi duși împreună cu ele!

4 Veți ști atunci că Eu v‑am trimis această poruncă, pentru ca legământul Meu cu Levi să continue, ziceDomnulOștirilor.

5 Legământul Meu cu el a fost un legământ al vieții și al păcii. I l‑am dat ca să‑i fie teamă, iar el s‑a temut de Mine și s‑a înspăimântat de Numele Meu!

6 Legea adevărului a fost în gura lui și nicio nedreptate n‑a fost găsită pe buzele lui. El a umblat cu Mine în pace și în dreptate și i‑a întors pe mulți de la nelegiuire.

7 Căci buzele unui preot trebuie să păzească cunoștința și din gura lui se așteaptă învățătură, pentru că el este un mesager alDomnuluiOștirilor.

8 Dar voi v‑ați abătut de la cale, i‑ați făcut pe mulți să cadă prin Lege și ați distrus legământul lui Levi, ziceDomnulOștirilor.

9 De aceea și Eu v‑am făcut de dispreț și v‑am umilit înaintea întregului popor, tot așa cum și voi n‑ați păzit căile Mele și ați fost părtinitori în ce privește Legea!“

Necredincioșia lui Iuda

10 N‑avem toți un singur Tată? Nu ne‑a creat un singur Dumnezeu? Atunci de ce suntem necredincioși unul față de altul, pângărind legământul părinților noștri?

11 Iuda a fost necredincios, iar în Israel și în Ierusalim s‑a săvârșit o urâciune, căci Iuda a întinat LăcașulDomnului, pe care El îl iubește, și s‑a căsătorit cu fiica unui dumnezeu străin.

12 Domnulsă‑l nimicească din corturile lui Iacov pe omul care a făcut lucrul acesta – pe cel treaz, pe cel ce răspundesau pe cel ce aduce un dar de mâncareDomnuluiOștirilor.

13 Un al doilea lucru pe care‑l faceți este acesta: acoperiți altarulDomnuluicu lacrimi, cu plânsete și cu gemete, pentru că El nu mai ține seama de darurile de mâncare și nu le mai primește cu plăcere din mâinile voastre.

14 Și vă întrebați: „De ce?“ Pentru căDomnula fost martor între tine și soția tinereții tale, față de care ai fost necredincios, deși ea este consoarta ta, soția ta prin legământ.

15 Nu i‑a făcut El una? În trup și în duh sunt ai Lui.De ce una? Pentru că El caută o sămânță dumnezeiască.Deci păziți‑vă în duhul vostru și niciunul dintre voi să nu fie necredincios soției tinereții sale!

16 „Căci Eu urăsc divorțul, ziceDomnul, Dumnezeul lui Israel. Eu urăsc pe cel ce își acoperă haina cu violență“, ziceDomnulOștirilor. Deci păziți‑vă în duhul vostru și nu fiți necredincioși!

17 L‑ați obosit peDomnulprin cuvintele voastre.

Și totuși întrebați: „Cum L‑am obosit?“

L‑ați obositzicând: „Toți cei care fac răul sunt buni în ochiiDomnuluiși în ei Își găsește El plăcerea!“ Sauzicând: „Unde este Dumnezeul judecății?“

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/MAL/2-bd6c1ad6b7c98be60aa3aa89a4e62692.mp3?version_id=126—

Categories
Maleahi

Maleahi 3

1 „Iată, îl trimit pe mesagerul Meu, care va pregăti calea înaintea Mea! Și deodată, va intra în Templul Lui Stăpânul pe Care‑L căutați! Mesagerul Legământului, în Care voi vă găsiți plăcerea, iată‑L că vine! ziceDomnulOștirilor.

2 Dar cine va putea să suporte ziua venirii Lui? Cine va putea să rămână în picioare când Se va arăta El? Căci El va fi ca focul rafinorului și ca leșia înălbitorului!

3 Se va așeza ca un rafinor și ca unul care curăță argintul și‑i va curăți pe fiii lui Levi. Îi va purifica așa cum se purifică aurul și argintul, iar ei vor fi pentruDomnulcei ce aduc daruri de mâncare în dreptate.

4 Atunci darurile de mâncare ale lui Iuda și ale Ierusalimului vor fi plăcuteDomnuluica în zilele din vechime, ca în anii de odinioară!

5 Atunci Mă voi apropia de voi pentru judecată și Mă voi grăbi să fiu martor împotriva vrăjitorilor, a adulterilor, a celor ce jură fals, a celor ce opresc din plata zilierului, a celor ce asupresc pe văduvă și pe orfan și a celor ce nedreptățesc pe străin și care nu se tem de Mine, ziceDomnulOștirilor.

Chemarea la pocăință și promisiunea binecuvântării

6 Eu suntDomnul, Eu nu Mă schimb! De aceea, voi, fii ai lui Iacov, n‑ați pierit!

7 Încă din zilele părinților voștri v‑ați abătut de la hotărârile Mele și nu le‑ați păzit! Întoarceți‑vă la Mine și Mă voi întoarce și Eu la voi, ziceDomnulOștirilor.

Dar voi întrebați: «Cum să ne întoarcem?»

8 Se cadeca un om să‑L jefuiascăpe Dumnezeu? Și totuși voi Mă jefuiți.

Dar voi întrebați: «Cum Te‑am jefuit?»

Cu privire la zeciuială și la contribuții!

9 Sunteți crunt blestemați, căci Eu sunt Cel pe Care Îl jefuiți voi, tot neamul!

10 Aduceți însă toate zeciuielile în vistierie, ca să fie hrană în Casa Mea. Puneți‑Mă astfel la încercare, ziceDomnulOștirilor,și veți vedeadacă nu voi deschide pentru voi stăvilarele cerului și dacă nu voi turna peste voi binecuvântare până nu veți mai avea loc unde s‑o țineți!

11 O voi mustra pentru voi pe cea care devorează, ca să nu mai distrugă recolta pământului vostru, iar vița din câmpiile voastre nu va mai fi neroditoare, ziceDomnulOștirilor.

12 Atunci toate neamurile vă vor numi fericiți, pentru că veți fi o țară plăcută, ziceDomnulOștirilor.

Israel vorbește cu aroganță împotriva lui Dumnezeu

13 Ați rostit cuvinte grele împotriva Mea, ziceDomnul.

Cu toate acestea, voi întrebați: «Ce am spus împotriva Ta?»

14 Ați spus: «Degeaba Îi slujim lui Dumnezeu! Ce‑am câștigat dacă am păzit îndatoririle Sale și am umblat căindu‑neînainteaDomnuluiOștirilor?

15 Acum îi numim fericiți pe cei aroganți. Da, nu numai că cei ce săvârșesc răul prosperă, dar ei Îl și ispitesc pe Dumnezeu și scapă!»“

Răsplata celor drepți

16 Atunci cei ce se tem deDomnulau vorbit unii cu alții, iarDomnula luat aminte și a ascultat. Înaintea Lui a fost scrisă o carte de aducere-aminte despre cei ce se tem deDomnulși se gândesc la Numele Lui.

17 „Ei vor fi ai Mei, ziceDomnulOștirilor, înziua în care EuÎmivoi întemeia proprietatea. Îi voi cruța așa cum un părinte își cruță fiul care‑i slujește.

18 Și veți vedea încă o dată deosebirea dintre cel drept și cel rău, dintre cel care Îi slujește lui Dumnezeu și cel care nu‑I slujește!

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/MAL/3-da28a6a490851f04fc3f6fce1214375e.mp3?version_id=126—

Categories
Maleahi

Maleahi 4

Ziua Domnului

1 Iată, vine ziua care arde ca un cuptor! Toți cei aroganți și toți cei ce trăiesc în răutate vor fi o miriște. Ziua care vine îi va arde, ziceDomnulOștirilor, și nu le va mai lăsa nici rădăcină, nici ramuri!

2 Dar pentru voi care vă temeți de Numele Meu va răsări Soarele dreptății, aducând vindecare sub aripile Lui! Veți ieși și veți sări ca vițeii din grajd.

3 Îi veți călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi cenușă sub tălpile picioarelor voastre în ziua pe care Eu o pregătesc, ziceDomnulOștirilor.

4 Aduceți‑vă aminte de Legea robului Meu Moise, de hotărârile și judecățile pe care i le‑am poruncit la Horeb pentru tot Israelul!

5 Iată, vi‑l voi trimite pe profetul Ilie înainte să vină ziua cea mare și de temut aDomnului!

6 El va întoarce inimile taților spre copiii lor și inimile copiilor spre tații lor, ca nu cumva, atunci când voi veni, să lovesc țara cu blestem!“

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/MAL/4-ec9f6586db52198b1de0ef35c842ba97.mp3?version_id=126—

Categories
Matei

Matei 1

Cartea genealogiei lui Isus Cristos

1 Cartea genealogieilui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.

2 Lui Avraam i s‑a născut Isaac,

lui Isaac i s‑a născut Iacov,

lui Iacov i s‑au născut Iuda și frații acestuia,

3 lui Iuda, i s‑au născut Pereț și Zerah, din Tamar,

lui Pereț i s‑a născut Hețron,

lui Hețron i s‑a născut Ram,

4 lui Ram i s‑a născut Aminadab,

lui Aminadab i s‑a născut Nahșon,

lui Nahșon i s‑a născut Salmon,

5 lui Salmon, i s‑a născut Boaz, din Rahab,

lui Boaz, i s‑a născut Obed, din Rut,

lui Obed i s‑a născut Ișai,

6 iar lui Ișai i s‑a născut regele David.

Lui David i s‑a născut Solomon, dinfosta soțiea lui Urie,

7 lui Solomon i s‑a născut Roboam,

lui Roboam i s‑a născut Abia,

lui Abia i s‑a născut Asa,

8 lui Asa i s‑a născut Iehoșafat,

lui Iehoșafat i s‑a născut Iehoram,

lui Iehoram i s‑a născut Uzia,

9 lui Uzia i s‑a născut Iotam,

lui Iotam i s‑a născut Ahaz,

lui Ahaz i s‑a născut Ezechia,

10 lui Ezechia i s‑a născut Manase,

lui Manase i s‑a născut Amon,

lui Amon i s‑a născut Iosia,

11 iar lui Iosia i s‑a născut Iehonia și frații acestuia, pe vremea exilului în Babilon.

12 După exilul în Babilon,

lui Iehonia i s‑a născut Șealtiel,

lui Șealtiel i s‑a născut Zerub-Babel,

13 lui Zerub-Babel i s‑a născut Abiud,

lui Abiud i s‑a născut Eliachim,

lui Eliachim i s‑a născut Azor,

14 lui Azor i s‑a născut Țadok,

lui Țadok i s‑a născut Achim,

lui Achim i s‑a născut Eliud,

15 lui Eliud i s‑a născut Elazar,

lui Elazar i s‑a născut Matan,

lui Matan i s‑a născut Iacov,

16 iar lui Iacov i s‑a născut Iosif, soțul Mariei, din care S‑a născut Isus, Cel Care este numit Cristos.

17 Așadar, toate generațiile de la Avraam până la David suntîn număr depaisprezece, de la David până la exilul în Babilon sunt paisprezece generații, iar de la exilul în Babilon până la Cristos sunt paisprezece generații.

Nașterea lui Isus Cristos

18 Iar nașterea lui Isus Cristos a fost astfel: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif, dar înainte ca ei să locuiască împreună, ea a rămas însărcinată de la Duhul Sfânt.

19 Însă Iosif, soțul ei, era un om drept și nu voia s‑o facă de rușine înaintea lumii. De aceea, a vrut s‑o părăsească pe ascuns.

20 Dar, în timp ce se gândea el la aceste lucruri, iată că un înger al Domnului i s‑a arătat în vis și i‑a zis: „Iosif, fiu al lui David, nu te teme s‑o iei la tine pe Maria, soția ta, căci ce a luat naștere în ea este de la Duhul Sfânt.

21 Ea va naște un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Isus, pentru că El Își va mântui poporul de păcatele lui.“

22 Toate acestea s‑au întâmplat ca să se împlinească ceea ce a spus Domnul prin profetul care zice:

23 „Iată, fecioara va rămâne însărcinată,

va naște un Fiu

și Îi vor pune numele Emanuel“,

care, tradus, înseamnă „Dumnezeuestecu noi.“

24 Când s‑a trezit din somn, Iosif a făcut așa cum i‑a poruncit îngerul Domnului. A luat‑ope Mariade soție,

25 dar n‑a cunoscut‑opână când ea nu a dat naștere unui Fiu. Iar el I‑a pus numele Isus.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/MAT/1-38a8e554b7dbd3e223ddbf8acf41d6c6.mp3?version_id=126—