1 Oare nu are omul o viață plină de trudăpe pământ?
Oare nu sunt zilele lui ca ale unui zilier?
2 Ca un rob care tânjește după umbră
sau ca un zilier care își așteaptă plata,
3 așa am avut și eu parte de luni de deșertăciune
și nopți de necaz mi s‑au dat.
4 Când mă culc, mă întreb: «Când mă voi trezi?»
Dar noaptea e așa de lungă și mă frământ până în zori.
5 Carnea îmi este acoperită de viermi și de coji pământii;
pielea îmi crapă și supurează.
6 Zilele mele sunt mai iuți decât suveica țesătorului
și se sfârșesc fără speranță.
7 Adu‑Ți aminte,Dumnezeule, că viața mi‑e doar o suflare!
Ochii mei nu vor mai vedea binele.
8 Ochiul care mă privește nu mă va mai vedea;
ochii Tăi vor fi asupra mea, dar eu nu voi mai fi.
9 Ca norul care se risipește și trece,
tot așa cel ce se coboară în Locuința Morțilornu se va mai ridica.
10 Nu se va mai întoarce la casa lui
și nu‑și va mai cunoaște locul.
11 De aceea eu nu voi tăcea,
ci, în necazul duhului meu, voi vorbi,
în amărăciunea sufletului meu, mă voi plânge!
12 Sunt eu Marea sau un monstru al mării,
de ai pus o strajă în jurul meu?
13 Când zic: «Patul meu mă va mângâia
și așternutul îmi va alina plângerea!»,
14 atunci Tu mă înspăimânți cu vise
și mă îngrozești cu vedenii.
15 Așa că aș alege mai bine sugrumarea,
mai bine moartea, decât aceste oase.
16 Ledisprețuiesc…! Nu voi trăi în veci!
Lasă‑mă, căci doar o suflare îmi sunt zilele!
17 Ce este omul, ca să‑l apreciezi
și să‑ți îndrepți inima spre el,
18 să‑l cercetezi în fiecare dimineață
și să‑l încerci în orice clipă?
19 Nu vei înceta oare să te mai uiți la mine
și să mă lași astfel singur, măcar până‑mi înghit saliva?
20 Dacă am păcătuit, ce Ți‑am făcut Ție,
Veghetor al oamenilor?
De ce m‑ai luat drept țintă?
Am devenit o povară pentru Tine?
21 De ce nu‑mi ierți fărădelegea
și nu‑mi dai la o parte nelegiuirea?
Căci acum mă voi culca în țărână,
mă vei căuta, dar nu voi mai fi.“
—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/JOB/7-01cadc0e217ccdc0c209ede581816daf.mp3?version_id=126—