Categories
Geneza

Geneza 2

1 Astfel au fost sfârșite cerurile, pământul și întreaga lor oștire.

2 În ziua a șaptea, Dumnezeu Și‑a sfârșit lucrarea pe care o făcuse. El S‑a odihnitîn ziua a șaptea de toată lucrarea pe care o făcuse.

3 Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit‑o, pentru că în ea S‑a odihnit detoată lucrarea pe care a făcut‑o în creație.

Adam și Eva

4 Aceasta este istoriacerurilor și a pământului, când au fost create. În ziua cândDomnulDumnezeua făcut pământul și cerurile,

5 pe pământ nu era încă niciun tufiș, iar iarba câmpului încă nu încolțise pentru căDomnulDumnezeu nu dăduse ploaie pe pământ și nu era niciun om ca să lucreze pământul,

6 ci un izvorse ridica din pământ și uda toată suprafața pământului.

7 AtunciDomnulDumnezeu l‑a întocmit pe Adamdin țărâna pământului și a suflat în nările lui suflare de viață, iar Adam a devenit un suflet viu.

8 DomnulDumnezeu a plantat o grădină în Eden, în răsărit, și l‑a pus acolo pe omul pe care îl întocmise.

9 DomnulDumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuți la vedere și buni pentru hrană, precum și Pomul Vieții, în mijlocul grădinii, și Pomul Cunoașterii Binelui și a Răului.

10 Un râu ieșea din Eden ca să ude grădina, iar de acolo se despărțea în patru brațe.

11 Numele celui dintâi este Pișon. El înconjura toată țara Havila, unde este aur.

12 Aurul acelei țări este bun. Acolo se găsesc și bedeliumși piatră de onix.

13 Numele celui de‑al doilea râu este Ghihon. El înconjura toată țara Cuș.

14 Numele celui de‑al treilea râu este Hiddekel. El curge la răsăritul Așurului. Al patrulea râu este Eufratul.

15 DomnulDumnezeu l‑a luat pe Adam și l‑a așezat în grădina Edenului, ca s‑o lucreze și s‑o păzească.

16 DomnulDumnezeu i‑a poruncit lui Adam, zicând: „Să mănânci, desigur, din orice pom din grădină,

17 dar din Pomul Cunoașterii Binelui și a Răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, sigur vei muri!“

18 ApoiDomnulDumnezeu a zis: „Nu este bine ca Adam să fie singur. Îi voi face un ajutor potrivit.“

19 DomnulDumnezeu a întocmit din pământ fiecare vietate a câmpului și fiecare pasăre a cerului și le‑a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi. Și orice nume pe care Adam îl punea fiecărei ființe vii, acela îi era numele.

20 Adam le‑a pus nume tuturor vitelor și păsărilor cerului și fiecărei vietăți a câmpului, însă pentru el nu s‑a găsit niciun ajutor potrivit.

21 AtunciDomnulDumnezeu a trimis un somn adânc peste Adam, iar acesta a adormit. El a luat una dintre coastele lui și a închis carnea la locul ei.

22 Și, din coasta pe care a luat‑o din Adam,DomnulDumnezeu a făcut o femeie și a adus‑o la Adam.

23 Atunci Adam a zis:

„În sfârșit, aceasta este os din oasele mele

și carne din carnea mea.

Aceasta se va numi «femeie»,

pentru că a fost luată din bărbat.“

24 De aceea bărbatul își va lăsa tatăl și mama și se va alipi de soția lui, iar ei vor fi un singur trup.

25 Omul și soția lui erau amândoi goi și nu le era rușine.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/GEN/2-d648b3119f7f8bd539b849e6d60e699d.mp3?version_id=126—

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *