1 Pavel, chemat prin voia lui Dumnezeusă fieapostol al lui Cristos Isus, și fratele Sostenes,
2 către biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfințiți în Cristos Isus, chemațisă fiesfinți împreună cu toți cei ce cheamă în orice loc Numele Domnului nostru Isus Cristos,Domnullor și al nostru:
3 har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!
Mulțumire
4 Îi mulțumesc întotdeauna Dumnezeului meu pentru voi, datorită harului lui Dumnezeu care v‑a fost dat în Cristos Isus.
5 Căci în El ați fost îmbogățiți în orice fel, – în toată vorbirea și în toată cunoașterea –,
6 mărturia despre Cristos fiind astfel confirmată în mijlocul vostru.
7 Astfel, nu sunteți lipsiți de niciun dar în timp ce așteptați descoperirea Domnului nostru Isus Cristos,
8 Care vă va și întări până la sfârșit, astfel încât să fiți fără vină în ziua Domnului nostru Isus Cristos.
9 Credincios este Dumnezeu, prin Care ați fost chemați la părtășia cu Fiul Său, Isus Cristos, Domnul nostru.
Dezbinări în biserică
10 Vă îndemn, fraților, prin Numele Domnului nostru Isus Cristos, să aveți toți același fel de vorbireși să nu fie dezbinări între voi, ci să fiți pe deplin uniți în gândire și în pricepere.
11 Căci, frații mei, mi s‑a dat de știre, de către cei ai Cloei, că între voi sunt certuri.
12 Ceea ce vreau să spun este că fiecare dintre voi zice: „Eu sunt al lui Pavel!“ sau „Eu sunt al lui Apollos!“ sau „Eu sunt al lui Chifa!“ sau „Eu sunt al lui Cristos!“
13 A fost Cristos împărțit? A fost Pavel răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel ați fost voi botezați?
14 Îi mulțumesc lui Dumnezeu că n‑am botezat pe niciunul dintre voi, în afară de Crispos și Gaius,
15 pentru ca nimeni să nu poată spune că ați fost botezați în numele meu.
16 Da, i‑am botezat și pe cei din familia lui Stefanas, dar în afară de aceștia nu știu să mai fi botezat pe altcineva.
17 Căci Cristos nu m‑a trimis să botez, ci să vestesc Evanghelia, nu cu înțelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Cristos să fie golităde puterea ei.
Cristos, înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu
18 Căci mesajul crucii este o nebunie pentru cei care pier, însă pentru noi, cei care suntem mântuiți, este puterea lui Dumnezeu.
19 Fiindcă este scris:
„Voi distruge înțelepciunea celor înțelepți
și voi înlătura priceperea celor pricepuți.“
20 Unde este înțeleptul? Unde este cărturarul? Unde este polemistul acestui veac? N‑a făcut Dumnezeu nebună înțelepciunea lumii?
21 Căci, de vreme ce, în înțelepciunea lui Dumnezeu, lumea nu L‑a cunoscut pe Dumnezeu prin înțelepciune, Dumnezeu a găsit potrivit ca, prin nebunia proclamăriiEvangheliei, să‑i mântuiască pe cei care cred.
22 Iudeii cer într-adevăr semne, iar grecii caută înțelepciune,
23 însă noi Îl predicăm pe Cristos cel răstignit,Care esteo piatră de poticnirepentru iudei și o nebunie pentru neamuri.
24 Dar pentru cei chemați, atât iudei, cât și greci, Cristos este puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu.
25 Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii și slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii.
26 Fraților, uitați‑vă la chemarea voastră: printre voi nu sunt mulți înțelepți în felul oamenilor, nici mulți puternici, nici mulți de viță nobilă.
27 Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebunești ale lumii, ca să‑i facă de rușine pe cei înțelepți. Și Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele tari.
28 Dumnezeu a ales lucrurile de jos ale lumii și lucrurile disprețuite,ba chiarlucrurile care nu sunt, ca să desființeze lucrurile care sunt,
29 pentru ca niciun om să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.
30 Iar voi, datorită Lui, sunteți în Cristos Isus, Care a devenit pentru noi înțelepciune de la Dumnezeu, dreptate, sfințire și răscumpărare,
31 pentru ca, așa cum este scris, „Cel ce se laudă să se laude în Domnul.“
—https://api-cdn.youversionapi.com/audio-bible-youversionapi/48/32k/1CO/1-70013d3b125f42e183e504e789e43c62.mp3?version_id=126—