Categories
Exodul

Exodul 19

Israel în pustia Sinai

1 În luna a treia de la ieșirea fiilor lui Israel din țara Egiptului, în aceeași zi, au ajuns în pustia Sinai.

2 După ce au pornit din Refidim, au intrat în pustia Sinai și apoi și‑au așezat tabăra în pustie. Acolo, Israel și‑a așezat tabăra înaintea muntelui.

3 Moise s‑a suit la Dumnezeu.Domnull‑a chemat de pe munte, zicând: „Așa să vorbești Casei lui Iacov. Iată ce să le spui fiilor lui Israel:

4 «Ați văzut ce le‑am făcut egiptenilor, cum v‑am purtat pe aripi de vultur și v‑am adus la Mine.

5 De aceea, acum, dacă veți asculta cu atenție de glasul Meu și veți ține legământul Meu, veți fi proprietatea Mea dintre toate popoarele. Deși tot pământul este al Meu,

6 voi Îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfânt.» Acestea sunt cuvintele pe care să le spui fiilor lui Israel.“

7 Astfel, Moise a venit, i‑a chemat pe bătrânii poporului și le‑a pus înainte toate cuvintele acestea, pe care i le‑a poruncitDomnul.

8 Și tot poporul a răspuns împreună și a zis: „Vom face tot ce a zisDomnul.“ Moise a dus înapoiDomnuluicuvintele poporului.

Sfințirea poporului

9 Domnuli‑a zis lui Moise: „Iată, voi veni la tine într‑un nor gros, pentru ca poporul să audă când vorbesc cu tine și să aibă întotdeauna încredere în tine.“

Moise I‑a spusDomnuluicuvintele poporului.

10 AtunciDomnuli‑a zis lui Moise: „Du‑te la popor și sfințește‑iazi și mâine. Să‑și spele hainele

11 și să se pregătească pentru a treia zi, pentru că atunciDomnulSe va coborî pe muntele Sinai sub privirea întregului popor.

12 Să pui de jur împrejur limite pentru popor, zicând: «Aveți grijă să nu urcați pe munte sau să vă atingeți de poalele lui. Oricine se atinge de munte, sigur va fi pedepsit cu moartea.»

13 Nicimăcaro mână să nu‑l atingă.Dacă‑l va atinge cineva, să fie omorât cu pietre sau străpunscu săgeți. Indiferent ce va fi, animal sau om, să nu trăiască! Doar când cornul de berbec va suna prelung, ei să se urce pe munte.“

14 Moise a coborât de pe munte la popor. A sfințit poporul, și ei și‑au spălat hainele.

15 El a zis poporului: „Fiți gata pentru a treia zi. Să nu vă apropiați de vreo femeie!“

16 În dimineața celei de‑a treia zi au fost tunete și fulgere. Un nor gros acoperea muntele și un sunet de trâmbițăse auzeafoarte tare, așa că tot poporul din tabără s‑a cutremurat.

17 Moise a scos poporul din tabără ca să‑L întâlnească pe Dumnezeu, și au stat la poalele muntelui.

18 Muntele Sinai era acoperit în întregime cu fum, pentru căDomnulS‑a coborât pe el în foc. Fumul se înălța ca fumul unui cuptor și tot muntelese cutremura cu putere.

19 În timp ce trâmbița suna din ce în ce mai tare, Moise vorbea, și glasul lui Dumnezeu îi răspundea.

20 CândDomnulS‑a coborât pe vârful muntelui Sinai, El l‑a chemat pe Moise pe vârful muntelui, iar Moise s‑a urcatacolo.

21 ApoiDomnuli‑a zis lui Moise:

– Coboară și avertizează poporul să nu se năpustească să se uite laDomnul, pentru ca nu cumva să cadămorțimulți dintre ei.

22 Chiar și preoții care se apropie deDomnultrebuie să se sfințească, pentru ca nu cumvaDomnulsă izbucnească împotriva lor.

23 Moise I‑a răspunsDomnului:

– Poporul nu are voie să urce pe muntele Sinai, pentru că Tu Însuți ne‑ai avertizat, zicând: „Pune limite în jurul muntelui și sfințește‑l.“

24 Domnuli‑a zis:

– Du‑te, coboară, iar apoi suie‑tedin nou aiciîmpreună cu Aaron, dar nu lăsa nici preoții, nici poporul să se repeadă să se suie laDomnul, ca nu cumva El să izbucnească împotriva lor.

25 Moise a coborât la popor și le‑a zisaceste lucruri.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/EXO/19-26afb2abaae3374523a8efc9dbd33b70.mp3?version_id=126—

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *