Ioaș repară Casa Domnului
1 Ioaș a devenit rege în al șaptelea an al lui Iehu și a domnit la Ierusalim timp de patruzeci de ani. Mama lui se numea Țibia și era din Beer-Șeba.
2 Ioaș a făcut ce este drept în ochiiDomnului, în toate zilele în care a fost îndrumat de preotul Iehoiada.
3 Totuși, înălțimile nu au fost îndepărtate, poporul încă aducând jertfe și tămâie pe înălțimi.
4 Ioaș le‑a zis preoților: „Strângeți tot argintul care a fost adus ca dar sfânt la CasaDomnului, argintul strâns la numărătoarea poporului, argintul pentru răscumpărarea lucrurilor închinateși tot argintul pe care cineva îl aduce de bunăvoie la CasaDomnului.
5 Fiecare preot să‑l ia de la vistiernici și să‑l folosească la restaurarea Casei, oriunde va descoperi ceva de restaurat.“
6 Dar în al douăzeci și treilea an al regelui Ioaș, preoții încă nu restauraseră Casa.
7 Regele Ioaș i‑a chemat pe preotul Iehoiada și pe ceilalți preoți și le‑a zis: „De ce n‑ați restaurat Casa? Acum, să nu mai luați argint de la vistiernicii voștri, ci să‑l dați pentru restaurarea Templului.“
8 Preoții au fost de acord să nu mai ia argint de la popor și să nu se mai ocupe ei de restaurarea Templului.
9 Prin urmare, preotul Iehoiada a luat un cufăr, i‑a făcut o gaură în capac și l‑a pus alături de altar, pe partea dreaptă cum se intră în CasaDomnului. Preoții care păzeau poarta puneau în el tot argintul care se aducea la CasaDomnului.
10 Și când vedeau că era prea mult argint în cufăr, venea scribul regelui împreună cu marele preot, numărau tot argintul care era adus la CasaDomnuluiși îl puneau însăculeți.
11 Apoi dădeau argintul cântărit celor ce supravegheau lucrarea la CasaDomnului. Acest argint era folosit pentru plata tâmplarilor și a constructorilor care lucrau la CasaDomnului,
12 a zidarilor și a cioplitorilor în piatră, pentru cumpărarea lemnelor și a pietrelor cioplite necesare restaurării CaseiDomnuluiși pentru orice altă cheltuială care se făcea pentru restaurarea Casei.
13 Argintul care era adus la CasaDomnuluin‑a fost folosit pentru confecționarea ligheanelor de argint, a mucarnițelor, a cupelor, a trâmbițelor și nici pentru achiziționarea vreunui vas de aur sau de argint pentru CasaDomnului,
14 ci cu el au fost plătiți cei ce făceau lucrarea la restaurarea CaseiDomnului.
15 Nu se cerea socoteală oamenilor cărora li se încredința argintul pentru a plăti lucrătorii, fiindcă lucrau cu credincioșie.
16 Argintul de la jertfele pentru vină și argintul de la jertfele pentru păcat nu era adus la CasaDomnului, ci era pentru preoți.
17 În vremea aceea, Hazael, regele Aramului, s‑a suit și a luptat împotriva Gatului și l‑a capturat. Apoi și‑a îndreptat fața ca să se suie împotriva Ierusalimului.
18 Dar Ioaș, regele lui Iuda, a luat toate lucrurile sfinte care au fost închinateDomnuluide către înaintașii lui, regii lui Iuda, și anume de Iehoșafat, de Iehoram și de Ahazia, și tot aurul care se afla în vistieria CaseiDomnuluiși în palatul regelui și le‑a trimis lui Hazael, regele Aramului, care nu a mai înaintat împotriva Ierusalimului.
19 Celelalte fapte ale lui Ioaș și tot ce a făcut el, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“?
20 Slujitorii lui s‑au ridicat și au uneltit împotriva lui la Bet‑Milo, pe drumul care coboară spre Sila.
21 Iozabad, fiul lui Șimat, și Iehozabad, fiul lui Șomer, slujitorii săi, l‑au lovit, iar el a murit. L‑au înmormântat alături de părinții săi, în Cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Amația.
—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/2KI/12-e576dfbf905eee0e386828fd8a379e77.mp3?version_id=126—