1 Vinul este batjocoritor și băutura tare este gălăgioasă;
oricine este amețit de ele nu este înțelept.
2 Groazape care o insuflăregele este ca răcnetul unui leu;
cel ce îl înfurie, păcătuiește împotriva sa însuși.
3 Este o onoare pentru om să se abțină de la ceartă,
dar orice nebun se dezlănțuie.
4 Leneșul nu ară toamna,
așa că nu va găsi nimic la seceriș.
5 Sfaturile inimii unui om sunt ca niște ape adânci,
dar cel priceput știe să scoată din ele.
6 Mulți oameni își proclamă loialitatea,
dar cine poate găsi un om credincios?
7 Cel drept umblă în integritatea lui;
ferice de copiii lui după el!
8 Când regele stă pe tronul judecății,
spulberă orice rău cu privirea lui.
9 Cine poate spune: „Mi‑am păstrat inima curată,
sunt curat și fără păcat“?
10 Greutățile diferite și măsurile diferite
sunt ambele o urâciune înainteaDomnului.
11 Chiar și un tânăr se face cunoscut prin faptele lui,
dacă purtarea lui este curată și dreaptă.
12 Urechea care aude și ochiul care vede,
Domnulle‑a făcut pe amândouă!
13 Nu iubi somnul, căci vei ajunge sărac!
Deschide ochii și te vei sătura de pâine!
14 „Rău! Rău!“, spune cumpărătorul,
și, plecând, se laudă.
15 Există aur și o mulțime de rubine,
dar buzele carerăspândesccunoștința sunt un giuvaier prețios.
16 Ia‑i haina, căci a girat pentru un străin,
și ține‑o garanție,căci a giratpentru o străină!
17 Pâinea înșelăciunii este dulce omului,
dar, după aceea, gura lui va fi plină de pietriș.
18 Planurile se pun la cale prin sfat.
Deci, fă războiul prin îndrumări!
19 Cel ce umblă cu bârfa dezvăluie un secret;
să nu te amesteci cu cel ce‑și deschide buzele.
20 Dacă un om își blestemă tatăl sau mama,
i se va stinge candela în negura nopții.
21 O moștenire câștigată repedela început
nu va fi binecuvântată la sfârșit.
22 Nu spune: „Îi voi întoarce eu acest rău!“
Nădăjduiește înDomnul, și El te va izbăvi!
23 Greutățile diferite sunt o urâciuneînainteaDomnului
și talerele înșelătoare nu sunt un lucru bun.
24 Pașii omuluisunt îndrumațideDomnul.
Cum și‑ar putea înțelege omul propria‑i cale?
25 Este o cursă pentru om să facă în pripăo promisiunesfântă
și abia mai târziu să se gândească la jurămintele făcute.
26 Un rege înțelept îi spulberă pe cei răi
și trece cu roatade treieratpeste ei.
27 Suflarea omului este o candelă aDomnului,
care cercetează toate odăile pântecului.
28 Bunătatea și credincioșia îl protejează pe rege
și, prin bunătate, tronul lui este în siguranță.
29 Gloria tinerilor este puterea lor,
iar podoaba bătrânilor este părul alb.
30 Vânătăile rănilor curăță de rău,
iar bătăile curăță odăile pântecului.
—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/PRO/20-1fe0187afa8096b43b362fadb0c9b988.mp3?version_id=126—