Invazia egipteană
1 Când domnia lui Roboam s‑a statornicit și s‑a întărit, el a părăsit LegeaDomnuluiși tot Israelula părăsit‑o împreună cu el.
2 În al cincilea an al regelui Roboam, Șișak, regele Egiptului, s‑a suit împotriva Ierusalimului, căciisraelițiifuseseră necredincioșiDomnului.
3 El era însoțit de o mie două sute de care și de șaizeci de mii de călăreți. Împreună cu aceștia a venit din Egipt și un popor fără număr, dintre libieni, suchițiși cușiți.
4 El a capturat cetățile fortificate ale lui Iuda și a ajuns până la Ierusalim.
5 Atunci profetul Șemaia s‑a înfățișat înaintea lui Roboam și a căpeteniilor lui Iuda, care se strânseseră la Ierusalim,fuginddinaintea lui Șișak, și le‑a zis:
– Așa vorbeșteDomnul: „Voi M‑ați părăsit! De aceea și Eu vă părăsesclăsându‑văîn mâna lui Șișak!“
6 Atunci căpeteniile lui Israel și regele s‑au smerit și au zis:
–Domnuleste drept!
7 Când a văzutDomnulcă s‑au smerit, CuvântulDomnuluia vorbit lui Șemaia, zicând: „Pentru că s‑au smerit, nu‑i voi distruge, ci le voi da puțină eliberare și nu‑Mi voi revărsa mânia peste Ierusalim prin mâna lui Șișak.
8 Totuși, vor fi robii lui Șișak și vor afla ce deosebire este între a‑Mi sluji Mie și a sluji regiloraltorțări.“
9 Șișak, regele Egiptului, s‑a suit împotriva Ierusalimului și a luat comorile CaseiDomnuluiși comorile palatului regelui; a luat totul. A luat și scuturile de aur făcute de Solomon.
10 În locul lor, regele Roboam a făcut niște scuturi de bronz pe care le‑a pus sub responsabilitatea căpeteniilor gărzilor, cei care păzeau intrarea palatului regelui.
11 De fiecare dată când regele mergea la CasaDomnului, căpeteniile gărzilor veneau și le purtauînaintea lui, după care le aduceau înapoi în odaia gărzilor.
12 Pentru că s‑a smerit, mâniaDomnuluis‑a abătut de la el și El nu a adus o distrugere deplină. Încă mai erau în Iuda unele lucruri bune.
13 Regele Roboam și‑a întăritconducereala Ierusalim și a continuat să domnească. Roboam avea patruzeci și unu de ani când a devenit rege și a domnit timp de șaptesprezece ani la Ierusalim, cetatea pe careDomnula ales‑o dintre toate semințiile lui Israel ca să‑Și pună Numele acolo. Numele mamei lui era Naama, amonita.
14 El a făcut ce este rău, pentru că nu și‑a îndemnat inima să‑L caute peDomnul.
15 Faptele lui Roboam, cele dintâi și cele de pe urmă, nu sunt scrise oare în „Cronicile profetului Șemaia și ale văzătorului Ido“, cele referitoare la genealogii? Între Roboam și Ieroboam a fost război tot timpul.
16 Roboam a adormit alături de părinții săi și a fost înmormântat în Cetatea lui David, iar în locul lui a domnit fiul său Abia.
—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/2CH/12-321521db913ec0697edd880ad6614a01.mp3?version_id=126—