Categories
Psalmii

Psalmii 44

Pentru dirijor. Al fiilor lui Korah. Un

maschil

.

1 Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre,

părinții noștri ne‑au istorisit

despre lucrarea pe care ai înfăptuit‑o în zilele lor,

în zilele de odinioară.

2 Tu, prin brațul Tău, ai alungat neamuri,

ca să‑i plantezi pe ei;

ai lovit noroade, ca să‑i extinzi pe ei.

3 Căci nu prin sabia lor au luat în stăpânire țara

și nu brațul lor i‑a izbăvit,

ci dreapta Ta, brațul Tău,

lumina feței Tale, fiindcă Îți găseai plăcerea în ei.

4 Dumnezeule, Tu ești Împăratul meu!

Poruncește dar izbăvirea lui Iacov!

5 Cu Tine ne doborâm vrăjmașii,

prin Numele Tău îi vom călca în picioare pe cei ce se ridică împotriva noastră.

6 Nu mă încred în arcul meu,

sabia mea nu mă izbăvește,

7 ci Tu ne izbăvești de vrăjmașii noștri

și îi faci de rușine!

8 Noi în Dumnezeu ne lăudăm toată ziua;

Numelui Tău îi vom aduce mulțumiri pe vecie.Selah

9 Totuși, Tu ne‑ai respins și ne‑ai umilit,

nu mai ieși cu oștirile noastre.

10 Tu ai făcut să ne retragem dinaintea vrăjmașului,

astfel că cei ce ne urăsc ne jefuiesc.

11 Ne dai ca pe niște oi la tăiere,

ne împrăștii printre neamuri.

12 Îți vinzi poporul pe un preț de nimic

și nu câștigi nimic prin vânzarea lui.

13 Ne faci de ocara vecinilor noștri,

de ocară și dispreț pentru cei din jurul nostru.

14 Ne faci o pildă printre neamuri,

o clătinare din cap printre popoare.

15 Toată ziua disprețul îmi stă înainte

și rușinea îmi acoperă fața,

16 la glasul batjocoritorului și al blasfemiatorului,

la vederea dușmanului și a răzbunătorului.

17 Toate acestea au venit asupra noastră,

darnoi nu Te‑am uitat

și nu am trădat legământul Tău.

18 Inima noastră nu Ți‑a întors spatele,

și pașii noștri nu s‑au îndepărtat de calea Ta.

19 Tu însă ne‑ai zdrobit în locul de vânătoare al șacalilor

și ne‑ai acoperit cu umbra morții.

20 Dacă am fi uitat Numele Dumnezeului nostru

și ne‑am fi întins palmele spre vreun dumnezeu străin,

21 n‑ar fi descoperit Dumnezeu aceasta?

Doar El cunoaște toate tainele inimii.

22 Totuși, din pricina Ta suntem dați morții toată ziua,

suntem considerați ca niște oi pentru tăiere.

23 Scoală‑Te! De ce dormi, Stăpâne?

Trezește‑Te, nu ne lepăda pe vecie!

24 De ce Îți ascunzi fața,

de ce ne uiți suferința și asuprirea?

25 Căci sufletul nostru este doborât în țărână,

pântecul ne este lipit de pământ!

26 Ridică‑Teși vinoîn ajutorul nostru!

Răscumpără‑ne, datorită îndurării Tale!

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/PSA/44-f00ad448ed9b1d2d18458f6f064fc816.mp3?version_id=126—

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *