1 Omul născut din femeie
are zile puține,
dar pline de necaz.
2 Răsare ca o floare și se usucă;
fuge ca o umbră și nu rămâne.
3 Ai Tu ochii ațintiți asupra unui astfel de om?
Mă chemi Tu la judecată cu Tine?
4 Cine poate scoate ceva curat din ceva necurat?
Nimeni!
5 Zilele omului sunt hotărâte.
Tu cunoști numărul lunilor lui
și i‑ai pus hotare pe care nu le poate trece.
6 Așa că întoarce‑Ți privirea de la el și lasă‑l,
în timp ce se bucură ca un zilier de ziua lui.
7 Căci, pentru un copac, mai este speranță:
dacă este tăiat, el continuă să se schimbe,
și lăstarii lui nu înceteazăsă crească.
8 Deși rădăcina îi îmbătrânește în pământ
și‑i piere trunchiul în țărână,
9 la mireasma apei va înmuguri
și va da ramuri ca o plantă.
10 Ființa umană însă, când moare, își pierde toată vlaga;
omul, după ce își dă ultima suflare, nu mai este.
11 Așa cum apele se evaporă din mare,
iar râul seacă și se usucă,
12 tot așa omul se culcă și nu se mai ridică;
cât vor fi cerurile nu se mai trezește,
nici nu se mai scoală din somnul lui.
13 O, de m‑ai ascunde în Locuința Morților,
de m‑ai acoperi până Îți trece mânia
și de mi‑ai hotărî o vreme când să‑Ți amintești de mine!
14 Dacă un om moare, oare va mai trăi?
În toate zilele trudei mele,
aș aștepta până va veni schimbareatrupuluimeu.
15 Atunci mă vei chema, și‑Ți voi răspunde;
vei tânji după lucrarea mâinilor Tale.
16 Atunci îmi vei număra pașii
și nu‑mi vei mai ține în seamă păcatul;
17 vei pecetlui fărădelegea mea într‑un sac
și‑mi vei acoperi nelegiuirea.
18 Dar așa cum munții cad și se surpă,
iar stânca este mutată din locul ei
19 și așa cum apa sapă în piatră,
iar torenții spală pământul,
tot așa distrugi Tu speranța omului.
20 Îl învingi pentru totdeauna și el se duce;
îi schimbi înfățișarea și apoi îl izgonești.
21 Dacă fiii lui sunt onorați, el nu știe,
dacă sunt înjosiți, el nu vede.
22 El simte doar durerea trupului său
și bocește doar pentru sine.“
—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/JOB/14-f29b3e9574ea3b70f8aaebce1961acfa.mp3?version_id=126—