Judecată împotriva conducătorilor, a preoților și a profeților corupți
1 Vai deaceacunună, mândria bețivilor din Efraim,
și de floarea ofilită, frumusețea ei glorioasă,
așezată pe culmea văii mănoase
a celor doborâți de vin!
2 Iată, Stăpânul are pe cineva puternic și tare!
Ca o furtună cu grindină, distrugătoare,
ca o ploaie torențială și ca un potop puternic,
o va trânti la pământ cu mâna sa.
3 Cununa mândră a bețivilor din Efraim
va fi călcată în picioare,
4 iar floarea ofilită, frumusețea ei glorioasă,
așezată pe culmea văii mănoase,
va fi ca o smochină coaptă înainte de culesul roadelor;
oricine o vede o înghite imediat ce pune mâna pe ea.
5 În ziua aceea,DomnulOștirilor
va fi o coroană glorioasă,
o ghirlandă frumoasă
pentru rămășița poporului Său;
6 va fi un duh de dreptate
pentru cel ce stă pe scaunul de judecată
și tărie pentru cei ce alungă dușmanul din fața porților.
7 Dar și aceștia se clatină de vin
și amețesc din cauza băuturilor tari:
preot și profet se clatină de băuturi tari,
sunt zăpăciți de vin;
sunt amețiți de băuturi tari,
se clatină când au vedenii
și se împiedică când dau sentința.
8 Toate mesele sunt pline de vomă,
nu este niciun loc care să nu fie murdar.
9 „Pe cine învață El cunoașterea?
Cui explică El mesajul?
Unora înțărcați de curând?
Unora tocmai luați de la sân?
10 El dă poruncă după poruncă, poruncă după poruncă,
regulă după regulă, regulă după regulă,
puțin aici, puțin acolo.“
11 De aceea, prin buze încâlcite și într‑o altă limbă,
va vorbi El acestui popor,
12 celor cărora le‑a zis:
„Iată locul de odihnă!
Lăsați‑l pe cel ostenit să se odihnească!
Aici este odihna!“
Dar ei n‑au vrut să asculte.
13 De aceea, pentru ei, CuvântulDomnuluiva fi:
poruncă după poruncă, poruncă după poruncă,
regulă după regulă, regulă după regulă
puțin aici, puțin acolo,
pentru ca, mergând, să cadă pe spate,
să fie zdrobiți, să fie prinși în laț și capturați.
14 De aceea, ascultați CuvântulDomnului, oameni ai batjocurii,
cei ce stăpâniți peste poporul acesta care este în Ierusalim!
15 Voi ați zis:
„Am încheiat un legământ cu Moartea
și am făcut o înțelegere cu Locuința Morților.
Urgia năvalnică va trece
fără să ne atingă,
căci ne‑am făcut din minciună adăpost
și din înșelăciune – ascunzătoare.“
16 De aceea, așa vorbește StăpânulDomn:
„Iată, așez în Sion o Piatră,
o Piatră încercată,
o Piatră din capulunghiului, prețioasă,
o Temelie sigură!
Cel ce crede nu se va grăbi.
17 Eu voi face din judecată o funie de măsură
și din dreptate un fir de plumb.
Grindina îți va mătura adăpostul făcut din minciună,
iar apele îți vor inunda ascunzătoarea.
18 Legământul vostru cu Moartea va fi anulat,
iar înțelegerea voastră cu Locuința Morților va cădea.
Când va trece urgia năvalnică,
veți fi striviți de ea.
19 Ori de câte ori va trece, vă va apuca,
căci va trece dimineață de dimineață,
zi de zi și noapte de noapte!“
Înțelegerea acestui mesaj
nu va fi decât o pricină de groază.
20 Căci patul este prea scurt să te întinzi pe el,
iar învelitoarea prea îngustă să te înfășori cu ea.
21 DomnulSe va ridica
așa cum a făcut‑opemuntele Perațim,
Se va mânia ca în valea Ghivon,
ca să‑Și facă lucrarea, lucrarea Sa neobișnuită,
ca să‑Și îndeplinească slujba, slujba Sa ciudată.
22 Acum dar, nu mai batjocoriți,
ca nu cumva lanțurile voastre să se întărească și mai mult,
fiindcă am auzit de la Stăpânul,DomnulOștirilor,
o hotărâre de distrugere a întregii țări.
23 Luați aminte și ascultați glasul meu!
Fiți atenți și ascultați rostirea mea!
24 Oare plugarul ară toată ziua pentru a semăna?
Oaretot timpulîși brăzdează și își grăpează pământul?
25 Când i‑a netezit suprafața,
oare nu împrăștie apoi mărar, nu seamănă chimion?
Nu plantează grâul în rânduri,
orzul într‑un loc anume
și secara albă la marginea lui?
26 Dumnezeul lui îl instruiește corect.
El îl învață!
27 Mărarul nu se treieră cu treierătoarea,
nici chimionul nu se calcă cu tăvălugul,
ci mărarul se bate cu un băț,
iar chimionul cu o nuia.
28 Grânele pentru pâine sunt zdrobite,
dar nu se treieră la nesfârșit.
Omulpune în mișcare roata carului și caii,
dar nu sfărâmă grânele.
29 Și lucrul acesta vine tot de laDomnulOștirilor,
Care este minunat în sfat și măreț în înțelepciune.
—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/ISA/28-ecd4ea315cc80d09536550127a3fd5de.mp3?version_id=126—