Tola și Iair
1 După Abimelek, cel care s‑a ridicat să‑l izbăvească pe Israel a fost Tola, fiul lui Pua, fiul lui Dodo, un bărbat din Isahar. El locuia în Șamir, în muntele lui Efraim.
2 El a judecatIsraelul timp de douăzeci și trei de ani. Apoi a murit și a fost îngropat la Șamir.
3 După el s‑a ridicat ghiladitul Iair. El a judecat Israelul timp de douăzeci și doi de ani.
4 Acesta avea treizeci de fii care călăreau pe treizeci de măgari; ei aveau treizeci de sate. Până în ziua aceasta, ele sunt numite Havot-Iairși se află în ținutul Ghiladului.
5 Iair a murit și a fost îngropat la Kamon.
Oprimarea filisteană și amonită
6 Fiii lui Israel au făcut din nou ce este rău în ochiiDomnuluiși au slujitbaalilorșiaștoretelor, dumnezeilor Aramului, dumnezeilor Sidonului, dumnezeilor Moabului, dumnezeilor fiilor lui Amon și dumnezeilor filistenilor. L‑au părăsit peDomnulși nu I‑au mai slujit.
7 AtunciDomnulS‑a aprins de mânie împotriva lui Israel și i‑a vândut în mâinile filistenilor și a fiilor lui Amon.
8 Începând cu acel an, ei i‑au zdrobit și i‑au asuprit pe fiii lui Israel timp de optsprezece ani – pe toți fiii lui Israel care erau dincolo de Iordan, pe teritoriul amoriților, în Ghilad.
9 Fiii lui Amon au trecut Iordanul ca să lupte împotrivasemințieilui Iuda, împotrivasemințieilui Beniamin și a Casei lui Efraim. Din această cauză Israel era într‑o mare strâmtorare.
10 Atunci fiii lui Israel au strigat cătreDomnul, zicând:
– Am păcătuit împotriva Ta căci Te‑am părăsit pe Tine, Dumnezeul nostru, și am slujitbaalilor!
11 Domnulle‑a zis fiilor lui Israel:
– Când egiptenii, amoriții, fiii lui Amon, filistenii,
12 sidonienii, amalekiții și maoniții v‑au asuprit și ați strigat către Mine, nu v‑am izbăvit Eu din mâna lor?
13 Dar voi M‑ați părăsit și ați slujit altor dumnezei! De aceea nu vă voi mai izbăvi!
14 Duceți‑vă și strigați la dumnezeii pe care vi i‑ați ales! Să vă izbăvească ei în vremea necazului vostru!
15 Fiii lui Israel I‑au zisDomnului:
– Am păcătuit! Fă‑ne tot ceea ce consideri că este bine, numai eliberează‑ne astăzi, Te rugăm!
16 Apoi au renunțat la dumnezei și au slujitDomnului, iar El S‑a îndurat de necazul lui Israel.
17 Când fiii lui Amon s‑au strâns laolaltă și și‑au așezat tabăra în Ghilad, fiii lui Israel s‑au grupat și și‑au așezat tabăra la Mițpa.
18 Cei din popor, și anume căpeteniile Ghiladului, și‑au zis unul altuia: „Cine este omul care va începe lupta împotriva fiilor lui Amon? El va fi căpetenia tuturor locuitorilor Ghiladului!“
—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/JDG/10-19e60a3fea411b755da596cb3ba910d1.mp3?version_id=126—