Categories
Geneza

Geneza 37

Iosif și frații săi

1 Iacov s‑a așezat în țara în care a locuit ca străin tatăl său, în țara Canaan.

2 Aceasta este istorialui Iacov.

La vârsta de șaptesprezece ani, Iosif păștea turma împreună cu frații săi, fiii Bilhei și ai Zilpei, soțiile tatălui său. Iosif a adus tatălui lor un raport rău despre ei.

3 Israel îl iubea pe Iosif mai mult decât pe toțiceilalțifii ai săi, pentru că era un fiu născut la bătrânețe, și i‑a făcut o tunică decorată.

4 Când frații săi au văzut că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe ei, l‑au urât pe Iosif și n‑au putut să‑i vorbească prietenește.

5 Iosif a avut un vispe carel‑a istorisit fraților săi, dar aceștia l‑au urât și mai mult.

6 El le‑a zis:

– Ascultați, vă rog, visul pe care l‑am avut!

7 Se făcea că noi legam snopii în mijlocul câmpului. Dar iată că snopul meu s‑a ridicat și a stat drept, iar snopii voștri s‑au adunat în jurul lui și s‑au plecat înaintea snopului meu.

8 Frații săi i‑au răspuns:

– Doar nu vei domni tu peste noi?! Doar nu ne vei stăpâni tu?!

Și l‑au urât și mai mult din cauza viselor și a cuvintelor sale.

9 Iosifa mai avut un vis și l‑a istorisitși pe acestafraților săi.

El a zis:

– Iată, am mai avut un vis. Se făcea că soarele, luna și unsprezece stele se plecau înaintea mea.

10 Dar când le‑a istorisitacest vistatălui și fraților săi, tatăl său l‑a mustrat, zicându‑i:

– Ce fel de vis este acesta pe care l‑ai avut? Oare vom veni eu, mama ta și frații tăi ca să ne plecăm până la pământ înaintea ta?

11 Frații săi l‑au invidiat, dar tatăl său a ținut minte acestvis.

Iosif este vândut de frații săi

12 Frații săi s‑au dus să pască turma tatălui lor lângă Șehem.

13 Israel i‑a zis lui Iosif:

– Știi că frații tăi pasc oile lângă Șehem. Vino, căcivreau săte trimit la ei.

El a răspuns:

– Iată‑mă,sunt gata.

14 Israeli‑a zis:

– Du‑te, vezi dacă frații tăi și turma sunt bine și adu‑mi vești.

Apoi l‑a trimis din valea Hebron.

Când a ajuns la Șehem,

15 un om l‑a găsit rătăcind pe câmp și l‑a întrebat:

– Ce cauți?

16 El a zis:

– Îi caut pe frații mei. Spune‑mi, te rog, unde pasc eiturma?

17 Omulacelai‑a răspuns:

– Au plecat de aici. Căci i‑am auzit: „Să mergem la Dotan.“

Iosif s‑a dus pe urma fraților săi și i‑a găsit la Dotan.

18 Aceștia l‑au văzut de departe și, înainte ca el să ajungă la ei, au pus la cale să‑l omoare.

19 Ei și‑au zis unul altuia:

– Iată că vine „stăpânul viselor“!

20 Haideți acum să‑l omorâm și să‑l aruncăm într-unul dinacestepuțuri. Vom spune că l‑a devorat o fiară sălbatică și vom vedea ce se va alege de visele lui.

21 Dar când Ruben a auzitlucrul acesta,a încercatsă‑l scape din mâinile lor, zicând:

– Să nu‑i luăm viața!

22 Apoi Ruben le‑a zis:

– Să nu vărsați sânge! Aruncați‑l în acest puț din pustie, fără să vă întindeți mâna asupra lui.

Spunea aceastapentru ca să‑l scape din mâinile lor și să‑l aducă înapoi la tatăl său.

23 Când Iosif a ajuns la frații săi, aceștia l‑au dezbrăcat de tunica sa, de tunica decorată pe care o purta,

24 l‑au luat și l‑au aruncat într‑un puț. Puțul era gol, fărăpic deapă în el.

25 Apoi s‑au așezat să mănânce pâine. Ridicându‑și ochii, s‑au uitat și iată că o caravană de‑a ismaeliților venea din Ghilad. Cămilele lor erau încărcate cu condimente, balsam și smirnă, și mergeau să le ducă în Egipt.

26 Iuda le‑a zis fraților săi: „Ce câștigăm dacă ne vom ucide fratele și‑i ascundem sângele?

27 Haideți să‑l vindem ismaeliților și să nu ne întindem mâna asupra lui, pentru că este fratele nostru,carne dincarnea noastră.“ Frații săi au fost de acord.

28 Când s‑au apropiat negustorii midianiți,frații săil‑au scos pe Iosif din puț și l‑au vândut ismaeliților cu douăzecide șechelide argint. Aceștia l‑au dus pe Iosif în Egipt.

29 Ruben s‑a întors la puț și iată că Iosif nu mai era acolo. El și‑a sfâșiat hainele,

30 s‑a întors la frații săi și a zis: „Băiatul a dispărut. Ce mă fac?“

31 Dar ei au luat tunica lui Iosif, au înjunghiat un țap și au înmuiat tunica în sânge.

32 I‑au trimis tunica decorată tatălui lor, zicând: „Am găsit asta. Vezi dacă nu cumva este tunica fiului tău.“

33 El a recunoscut‑o și a zis: „Este tunica fiului meu. L‑a devorat o fiară sălbatică. Fără îndoială, Iosif a fost sfâșiatîn bucăți.“

34 Atunci Iacov și‑a sfâșiat hainele, și‑a pus un sac pe coapse și l‑a bocit pe fiul său multe zile.

35 Toți fiii săi și toate fiicele sale au venit să‑l mângâie, dar el n‑a vrut să fie mângâiat, și a zis: „Bocind voi coborî la fiul meu în Locuința Morților.“ Așa l‑a plâns tatăl său.

36 Midianiții l‑au vândutpe Iosifîn Egipt lui Potifar, un demnitar al lui Faraon și comandant al gărzii.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/GEN/37-7c00bc418db98bf293fa481820235a28.mp3?version_id=126—

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *