Categories
1 Cronici

1 Cronici 12

Susținătorii lui David în exil

1 Iată‑i pe cei care s‑au dus la David în Țiklag, în timp ce acesta se ținea departe de fața lui Saul, fiul lui Chiș (Ei au fost dintre vitejii care l‑au ajutat în război.

2 Aceștia mânuiau arcul și puteau să arunce pietre sau să tragă săgeți cu arcul atât cu mâna dreaptă, cât și cu mâna stângă. Erau din Beniamin, dintre frații lui Saul.):

3 Căpetenia Ahiezer și Ioaș – fii ai lui Șemaa din Ghiva; Ieziel și Pelet – fiii lui Azmavet; Beraca și Iehu din Anatot;

4 Ișmaia din Ghivon, viteaz între cei treizeci și conducător peste treizeci; Ieremia, Iahaziel, Iohanan și Iozabad din Ghedera;

5 harufiții – Eluzai, Ierimot, Bealia, Șemaria și Șefatia;

6 korahiții – Elkana, Ișia, Azarel, Ioezer, Iașobeam;

7 Ioela și Zebadia, fii ai lui Ieroham din Ghedor.

8 Dintre gadiți, s‑au alăturat lui David în fortăreațadin pustie războinici viteji, luptători aleși, care mânuiau scutul și lancea, erau neînfricați ca leii și iuți precum gazelele pe munți.

9 Ezer era căpetenia,

Obadia – al doilea, Eliab – al treilea,

10 Mișmana – al patrulea, Ieremia – al cincilea,

11 Atai – al șaselea, Eliel – al șaptelea,

12 Iohanan – al optulea, Elzabad – al nouălea,

13 Ieremia – al zecelea, Macbanai – al unsprezecelea.

14 Acestea au fost căpeteniile oștirii dintre fiii lui Gad: cel mai neînsemnatvaloracât o sutăde oameni, cel mai renumit – cât o mie.

15 Aceștia sunt cei ce au trecut Iordanul în prima lunăa anului, atunci când acesta se revarsă peste maluri și i‑au izgonit pe toți cei din vale, înspre răsărit și înspre apus.

16 Au venit la David la fortăreață și dintre fiii lui Beniamin și ai lui Iuda.

17 David a ieșit înaintea lor, a răspuns și le‑a zis:

– Dacă veniți la mine cu gânduri bune, ca să mă ajutați, atunci inima mea se va uni cu voi, dar dacă vreți să mă trădați vrăjmașilor mei, deși nu sunt vinovat de nicio nelegiuire, Dumnezeul părinților noștri să vadă și să judece!

18 Atunci Amasai, căpetenia celor treizeci, a fost îmbrăcat cu Duhulși a zis:

– Suntem de partea ta, David!

Suntem cu tine, fiu al lui Ișai!

Pace! Pace ție și pace celor ce te ajută!

Căci Însuși Dumnezeul tău te‑a ajutat!

David i‑a primit și i‑a pus căpetenii peste ceată.

19 Șiniște oamenidin Manase i s‑au alăturat lui David, atunci când el i‑a însoțit pe filisteni la luptă împotriva lui Saul. Eiînsă nu le‑au fost de ajutorfilistenilor, fiindcă domnitorii acestora au hotărât să‑l trimită înapoipe David, zicând: „Vom plăti cu capetele noastre dacă va trece de partea lui Saul, stăpânul lui!“

20 CândDavida plecat spre Țiklag, cei din Manase care au trecut de partea lui au fost Adnah, Iozabad, Iediael, Mihail, Iozabad, Elihu și Țiletai,toțifiind căpetenii ale miilor care erau în Manase.

21 Ei l‑au ajutat împotriva ceteide jefuitori, căci toți erau războinici viteji și au ajuns conducători în oștire.

22 În fiecare zi veneau la Davidoamenica să‑l ajute, până când tabăra lui a ajuns ca tabăra lui Dumnezeu.

23 Iată numărul căpeteniilor înarmate pentru război, care au venit la David, în Hebron, ca să întoarcă spre el regatul lui Saul, după CuvântulDomnului:

24 dintre fiii lui Iuda, care purtau scut și lance, au fost șase mii opt sutede oameniînarmați pentru război;

25 dintre fiii lui Simeon, războinici viteji, au fost șapte mii o sută;

26 dintre fiii lui Levi, au fost patru mii șase sute;

27 Iehoiada, conducătorulclanuluilui Aaron, împreună cu trei mii șapte sutede oameni;

28 Țadok, un tânăr războinic și viteaz, împreună cu douăzeci și două de căpetenii din familia tatălui său;

29 dintre fiii lui Beniamin, frații lui Saul, au fost trei mii (până atunci majoritatea dintre ei rămăseseră loiali Casei lui Saul);

30 dintre fiii lui Efraim, au fost douăzeci de mii opt sute de războinici viteji, bărbați cu renume în familiile părinților lor;

31 din jumătatea seminției lui Manase, au fost optsprezece mii, desemnați pe nume ca să vină să‑l facă rege pe David;

32 dintre fiii lui Isahar, cei care au înțeles vremurile, astfel încât Israel să știe ce trebuie să facă, au fost două sute de căpetenii, precum și toți frații acestoraaflațisub comanda lor;

33 din Zabulon, cei în stare să iasă cu oștirea, instruiți pentru război,înarmațicu toate armele de război, au fost cincizeci de mii, gata să‑l sprijinepe Davidcu o inimă hotărâtă;

34 din Neftali, au fost o mie de căpetenii și, împreună cu acestea, treizeci și șapte de miide oameni înarmațicu scut și suliță;

35 dintre daniți, instruiți pentru război, au fost douăzeci și opt de mii șase sute;

36 din Așer, cei în stare să iasă cu oștirea, instruiți pentru război, au fost patruzeci de mii;

37 dintre cei care erau dincolo de Iordan, adică dintre rubeniți, dintre gadiți și din jumătatea seminției lui Manase,înarmațipentru luptă cu tot felul de arme de război, au fost o sută douăzeci de mii.

38 Toți acești războinici care ajutau linia de luptă, au venit la Hebron cu toată inima ca să‑l facă pe David rege peste tot Israelul. De asemenea, toți ceilalți din Israel s‑au unit cu ei ca să‑l facă pe David rege.

39 Au stat acolo, împreună cu David, timp de trei zile, mâncând și bând, căci frații lor le pregătiserămasa.

40 Chiar și vecinii lor, până în ținutul lui Isahar, al lui Zabulon și al lui Neftali, au adus mâncareîncărcatăpe măgari, pe cămile, pe catâri și pe vite – provizii de făină, turte de smochine și de stafide, ulei și vin, vite și oi din belșug, căci era bucurie în Israel.

—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/1CH/12-a23ca4f1fe4a22ce42ad4dc31c25e895.mp3?version_id=126—

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *