Categories
Apocalipsa

Apocalipsa 11

Cei doi martori

1 Apoi mi‑a fost dată o trestie asemenea unui băț și mi s‑a spus: „Ridică‑te și măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul și pe cei ce se închină în el!

2 Curtea exterioară a Templului las‑o la o parte și să n‑o măsori, pentru că ea a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare cetatea cea sfântă patruzeci și două de luni.

3 Le voi da celor doi martori ai meiautoritateasă profețească o mie două sute șaizeci de zile, îmbrăcați în sac.“

4 Aceștia sunt cei doi măslini și cele două sfeșnice care stau înaintea Domnului pământului.

5 Dacă vrea cineva să le facă rău, din gurile lor iese foc care‑i mistuie pe dușmanii lor. Deci, dacă vrea cineva să le facă rău, așa trebuie să fie omorât.

6 Ei au autoritatea să închidă cerul, ca să nu mai cadă ploaie în zilele profeției lor. Ei au autoritate peste ape, ca să le transforme în sânge, și să lovească pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori doresc ei.

7 Când își vor sfârși mărturia, fiara care se ridică din Adânc va purta război cu ei, îi va învinge și‑i va omorî.

8 Cadavrele lorvor zăceape strada marii cetăți, care, în sens duhovnicesc, este numită „Sodoma“ și „Egipt“, unde a fost răstignit și Domnul lor.

9 Șioamenidin unele popoare, seminții și neamuri și de diferite limbi, se vor uita la cadavrele lor timp de trei zile și jumătate și nu vor da voie ca acestea să fie puse în mormânt.

10 Locuitorii de pe pământ se vor bucura demoartealor, se vor înveseli și își vor trimite daruri unii altora, căci acești doi profeți îi chinuiseră pe locuitorii pământului.

11 Dar după cele trei zile și jumătate, o suflare de viață de la Dumnezeu a intrat în ei, și ei s‑au ridicat în picioare; și o mare frică i‑a cuprins pe cei ce i‑au văzut.

12 Apoi ei au auzit un glas puternic din cer, care le‑a spus: „Suiți‑vă aici!“ Și ei s‑au suit în cer, într‑un nor, în timp ce dușmanii lor se uitau la ei.

13 Chiar în ceasul acela a avut loc un mare cutremur și s‑a prăbușit a zecea parte din cetate. Șapte mii de oameni au murit în acel cutremur, iar cei care au rămas s‑au înfricoșat și au dat slavă Dumnezeului cerului.

14 Al doilea „vai“ s‑a dus. Iată că al treilea „vai“ vine repede.

A șaptea trâmbiță

15 Al șaptelea înger a sunat din trâmbiță. Și erau glasuri puternice în cer, zicând:

„Împărăția lumii a devenit a Domnului nostru

și a CristosuluiSău;

iar El va împărăți în vecii vecilor!“

16 Cei douăzeci și patru de bătrâni care ședeau pe tronurile lor înaintea lui Dumnezeu s‑au aruncat cu fețele la pământ și I s‑au închinat lui Dumnezeu,

17 zicând:

„Îți mulțumim Ție, Doamne Dumnezeule, Cel Atotputernic,

Cel Care este și Care era,

pentru că Ți‑ai luat puterea Ta cea mare

și ai început să împărățești!

18 Neamurile se mâniaseră,

dar a venit mânia Ta,

a venitvremea ca morții să fie judecați,

a venit vremeasă dai răsplată robilor Tăi, profeții,

sfinților și celor ce se tem de Numele Tău,

celor mici și celor mari,

șia venit vremeasă‑i distrugi pe cei ce pervertescpământul!“

19 Apoi a fost deschis Templul lui Dumnezeu din cer și în interiorul Templului a fost văzut Chivotul Legământului. Și au fost fulgere, sunete, tunete, cutremur și grindină mare.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/REV/11-ff3c261ea9fa9849c6d0e6b7d37763f6.mp3?version_id=126—

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *