Categories
Psalmii

Psalmii 106

1 Lăudați‑L peDomnul!

MulțumițiDomnului, căci este bun,

căci în veacțineîndurareaLui!

2 Cine poate spune toate isprăvileDomnului?

Cine poate vesti toată lauda Sa?

3 Ferice de cei care păzesc ce este drept

și care înfăptuiesc dreptatea tot timpul.

4 Adu‑Ți aminte de mine,Doamne,

în bunăvoința Ta față de poporul Tău!

Apropie‑Te de mine cu mântuirea Ta,

5 ca să văd bunăstarea aleșilor Tăi,

să mă bucur de bucuria poporului Tău

și să Te laud împreună cu moștenirea Ta.

6 Noi am păcătuit ca și părinții noștri,

am săvârșit nelegiuire, am făcut rău.

7 În timp ce erau în Egipt,

părinții noștri n‑au luat aminte la minunile Tale;

nu și‑au amintit de mulțimea îndurărilor Tale

și s‑au răzvrătit când au ajuns la mare, la Marea Roșie.

8 Totuși, El i‑a izbăvit datorită Numelui Său,

ca să‑Și descopere puterea.

9 A mustrat Marea Roșie și aceasta s‑a uscat;

apoi i‑a condus prin adâncuristerpeca pustia.

10 I‑a izbăvit din mâna celui ce‑i ura

și i‑a răscumpărat din mâna dușmanului.

11 Apele i‑au acoperit pe vrăjmașii lor,

fără ca vreunul din ei să scape.

12 Atunci I‑au crezut cuvintele

și I‑au cântat laudă.

13 Darau uitat curând lucrările Lui;

nu I‑au așteptat sfatul.

14 Li s‑au aprins poftele în pustie

și L‑au pus la încercarepe Dumnezeu în pustietate.

15 El le‑a îndeplinit cererea,

dar a trimis o boală nimicitoare peste ei.

16 În tabără au fost geloși pe Moise

și pe Aaron, cel sfințitDomnului.

17 Pământul s‑a deschis, l‑a înghițit pe Datan

și a acoperit comunitatea lui Abiram.

18 Focul le‑a consumat comunitatea;

flăcările i‑au mistuit pe cei răi.

19 La Horeb și‑au făcut un vițel

și s‑au închinat chipului turnat.

20 Au schimbat Slava lor

cu asemănarea unui bou care mănâncă iarbă.

21 L‑au uitat pe Dumnezeu, Mântuitorul lor,

pe Cel Ce făcuse lucruri mari în Egipt,

22 minuni în țara lui Ham,

lucruri de temut la Marea Roșie.

23 Astfel, El a spus că o să‑i nimicească,

însă Moise, alesul Său,

a stat în spărtură înaintea Lui,

ca să‑I abată mânia de la distrugere.

24 Apoi au respins țara cea plăcută;

ei n‑au crezut în cuvântul Lui.

25 Au cârtit în corturile lor

și nu au ascultat de glasulDomnului.

26 Atunci, El a jurat cu mâna ridicată

că îi va face să cadă în pustie,

27 că le va face sămânța să cadă printre neamuri

și‑i va împrăștia printrealtețări.

28 S‑au alipit deBaal-Peor

și au mâncat jertfe închinate morților.

29 L‑au mâniat prin faptele lor,

astfel încât o urgie a izbucnit printre ei.

30 Dar s‑a ridicat Fineas, a făcut judecată

și urgia s‑a oprit.

31 Lucrul acesta i‑a fost considerat dreptate,

din generație în generație, pe vecie.

32 L‑au mâniat la apele Meriba,

iar din cauza lor i‑a mers rău lui Moise.

33 Căci s‑au răzvrătit împotriva Duhului Său,

iar Moise a vorbit necugetat cu buzele lui.

34 Ei nu au nimicit popoarele

despre care le spuseseDomnul,

35 ci s‑au amestecat cu neamurile

și s‑au deprins cu faptele acestora.

36 Au slujit idolilor lor,

iar aceștia au devenit o cursă pentru ei.

37 Și‑au jertfit fiii și fiiceleîn cinsteademonilor.

38 Au vărsat sânge nevinovat,

sângele fiilor și al fiicelor lor,

jertfindu‑i idolilor Canaanului,

și au spurcat țara din cauza sângelui.

39 S‑au întinat prin faptele lor

și s‑au prostituat prin lucrările lor.

40 Atunci s‑a aprins mâniaDomnuluiîmpotriva poporului Său

și Și‑a urât moștenirea.

41 I‑a dat pe mâna neamurilor

și astfel cei ce îi urau au stăpânit peste ei.

42 Dușmanii lor i‑au asuprit

și au fost umiliți sub mâna lor.

43 El i‑a scăpat de multe ori,

dar ei se răzvrăteau prin planurile lor.

S‑au nenorocit prin nelegiuirea lor.

44 El a privit la strâmtorarea lor

când le‑a auzit strigătele.

45 Pentru ei Și‑a adus aminte de legământul Lui.

I s‑a făcut milă de ei datorită mulțimii îndurărilor Sale

46 și a făcut ca aceștia să capete milă

din partea tuturor celor ce‑i luaseră captivi.

47 Doamne, Dumnezeul nostru, izbăvește‑ne!

Strânge‑ne dintre neamuri

ca să aducem mulțumiri Numelui Tău cel sfânt

și să ne fălim aducându‑Ți laudă.

48 Binecuvântat să fieDomnul, Dumnezeul lui Israel,

din veșnicie în veșnicie!

Tot poporul să zică: „Amin!“

Lăudați‑L peDomnul!

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/PSA/106-974bd301b70fb0b2e1a26908cba22545.mp3?version_id=126—

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *